Romil de la Ravanica

Sfântul cuviosul Romil de la Ravanița (Romil din Vidin, Romil Sfântmunteanul, în lume Rusko sau Raiko) a fost un monah bulgar din secolul al XIV-⁠lea, ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul, mare isihast, mort la Ravanița, în Serbia. Este socotit de literatura bulgară și de cea sârbă deopotrivă. Este pomenit la 16 ianuarie (29 ianuarie pe stil nou); versiunea greacă a Vieții lui are 1 noiembrie. Data morții nu este sigură: izvoarele dau 1375 sau 1385, iar a doua ar fi mai potrivită cu faptul că mănăstirea Ravanița a fost începută în 1377 și terminată în 1381.

Tinerețea

S-⁠a născut în primul sfert al secolului al XIV-⁠lea (spre 1330, după unele izvoare) în „cetatea vitează și slăvită” Vidin, în nord-⁠vestul Bulgariei, din mamă bulgăroaică și tată grec, într-⁠o familie înstărită. A primit numele Rusko sau Raiko. A învățat la școală și a stârnit uimire prin darurile lui. La paisprezece-⁠cincisprezece ani a plecat din Vidin la Târnovo, capitala, ca să scape de planul părinților de a-⁠l însura. Acolo s-⁠a făcut monah într-⁠una din multele mănăstiri din jurul capitalei (după tradiție la mănăstirea Maicii Domnului Povățuitoarea) și a primit numele Roman, schimbat apoi în Romil. Ascultarea lui deplină și evlavia față de Dumnezeu erau cunoscute tuturor fraților din Muntele Sfânt al Târnovei și din locul numit Ustie, în care trăiau mulți monahi, care au început să-⁠l numească „Kaloroman”, în greacă „Romanul cel bun”.

Paroria

Romil a aflat că vestitul isihast Grigorie Sinaitul a venit să trăiască pe pământ bulgăresc, la Paroria, la hotarul dintre Bulgaria și Bizanț. În 1335 țarul Ioan Alexandru îl primise pe Grigorie și dăduse bani pentru zidirea unei mănăstiri lângă Paroria, în munții Strandja, care a atras monahi din Bulgaria, Bizanț și Serbia. Romil a lăsat tot și a plecat la el, a fost primit bine și învățat virtuțile adevăratei vieți duhovnicești. A fost unul dintre cei mai străluciți și mai înflăcărați susținători ai învățăturii isihaste, așa cum s-⁠a dezvoltat în mijlocul secolului al XIV-⁠lea. Șederea la Paroria a fost într-⁠o vreme grea: de trei ori a trebuit să fugă în împrejurimile Târnovei, la Kilifarevo, din pricina foametei și a tâlharilor turci. Moartea Sfântului Grigorie Sinaitul, atacurile turcești și cele ale tâlharilor l-⁠au silit să se întoarcă în interiorul Bulgariei, dar dorința de singurătate și liniște l-⁠a adus din nou la Paroria, unde a primit marea schimă cu numele Romil. Atacurile turcești stăruitoare l-⁠au silit, la începutul anilor 1350, să fugă pe Athos, împreună cu ucenicul lui Grigorie (cel care i-⁠a scris Viața), unde s-⁠a nevoit în singurătate lângă Marea Lavră, la Melana, și a adunat o frăție monahală.

Spre Serbia

După înfrângerea creștinilor în bătălia de pe Marița din 1371 (26 septembrie), ca și mulți alții, a fost silit să părăsească Athosul și s-⁠a mutat cu ucenicii la Valona, pe Adriatica. Nu a găsit pace acolo, pentru că dregătorii ținutului erau nedrepți, iar preoții nevrednici. După uciderea despotului Uglieșa (alte izvoare spun) sau după dezastrul Mariței, a plecat în Serbia, la mănăstirea Ravanița din munții Kučaj, începută în 1377 și terminată în 1381 de cneazul Lazăr, ca adăpost pentru monahii isihaști. A rămas acolo până la moarte, la 16 ianuarie. Rămășițele lui sunt păstrate în mănăstire și cinstite și de ortodocși, și de catolici. Mormântul lui este în pronaosul bisericii mănăstirii. După izvorul sârb, moaștele lui au stat întâi în naosul bisericii, apoi în partea de sud-⁠est a pronaosului, lângă cele ale cneazului Lazăr. Lângă mănăstire exista „Peștera lui Romil”, stricată la construirea unui drum. La Ravanița s-⁠a aflat împreună cu el și Constantin Kostenecki.

Viața scrisă și cinstirea

Viața lui a fost scrisă înainte de 1391 de ucenicul lui de pe Athos, Grigorie (numit în secolul al XVII-⁠lea „Sinaitul”, adică Grigorie de la Gornjak), în greacă, în 1376-1377 pe Athos; în toamna lui 1390-1391 a fost tradusă în sârbește pentru mănăstirea Ravanița. P. A. Sîrku, care a descoperit și publicat textul slav în 1900, înclina să creadă că nu e traducere, ci text original slav. Viața, și în grecește, și în slavonă, vorbește despre vremea petrecută pe Athos amestecând locuri comune hagiografice cu predici părintești despre valoarea veșnică a virtuților monahale, fără date esențiale despre participarea lui la viața culturală a peninsulei. Sfântul Romil nu a fost un sfânt foarte cunoscut și larg cinstit: după K. Ivanova, cultul lui este bine dovedit doar pe Athos și în ținutul din jurul Ravaniței. În Bulgaria nu există nicio biserică închinată lui, dar este cinstit în chip deosebit la Vidin și în eparhia Vidinului, la 16 ianuarie.