Ioan Postitorul

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul a fost patriarh al Constantinopolului din 582 până la moartea sa, în 595, și a fost cel dintâi care a purtat titlul de patriarh ecumenic. Este cunoscut pentru viața lui aspră și pentru dragostea față de cei săraci. Este pomenit la 2 septembrie.

Viața

Ioan s-⁠a născut la Constantinopol, în familia unui meșteșugar, și a lucrat ca aurar. A fost diacon la Sfânta Sofia sub patriarhul Ioan Scolasticul, apoi sacelar, adică vicar patriarhal pentru mănăstiri. A fost cunoscut pentru asceza lui și numit „Postitorul”. Sub patriarhul Eutihie a ajuns om de seamă între clericii orașului, iar la moartea lui Eutihie a fost pus patriarh de împăratul Tiberiu al II-⁠lea, la 11 sau 12 aprilie 582. După ce a ajuns patriarh, a continuat să trăiască ca un pustnic, în post și rugăciune. Se spune că nu mânca nimic în primele șase zile ale săptămânii și că numai duminica gusta verdețuri și fructe, și dormea foarte puțin. Mărturiile din vremea lui spun că prin rugăciunile lui s-⁠au săvârșit minuni, ca izgonirea demonilor sau oprirea unei epidemii de ciumă. Se povestește că, în ajunul Rusaliilor, era hotărât un spectacol de cai pe hipodrom; patriarhul a socotit că participarea credincioșilor este de neprimit, și prin rugăciunea lui fierbinte s-⁠a stârnit o furtună cumplită, cu ploaie și grindină, iar toți s-⁠au risipit de frică și au înțeles că distracția era nepotrivită.

Titlul de patriarh ecumenic

Sub împăratul Mauriciu, Ioan a rămas în favoare la curte. În 587 sau 588 a adunat episcopii Răsăritului, în numele „patriarhului ecumenic”, ca să cerceteze niște învinuiri aduse lui Grigorie, patriarhul Antiohiei, care a fost găsit nevinovat. Titlul de „ecumenic” a stârnit împotrivirea papilor Pelagiu al II-⁠lea și Grigorie cel Mare, care socoteau că micșorează întâietatea Romei; Grigorie a scris scrisori pe această temă și, în răspuns, a luat el însuși titlul „slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu”. În 593 papa Grigorie l-⁠a mustrat pe Ioan pentru că lăsase să fie bătut cu funii în biserică un preot învinuit de erezie.

Scrierile și sfârșitul

Isidor al Sevillei îi atribuie o scrisoare despre botez, iar manuscrisele păstrează alte scrieri ale lui, între care o culegere de canoane și lucrări despre ieșirea sufletului și despre Liturghie. A murit la 2 septembrie 595 și a fost îngropat în biserica Sfinților Apostoli. Se spune că era om cu mare dragoste pentru săraci și a rămas sărac toată viața.