Alexandru al Constantinopolului

Sfântul Alexandru al Constantinopolului a fost episcop al Bizanțului din 314 și primul arhiepiscop al Constantinopolului, orașul primind acest nume în vremea păstoririi sale, în 330. A trăit în vremea împăraților Constantin cel Mare și Constanțiu și a rămas în amintirea Bisericii ca apărător al dreptei credințe împotriva arianismului. Cercetătorii socotesc că o mare parte din cele știute despre el țin de tradiție.

Începuturile

După Sinaxar, Alexandru era originar din Calabria, iar părinții lui se numeau Gheorghe și Vriena. Încă din copilărie a fost închinat lui Dumnezeu și a viețuit într-⁠o mănăstire, unde a sporit în fapte bune și în păzirea poruncilor. Se spune că a postit douăzeci de zile fără nicio mâncare, că a fost învrednicit de vedenii și că a răbdat multe încercări, între care și atacurile sarazinilor. A străbătut ani la rând Grecia împreună cu ucenicii săi, Vitalie și Nichifor.

A fost ales ajutor (horepiscop) al bătrânului episcop Mitrofan al Bizanțului. Potrivit tradiției, bătrânețile și boala nu i-⁠au îngăduit lui Mitrofan să meargă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, așa că Alexandru l-⁠a reprezentat acolo. Unii cercetători socotesc însă această relatare mai târzie. După Mitrofan, Alexandru a primit scaunul în 314, la vârsta, spun izvoarele, de 73 de ani.

Păstorirea

În timpul său, Constantin cel Mare a făcut din Bizanț noua capitală a imperiului, iar sfințirea cetății a avut loc la 11 mai 330. Alexandru este deci primul episcop al Constantinopolului. În 336 s-⁠a ținut în oraș primul sinod local al episcopilor din împrejurimi. Alexandru a stat în dispută cu filozofii păgâni și a luptat împotriva ereziilor. Potrivit unei istorisiri păstrate de istoricii bisericești, într-⁠o dispută cu un filozof păgân i-⁠a poruncit acestuia, în numele lui Iisus Hristos, să tacă, iar filozoful a rămas fără glas până când episcopul i-⁠a îngăduit să vorbească. Mulți păgâni au fost cuceriți de această pildă. Grigorie de Nazianz și Epifanie al Salaminei l-⁠au lăudat, iar Teodoret al Cirului l-⁠a numit episcop „apostolic”.

Lupta cu arianismul

Când a izbucnit controversa ariană, patriarhul Alexandru al Alexandriei i-⁠a cerut ajutorul împotriva lui Arie. Arianismul a fost osândit la Niceea. Mai târziu, Arie a cerut să fie primit din nou în comuniune, iar împăratul Constantin, convins de episcopii eusebieni, a poruncit lui Alexandru să-⁠l primească. Alexandru știa că Arie nu se pocăise cu adevărat și, deși era amenințat cu mazilirea și cu surghiunul, a refuzat. S-⁠a închis în biserica Sfânta Irina, pe atunci catedrala orașului, și s-⁠a rugat cu înflăcărare ca Dumnezeu să-⁠l ia din lume mai degrabă decât să primească în Biserică pe cineva care se prefăcea. Arie a murit pe drumul spre biserică, înainte de a fi primit.

Sfârșitul și cinstirea

Alexandru nu a trăit mult după aceasta și a adormit în 337, după unele surse în 340. Pe patul de moarte, se spune, l-⁠a numit urmaș pe vicarul său Pavel și și-⁠a prevenit clericii împotriva lui Macedonie, care avea să devină episcop în 342 și a cărui învățătură a dat naștere macedonianismului. Biserica l-⁠a socotit sfânt după adormirea sa. Slujba lui a fost tipărită la Veneția în 1771. Este pomenit la 30 august, laolaltă cu patriarhii Ioan al IV-⁠lea și Pavel al IV-⁠lea ai Constantinopolului.