Andrei Ioasaf

Sfântul Cuvios Andrei Ioasaf, numit și Ioasaf de la Kubensk, făcătorul de minuni din Vologda, a fost de neam domnesc și s-⁠a călugărit la mănăstirea Kamenîi din ținutul Kubensk, în nordul Rusiei, unde a murit în anul 1453.

La botez a primit numele Andrei. Părinții lui, cneazul Dimitrie Vasilievici din Zaozerie Mică, descendent al sfântului cneaz Teodor Rostislavici al Smolenskului și Iaroslavlului, și cneaghina Maria, erau cunoscuți pentru evlavia lor adâncă, pe care au sădit-⁠o și în fiul lor. La douăzeci de ani, Andrei a primit tunderea în monahism la mănăstirea Mântuitorului Kamenîi din Kubensk, cu numele Ioasaf, în cinstea Sfântului Ioasaf, fiul de împărat al Indiei (19 noiembrie).

Frații de mănăstire au fost uimiți de blândețea și de smerenia tânărului monah. Și-⁠a câștigat bun nume prin ascultarea desăvârșită, prin ținerea posturilor, prin râvna la rugăciune și prin dragostea de cărți. Sub îndrumarea bătrânului cercat Grigorie, mai târziu episcop al Rostovului, a sporit în virtute. Trăia ca un pustnic în chilia sa și a ajuns la o înălțime duhovnicească mare. Cinci ani s-⁠a nevoit astfel la mănăstirea Kamenîi.

În ultimul an al vieții mânca numai o dată pe săptămână și se împărtășea în fiecare duminică. Înainte de moarte și-⁠a luat rămas-⁠bun de la frați, mângâindu-⁠i și îndemnându-⁠i să nu se întristeze de plecarea lui. Când frații s-⁠au adunat în chilia lui, a cerut să se citească rugăciunile pentru ieșirea sufletului din trup. S-⁠a rugat Domnului și Preasfintei Lui Maici nu numai pentru sine, ci pentru toți frații mănăstirii. Apoi s-⁠a întins pe pat și a adormit cu rugăciunea pe buze, la 10 septembrie 1453.

Este pomenit la 10 septembrie pe stil vechi (23 septembrie pe stil nou).