Varlaam Moțoc

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (în lume Vasile Moțoc, aproximativ 1580-1657), a fost mitropolit al Moldovei între 1632 și 1653, în vremea domniei lui Vasile Lupu, scriitor, om de cultură și întemeietor al primei tipografii din Moldova. Este autorul „Cazaniei” (Carte românească de învățătură) din 1643 și al „Răspunsului împotriva Catehismului calvinesc”. A murit la mănăstirea Secu la 18 august 1657 (alte surse: 1657, în august) și a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române de Sfântul Sinod la 12 februarie 2007, cu pomenirea la 30 august. Biserica Rusă l-⁠a trecut în calendar la 7 martie 2018, cu pomenirea la 12 septembrie.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut în jurul anului 1580 (după alte izvoare 1585 sau 1590), dintr-⁠o familie de răzeși din Bolotești, Putna. Numele de mirean era Vasile Moțoc. De tânăr a mers la Schitul Zosim, de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte, și-⁠a dezvoltat darul vorbirii și al scrisului și a deprins limbile slavonă, latină și greacă. Pe locul schitului, vornicul Nestor Ureche și soția lui Mitrofana au ctitorit în 1602 mănăstirea Secu, unde a început să funcționeze și o școală. Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea mănăstirii noi, unde a fost călugărit cu numele Varlaam. Fiind bun povățuitor, a ajuns pe cele mai înalte trepte, fiind numit egumen al mănăstirii. A continuat să studieze cărțile, mai ales pe cele duhovnicești, traducând „Scara” Sfântului Ioan Scărarul (1618). Pentru străduințele și virtuțile lui a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

În 1628, fiind sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis într-⁠o misiune la Moscova și Kiev. Întors în țară, a aflat de moartea mitropolitului Anastasie Crimca (1629) și de înlăturarea lui Miron Barnovschi și s-⁠a retras la mănăstirea Secu. Curând, în 1632, în vremea domniei lui Alexandru Iliaș, arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iași și pus în fruntea Mitropoliei Moldovei, în locul mitropolitului răposat Atanasie (1629-1632).

Mitropolit al Moldovei

Ca mitropolit, Varlaam a avut multe izbânzi, mai ales pentru că a câștigat și sprijinul domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit și de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, a întemeiat prima tipografie românească din Moldova, în 1640, la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași (izvorul rus spune că între 1637 și 1643 Vasile Lupu a deschis prima tipografie moldovenească la Iași, cu ajutorul Moscovei, Kievului și Lvovului, de unde s-⁠au adus utilajele și hârtia). Acolo s-⁠au tipărit opt cărți, între care „Cazania lui Varlaam” (1643) și primul cod de legi moldovenesc, „Pravila lui Vasile Lupu” (1646). Neliniștile politice au dus la închiderea tipografiei în 1653. În 1642 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova și din Țara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iași. În 1639 a fost între cei trei candidați propuși pentru scaunul de patriarh ecumenic al Constantinopolului. În vremea lui a fost zidită frumoasa biserică a mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, cea mai cunoscută ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, în care în 1641 a adus moaștele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului de Patriarhia Ecumenică. În 1640, cu ajutorul domnitorului, a întemeiat la Iași prima școală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovnicești de la Kiev, înființată de mitropolitul Petru Movilă. A luptat pentru drepturile naționale și religioase ale românilor din Transilvania și a fost un susținător al luminării și al prieteniei cu Rusia.

Scrierile

„Cazania sau Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărătești” (1643), socotită de Iorga cea mai populară operă a vechii noastre literaturi, cuprinde primele versuri în limba română, „Stihuri în stema domniei Moldovei”, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărții. Prefața domnitorului arată că ea se adresează întregului neam românesc de pretutindeni. A fost prima carte tipărită în Moldova și s-⁠a răspândit în număr mare în provinciile vecine locuite de români. Cazania are două părți: prima cuprinde extrase din Evanghelie și tâlcuirea lor pentru treizeci și două de duminici; a doua povestește viețile sfinților, rânduite după calendar, de la Simeon Stâlpnicul (1 septembrie) până la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Criticul Nicolae Manolescu a remarcat frumusețea limbii (pe înțelesul tuturor, cu întrebări retorice și îndemnuri) și arta povestirii, cu care înfățișează țărănește chestiunile teologice. Viețile sfinților au oferit și picturilor populare materialul inspirației: Sfântul Nicolae, auzind că un tată sărac vrea să-⁠și împingă fetele spre desfrâu, aruncă pe geam câte o năframă cu trei sute de galbeni pentru fiecare fecioară; Sfântul Teodor Tiron caută un balaur într-⁠o pădure și, negăsindu-⁠l, se culcă sub un copac, iar o „muiere giupâneasă” îl trezește și îi spune unde se ascundea fiara.

Mai este autorul lui „Șapte Taine a Bisericii” și al „Răspunsului împotriva Catehismului calvinesc”, o scriere de polemică, prima de acest fel în limba română, alcătuită ca să-⁠i apere pe ardeleni de calvinism și de primejdia deznaționalizării, scrisă fără alt izvor, și care „fierbe de indignare sub învăluirile cuminți ale frazei”. În aprilie 1653 s-⁠a retras la mănăstirea Secu, unde a poruncit să se copieze mai multe manuscrise slavone cu podoabe frumoase, și a murit acolo în 1657. A fost îngropat tot acolo. În 2015 un bust al lui a fost așezat pe Aleea oamenilor Bisericii din Chișinău; în 1999 Moldova a emis un timbru în amintirea lui, iar străzi din Chișinău și Bălți îi poartă numele.