Spiridon al Pecului

Sfântul Spiridon a fost patriarh al Bisericii Sârbe cu scaunul la Peć în anii 1380-1389, în vremea cneazului Lazăr. A fost un sprijin apropiat al lui Lazăr și a împărtășit armata sârbă înainte de bătălia de la Kosovo, în ajunul Vidovdanului din 1389, apoi a murit la 11 august 1389. Moaștele lui se află în biserica Sfântul Dimitrie din Patriarhia de la Peć. Se pomenește la 30 august.

Începuturile

Viața lui de dinainte de patriarhat este puțin cunoscută. Izvoarele vechi îl dau originar din Niș și frate de mănăstire al mănăstirii Sfântul Pantelimon de la Athos, iar istoricul M. Purković a presupus că a fost episcop al Cezaropolei și apoi mitropolit de Melnik, fiindcă două acte de la Vatoped din octombrie 1377 pomenesc un mitropolit Spiridon. S-⁠ar putea ca el să fi fost același cu isihastul de la Decani cu acest nume. Aparținea elitei culturale sârbe, care a adus de la Athos un nou stil de ortografie slavonă. Se presupune că partea de început a cinci hrisoave ale cneazului Lazăr este opera lui.

Patriarhul

A fost ales în locul patriarhului Efrem, care s-⁠a retras în 1379 sau 1380. Cneazul Lazăr și membrii soborului l-⁠au rugat pe Efrem să nu părăsească scaunul, dar acesta a rămas hotărât și le-⁠a propus ca urmaș pe Spiridon. A fost întronizat după 3 mai 1380 (sursa bulgară dă alegerea la 17 mai 1379, o sursă rusă dă patriarhia 1382-1388). Istoricul M. Petrović socotește că Efrem s-⁠a retras pentru că se împotrivea politicii lui Lazăr și a lui Spiridon de a respinge jurisdicția Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, iar istoricul M. Spremić, că Efrem fusese pus ca un compromis între Biserica Sârbă și Constantinopol și a fost silit să se retragă de adepții lui Lazăr. Spiridon a fost apropiat lui Lazăr, iar lucrarea lor comună a fost reînnoirea idealului Nemanjić al armoniei dintre stat și Biserică. A întărit hrisoavele lui Lazăr pentru Gornjak, din 1378, și pentru voievodul Obrad Dragosalici, din 1387, și, la 2 martie 1382, la Žiča a fost scrisă în fața lui hrisovul de întemeiere a mănăstirii Drenča, ctitoria monahului Doroteu și a fiului său Daniil, viitorul patriarh Daniil al III-⁠lea. Amintește patriarhul Spiridon în 1387 Nicodim Mirceta, copiind un Letopis la mănăstirea Sfinților Arhangheli de lângă Prizren. La 19 ianuarie 1388 a întărit ctitoria lui Obrad Dragojlovici, biserica Maicii Domnului din Kukonje. A condus într-⁠un timp foarte greu, al marii înaintări a turcilor, care au cucerit Sofia, Serres, Veria și Ioannina.

Kosovo și sfârșitul

După mărturiile vremii, a împărtășit armata sârbă înainte de bătălia de la Kosovo, în ajunul Vidovdanului din 1389. A supraviețuit tragediei de la Kosovo doar două luni, murind la 11 august 1389, după tipiconul lui Daniil din 1416. După moartea lui Lazăr a rămas în alianță cu văduva lui, Milița. Urmaș i-⁠a fost Efrem, care s-⁠a întors pentru scurt timp, apoi a fost înlocuit de Daniil al III-⁠lea. Sursele spun că patriarhul se îngrijea de mănăstiri în anii grei ai neînțelegerilor bisericești și civile. În cântările Bisericii este numit cavalul duhovnicesc, de unde se deduce că a scris cântări sfinte pentru Biserica Sârbă.