Anastasie Sinaitul

Cuviosul Anastasie Sinaitul a fost preot, scriitor bisericesc și egumen al mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, în veacul al VII-⁠lea. Despre viața lui se știe puțin, mai ales din scrierile sale, iar în vechime a fost adesea confundat cu patriarhul Anastasie I al Antiohiei. A murit către anul 700 sau puțin după. Biserica îl pomenește și în soborul sfinților care au strălucit în pământul Egiptului.

Viața

După tradiția rusă, s-⁠a născut în jurul anului 640 pe insula Cipru, în cetatea Amatunt, și a primit o bună instruire laică, pe care a încheiat-⁠o cu studiul teologiei. Din tinerețe a îmbrăcat chipul monahal, apoi a plecat la Ierusalim, de acolo în Egipt și s-⁠a așezat pe Muntele Sinai. Egumeni ai mănăstirii Sfânta Ecaterina erau atunci cuviosul Ioan Scărarul și, după el, fratele său Gheorghe. După Gheorghe a ajuns egumen Anastasie, de unde i s-⁠a spus Sinaitul.

Secolul al VII-⁠lea a fost un veac de mari dispute dogmatice, iar Anastasie a luat parte direct la ele. A făcut călătorii misionare mari prin Egipt, Palestina, Arabia și poate Siria, unde a combătut cu predica sa pe monofiziți, mai ales pe secta acefalilor, pe monoteliți, pe severieni, pe teodosieni și pe alți eretici. A scris și note despre felul în care trebuie să se discute cu musulmanii, care abia apăruseră atunci. A trăit toată viața lungă în rugăciune și osteneli duhovnicești. Anul morții nu se știe sigur: aproape de 686 sau 700, ori chiar la începutul secolului al VIII-⁠lea; se știe doar că a apucat biruința Ortodoxiei împotriva monotelismului, osândit la Sinodul al VI-⁠lea Ecumenic (680-681). Cercetări recente arată că a murit cel mai devreme în 701.

Scrierile

Se păstrează multe scrieri ale lui, adunate în volumul 89 din „Patrologia Greacă”. Rămâne cunoscut mai ales pentru „Călăuza” (Hodegos), alcătuită pentru ucenicii săi spre a-⁠i ajuta în disputele cu monofiziții, în douăzeci și patru de capitole. Ea apără Sinodul de la Calcedon și arată nu numai cuprinsul discuțiilor, ci și condițiile duhovnicești și metoda unei asemenea dispute. A scris și „Întrebări și răspunsuri”, un fel de teologie pastorală pentru credincioși, cu sfaturi despre cele duhovnicești și despre Taine, despre milostenie și căsătorie; ele sunt și o mărturie directă despre răspândirea islamului în Sinai și Egipt și despre urmările stăpânirii musulmane asupra vieții creștinilor. A lăsat omilii, povestiri, vieți ale unor nevoitori și tâlcuiri la multe locuri din Scriptură. Într-⁠o predică la Duminica Tomii, el a scris că cei care L-⁠au văzut pe Hristos în trup L-⁠au socotit prooroc, iar noi, care nu L-⁠am văzut cu ochii trupului, L-⁠am cunoscut ca Dumnezeu, și cinstim în icoană chipul Lui.

I se atribuie și un „Hexaemeron” în douăsprezece cărți, a cărui paternitate este însă disputată, mulți cercetători socotindu-⁠l mai târziu. De aceea, la fiecare scriere atribuită lui Anastasie Sinaitul trebuie cercetat dacă îi aparține cu adevărat.