Andrei de la Solovki

Cuviosul Andrei de la Solovki, pustnic (mort după 1606), a trăit în pustia insulelor Solovki. „Povestea pustnicului Andrei” se cunoaște din două copii de la începutul veacului al XIX-⁠lea. Se prăznuiește la 22 august, în Soborul sfinților de la Solovki, și la 11 iulie, în Soborul sfinților din Novgorod.

Povestea spune că a venit la Mănăstirea Solovki pe vremea egumenului Varlaam Rogov, mai târziu mitropolit al Rostovului. La început a făcut ascultările de obște, împreună cu lucrătorii, apoi a fost trimis la sărăria din Sosnovaia. În 1575 s-⁠a ascuns în adâncul insulei și s-⁠a așezat într-⁠o peșteră săpată de el. Acolo a îndurat grele ispite duhovnicești și trupești: „se lupta cu gândurile ca cu fiare cumplite”. De mai multe ori a vrut să se întoarcă în mănăstire, dar de fiecare dată l-⁠au oprit împrejurări neașteptate: tunet, fulger, ploaie sau ger puternic. Când s-⁠a hotărât să nu părăsească pustia, un vânt blând și răcoros și căldut, un aer bine tocmit și un soare strălucitor liniștea pe nevoitor. După trei ani i s-⁠a arătat un înger și a binecuvântat iarba ca hrană, iar apa a poruncit să-⁠și ia din lac; așa pustnicul a mai trăit douăzeci și opt de ani (în Poveste se spune, evident greșit, cincizeci și opt), iarba și apa fiind singura lui hrană.

După cum mărturisește Povestea, el însuși i-⁠a povestit istoria pustniciei sale monahului Vasile Kenozerețul, care, rătăcind, a dat peste peștera cuviosului Andrei și a văzut în locuința lui „două copăi, într-⁠unul iarbă înmuiată, în celălalt apă”. Vasile a spus cele auzite părintelui său duhovnicesc, ieromonahul Isidor Novgorodeanul, și i-⁠a descris înfățișarea pustnicului: „Gol era tot, de statură mijlocie, cu barbă rară, trupul lui negru ca pământul și uscat ca al unui mort”. În mănăstire s-⁠a aflat de pustnic, dar nimănui altcuiva nu i s-⁠a descoperit locul nevoințelor lui. Nu se știe dacă în veacurile al XVII-⁠lea și al XVIII-⁠lea a avut loc o canonizare locală a cuviosului Andrei de la Solovki, ca și a altor pustnici de la Solovki, dar la începutul veacului al XIX-⁠lea numele lui a fost trecut în „Numărătoarea sigură și scurtă a cuvioșilor părinți de la Solovki”, iar la începutul veacului al XX-⁠lea în Patericul Arhanghelskului. Slăvirea locală a avut loc odată cu întemeierea, în 1993, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie al II-⁠lea, a Soborului sfinților de la Solovki.