Eftimie Mărturisitorul

Cuviosul mărturisitor Eftimie (în lume Evstati Solomonovici Chereselidze, 1865 până la 1944) a fost monah georgian, nevoitor și cărturar, care a salvat vechea cântare bisericească georgiană și a murit în mănăstirea Zedazeni. A fost trecut între sfinți de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene la 18 septembrie 2003, cu numele „Cuviosul Eftimie Mărturisitorul”. Se pomenește la 19 ianuarie în Biserica Rusă și la 20 ianuarie în cea Georgiană.

Începuturile

S-⁠a născut în 1865 în satul Sameli, din regiunea Raca, din Solomon și Marta Chereselidze, evlavioși, cu numele Evstati. După școala parohială, la cincisprezece ani a plecat la Kutaisi, apoi la Tbilisi în căutare de lucru. Împreună cu alt tânăr evlavios a alcătuit la Tbilisi un fel de club teologic de carte, cu scopul de a înțelege mai bine vechile cântări bisericești, de a răspândi cunoașterea lor în public și de a întări credința ortodoxă în poporul georgian. În anii 1890, cu ajutorul dreptului Ilie, cercul a dobândit tipare și, în următorii douăzeci și cinci de ani, a tipărit cu râvnă texte teologice și le-⁠a împărțit gratuit poporului.

Cu timpul Evstati a hotărât să ia asupra lui povara monahismului, la care se pregătise din tinerețe, cu aprobarea părintelui său duhovnicesc, cuviosul Alexie (Șușania). În 1912, cu binecuvântarea episcopului Gheorghe (Aladașvili) al Imeretiei, a început nevoința ca novice la mănăstirea Ghelati. La 23 decembrie 1912 a fost tuns monah de egumenul Antim, cu numele Eftimie, după Sfântul Eftimie Athonitul; în mai 1913 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1917 preot de același episcop.

Cântările

În 1921 comuniștii au pus mâna pe Kutaisi, l-⁠au socotit nesigur și l-⁠au arestat, dar a fost eliberat pentru lipsă de dovezi. În vremea fără Dumnezeu, în fiecare zi clericii și monahii de la Ghelati așteptau batjocura și asuprirea, dar părintele Eftimie și-⁠a continuat lucrul de adunare a vechilor cântări, găsind peste o sută pentru a fi publicate ulterior în notație apuseană. În 1924 comuniștii au dărâmat catedrala regelui David Constructorul din Kutaisi, l-⁠au împușcat pe mitropolitul Nazarie al Kutaisi-⁠ului și pe clericii care slujeau cu el, iar prigoana s-⁠a înăsprit. Părintele Eftimie a părăsit Ghelati cu manuscrisele de care se ocupa. Pe drumul Kutaisi-⁠Tbilisi erau uciși mii de călători, dar el a ajuns cu bine la Mțheta, cu o căruță plină de manuscrise, puse la păstrare în catedrala Svetițhoveli, iar el numit egumen al acelei biserici. Aici a continuat să studieze manuscrisele vechi și să transcrie cântările din vechea notație neumatică în cea modernă, fiind și duhovnic al maicilor de la mănăstirea Samtavro. În 1929 a fost mutat la mănăstirea Zedazeni, lângă Mțheta, a băgat manuscrisele în cutii de metal și le-⁠a îngropat în pământ. În noiembrie 1935 a predat Muzeului Național Georgian treizeci și patru de culegeri, cu 5.532 de cântări, și câteva manuscrise teologice.

Ultimii ani

În Al Doilea Război Mondial viața în mănăstirile georgiene a fost deosebit de grea. Egumenul Zedazeni, arhimandritul Mihail (Mandaria), plecat la Saguramo după merinde, n-⁠a ajuns înapoi până la ora interzisă și a fost împușcat de comuniști. Puțin mai târziu un tânăr monah, Partenie (Artsiauri), a fost arestat pe nedrept, iar bătrânul Sava (Pulariani) a trecut la Domnul. Astfel părintele Eftimie a rămas singurul monah în mănăstire, îngrijit, ajuns bătrân, de fiicele lui duhovnicești, maicile de la Samtavro. În iarna lui 1944 monahia Zoil (Dvalișvili) și câteva surori au mers la Zedazeni să-⁠l vadă și l-⁠au găsit zăcând istovit în pat. După puțină vreme cuviosul și-⁠a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost îngropat în curtea mănăstirii Zedazeni, lângă altar. A fost monah nevoitor și cărturar, care s-⁠a rugat neîncetat și din tinerețe a fost pildă de curăție, smerenie și răbdare. Vechea școală de cântare georgiană s-⁠a păstrat în mare parte prin osteneala egumenului Eftimie; o parte din biblioteca lui a fost dusă la Samtavro, unde se păstrează și azi unele manuscrise scrise de el, cu cântările transcrise în notație liniară. Sinodul a hotărât ca sfântul să fie numit „Cuviosul Eftimie Mărturisitorul”, spre a arăta mărturisirea credinței și rolul lui în păstrarea marii moșteniri a cântării liturgice georgiene.