Marcu Evghenicul

Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul, mitropolit al Efesului, a fost un teolog isihast de la sfârșitul Imperiului Bizantin și a rămas în amintirea Bisericii ca apărător al Ortodoxiei la Conciliul de la Ferrara-⁠Florența. Este pomenit la 19 ianuarie.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 1392, la Constantinopol, cu numele de Manuel Evghenikos. Tatăl său, Gheorghe, era diacon și sacelar al Catedralei Sfânta Sofia, iar mama sa, Maria, era fiica unui medic cucernic numit Luca. A învățat mai întâi de la tatăl său, care a murit când Manuel și fratele lui mai mic, Ioan, erau încă copii. Studiile le-⁠a continuat la Constantinopol, la Ioan Chortasmenos, retorica, și la filosoful Gheorghe Gemistos Plethon, filosofia și matematica. Încă din tinerețe s-⁠a arătat atras de teologie și de viața aspră a ascezei, iar împăratul Manuel al II-⁠lea l-⁠a primit în apropierea sa.

Monahul

În jurul anului 1418 s-⁠a călugărit pe una dintre Insulele Prinților, luând numele Marcu. Când primejdia turcească i-⁠a silit pe monahi să părăsească mănăstirea, s-⁠a întors la Constantinopol și s-⁠a stabilit la mănăstirea Sfântului Gheorghe din Mangana. Acolo a trăit în osteneală și post, a citit mult din Sfinții Părinți, a scris imne și lucrări în apărarea învățăturii Sfântului Grigorie Palama. Împăratul Ioan al VIII-⁠lea Paleologul, care prețuia virtutea lui, l-⁠a făcut în 1437 mitropolit al Efesului, ca să ia parte la sinodul cu latinii.

La Ferrara și Florența

La Ferrara-⁠Florența (1438-1439) a fost unul dintre cei mai de seamă teologi ai Răsăritului. La început a fost gata să primească unirea, dar pe parcursul lucrărilor a ajuns la încredințarea că învățătura Bisericii latine, mai ales adaosul Filioque la Crez și doctrina despre purgatoriu, nu se potrivește cu hotărârile sinoadelor ecumenice. A scris atunci mai multe lucrări, între care cele zece argumente împotriva purgatoriului și Mărturisirea de credință. Dintre episcopii răsăriteni, el a fost singurul care a refuzat să semneze actul de unire. Cu toate acestea, a rămas cuviincios în dialogul cu latinii. La întoarcere, mulțimea din Constantinopol l-⁠a preamărit pentru că nu semnase. A fost surghiunit câțiva ani pe insula Lemnos (1440-1442), dar a rămas neclintit în împotrivirea față de unire.

Sfârșitul

A adormit în Domnul în 1444, în vârstă de vreo cincizeci de ani, după două săptămâni de boală la stomac; unele izvoare dau anul 1445. Pe patul de moarte l-⁠a rugat pe Gheorghe Scholarios, fostul său ucenic, de mai târziu patriarhul Ghenadie, să păzească dreapta credință și să se ferească de legături cu Apusul. Se spune că ultimele lui cuvinte au fost: „Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, în mâinile Tale îmi dau duhul meu.” A fost îngropat la Mangana.

Cinstirea

Familia Evghenikos îi pomenea în fiecare an ziua morții, iar cinstirea lui s-⁠a răspândit mai ales prin străduința patriarhului Ghenadie Scholarios. Viața lui a scris-⁠o fratele său Ioan. În 1734, patriarhul Serafim I al Constantinopolului a proclamat solemn pe Marcu sfânt și a adăugat șase slujbe celor două mai vechi. Se povestește despre o minune după moartea lui: sora unui anume Dimitrie Zourbaios, părăsită de medici, a stat trei zile fără simțire, apoi s-⁠a trezit udă și a mărturisit că un episcop o dusese la o fântână, o spălase și îi spusese: „Întoarce-⁠te acum; nu mai ai nicio boală.” Când l-⁠a întrebat cine este, el a răspuns că este mitropolitul Efesului, Marcu Evghenikos. Femeia a făcut o icoană a sfântului și a mai trăit cuvioasă încă cincisprezece ani. Biserica îl numără, laolaltă cu Sfântul Fotie cel Mare și Sfântul Grigorie Palama, printre stâlpii Ortodoxiei, iar Sfântul Nicodim Aghioritul l-⁠a numit Atlasul Ortodoxiei.