Apolinarie Mosalitinov

Sfântul Cuvios Mucenic Apolinarie Mosalitinov, ieromonah (în lume Atanasie Semenovici Mosalitinov, 1873 până la 1918), s-⁠a născut în 1873 într-⁠o familie de țărani din gubernia Kursk, ținutul Graivoron. A fost ucis cu baionetele la 30 august 1918, aproape de Verhoturie, pentru refuzul de a-⁠și înceta slujirea pastorală. A fost îngropat în mănăstire. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori. Se pomenește la 12 septembrie, la 7 februarie și în Soborul sfinților din Ekaterinburg, la 11 februarie.

Viața monahală

A primit învățătură în casă. În august 1901 a intrat la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Verhoturie, iar în 1903 a fost primit, la cerere, în frăția mănăstirii. În 1904 a fost mobilizat și a făcut serviciul militar activ; după doi ani, lăsat la vatră, a fost primit iarăși între frați. La 27 martie 1908 a fost tuns monah cu numele Apolinarie de egumenul mănăstirii, ieromonahul Xenofont Medvedev. În septembrie 1910 a fost hirotonit ierodiacon. A făcut cu mare osârdie ascultarea de tâmplar la zidirea catedralei Înălțării Sfintei Cruci, pentru care a primit binecuvântare arhierească, cu adeverință. În toate caracterizările despre ieromonahul Apolinarie se scria „purtare foarte bună, capabil de ascultări și foarte osârduitor”. Cu puțin înainte de revoluție a fost hirotonit preot. A trăit în mănăstire șaptesprezece ani.

Mucenicia

În 1918, la vârsta de patruzeci și cinci de ani, a murit mucenicește de mâna ostașilor roșii. În iulie 1918 statul-⁠major militar-⁠operativ pentru lupta cu contrarevoluția a cerut egumenului să trimită imediat un preot să slujească în satul Krasnogorskoe. Din această cerere fără drept de apel a fost trimis să slujească la biserica Mântuitorului din Krasnogorskoe ieromonahul Apolinarie, fiindcă preotul local, părintele Alexandru Cernavin, fusese arestat, iar după eliberare bolșevicii îi opriseră slujba. Satul Krasnogorskoe se află nu departe de satul Merkușino, unde se află mormântul Sfântului Simeon de Verhoturie, foarte cinstit în Urali. Sfârșind slujba la biserica din Krasnogorskoe, Apolinarie a mers la Merkușino să se roage la mormântul Sfântului. La Merkușino părintele Apolinarie a fost arestat și trimis sub pază la Verhoturie. A doua zi, la 30 august 1918, ieromonahul a fost ucis cu cruzime: l-⁠au înjunghiat cu baionetele nu departe de orașul Verhoturie și au îngropat acolo trupul. Crucea preoțească, luată de la preotul ucis, a fost dată de călăi egumenului mănăstirii. Abia după eliberarea orașului de bolșevici, printre alte victime ale terorii roșii, trupul lui Apolinarie a fost găsit și adus la mănăstire, unde la 5 octombrie 1918 mucenicul a fost îngropat cu cinstea cuvenită în cimitirul de obște al mănăstirii.

După mucenicie

De obicei bolșevicii treceau sub tăcere execuțiile. În acest caz, însă, puterea a anunțat public împușcarea monahului pentru agitație contrarevoluționară: prin tot orașul au fost lipite afișe cu sentința Cekăi. O asemenea nelegiuire față de un ieromonah a durut în sufletul multor orășeni. Bolșevicii căutau nu numai să nimicească trupește pe preoți, ci și să defaime clerul și Biserica în ochii credincioșilor prin articole cu caracter hulitor. În ziarul „Uralski rabocii” exista chiar o rubrică specială în care se publicau materiale despre Biserica Ortodoxă; se numea „În tabăra celor cu părul lung”. Despre dreptul Simeon, presa sovietică scria batjocoritor. În această înfruntare a credinței cu necredința a biruit credința, căci, după cum a mărturisit Apostolul Pavel: „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. Pentru oamenii ortodocși uciderea ieromonahului Apolinarie a fost moartea unui mucenic care a pătimit pentru mărturia adevărului lui Hristos.