Arcadie Gariaev

Sfântul sfințit mucenic Arcadie Gariaev (Arcadie de la Borovskoe, 1878-1918) a fost preot, învățător și misionar printre manși, în regiunea Uralilor, ucis de gardiști roșii în satul Borovskoe, în vara anului 1918. A fost proslăvit de Soborul jubiliar la 20 august 2000, iar Sfântul Sinod l-⁠a trecut la 17 iulie 2002 în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse. Este pomenit la 1 iulie, în soborul noilor mucenici și în soborul sfinților din Ecaterinburg.

Tinerețea și slujirea

S-⁠a născut în 1878 în familia unui preot din Verhne-⁠Turinski Zavod (azi Verhnaia Tura), în gubernia Perm. În familie erau șapte copii. Izvorul spune că era de neam maghiar. În 1891 a intrat la școala teologică din Ecaterinburg, cu patru clase, ținut de tatăl său; coleg de clasă i-⁠a fost viitorul scriitor sovietic Pavel Petrovici Bajov. În clasa a treia a avut o restanță la greacă și a rămas repetent. După școală a intrat în 1895 la seminarul teologic din Perm, dar după un an și jumătate a fost dat afară din clasa a doua din pricina bolii. A fost psalt la biserica Maicii Domnului din satul Pokrovskoe, apoi la biserica Sfintei Treimi din Kamenski Zavod (azi Kamensk-⁠Uralski). A fost hirotonit diacon de episcopul Vladimir al Ecaterinburgului și Irbitului la biserica Înălțării Sfintei Cruci din Ecaterinburg (a slujit pe un loc de psalt). Din 1906 a fost și învățător de religie la școala zemstvei Novo-⁠Zavodsk.

Din august 1907 a slujit ca preot la biserica Sfinții Petru și Pavel din satul Petropavlovskoe, ținutul Verhoturie (azi Severouralsk), și a fost învățător de religie la școala zemstvei. Parohia era cea mai mare din eparhia Ecaterinburgului, unele așezări fiind la peste o sută de verste de biserică. Aici a început lucrarea misionară de luminare a vogulilor (manșilor). Apoi a fost mutat ca preot al bisericii de campanie Kazan-⁠Bogorodițk și a făcut călătorii prin nordul ținutului Verhoturie. La Ecaterinburg s-⁠a ținut un congres misionar eparhial, sub conducerea episcopului Mitrofan (Afonski), la care s-⁠a cercetat o biserică de campanie pregătită în atelierul lui N. Starikov: un cort ușor, pentru slujbe în nordul îndepărtat al eparhiei, între vogulii nomazi. Era un cort elegant, acoperit cu pânză, iar înăuntru avea o masă demontabilă drept altar și alta pentru proscomidiar, iar în loc de catapeteasmă trei rame înalte, cu icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului și, la mijloc, Ușile Împărătești. Cântărea până la cinci puduri și putea fi purtată pe o sanie cu o trei de reni sau chiar cu o pereche. Părintele Arcadie, de față, a socotit-⁠o potrivită scopului. Din 1912, înțelegând că lucrarea misionară cere nu numai râvnă, ci și sănătate tare, pe care nu o avea, a cerut să fie mutat. A fost preot la biserica Sfântului Nichita din satul Nikito-⁠Ivdelski (azi Ivdel), apoi la biserica Sfântului Nicolae din satul Borovskoe, ținutul Kamîșlov (azi regiunea Kurgan), unde a fost și învățător de religie la școala zemstvei. A primit dreptul de a purta brâul preoțesc pentru „osteneala misionară printre vogulii ținutului Verhoturie”.

Mucenicia

În vara lui 1918 părintele Arcadie a cununat în biserică două perechi: una de țărani din Borovskoe, alta de țărani veniți din eparhia Reazan. Sunetul clopotelor din timpul cununiei a atras atenția unei cete de gardiști roșii maghiari, care intrau în sat. Învinuindu-⁠l de contrarevoluție, gardiștii l-⁠au dus într-⁠o râpă din apropiere și i-⁠au poruncit să sape un mormânt. Când mormântul a fost gata, preotului i s-⁠a poruncit să se întindă în el cu fața în jos și a fost străpuns cu șase lovituri de baionetă. Locul a primit numele „Gropile popii”. Câteva zile credincioșii n-⁠au știut nimic despre soarta preotului, iar slujbele le făcea preotul din satul Cheremisskoe, părintele Alexandru Romulov. Ostașii roșii au oprit să fie îngropat părintele Arcadie și au poruncit să fie dus la padinik, locul unde se aruncau vitele moarte; acolo l-⁠au pus, acoperindu-⁠l cu ramuri. Slujba de înmormântare și îngroparea într-⁠o criptă din spatele altarului bisericii Sfântului Nicolae s-⁠au făcut după plecarea gardiștilor. Înscrisul de moarte din registrul parohial, scris de diaconul Alexandru Cirkin, spune: „ucis de ostașii roșii”. În aceeași zi a fost îngropat și Nichita Titovici Martiușev, de 59 de ani, ucis de armata roșie. La înmormântare au luat parte clerici din împrejurimi.

Aflarea moaștelor și canonizarea

În 1986 părintele Nicolae Pokrovski, paroh la Borovskoe, a binecuvântat să se sape o „fântână sfântă” pentru rămășițele de aghiasmă. Când au dat peste zidăria de cărămidă a unui mormânt, la doi metri adâncime, în aer s-⁠a răspândit o mireasmă bogată. Întrebând pe enoriașii bătrâni, au aflat că este mormântul părintelui Arcadie. În 1996 a vizitat Borovskoe Olga Kulikovskaia-⁠Romanova, văduva nepotului lui Nicolae al II-⁠lea. În 2002 s-⁠a deschis iarăși drumul spre mormânt, s-⁠a scos o cărămidă și toți au văzut un sicriu de pin bine păstrat, acoperit în locuri cu vopsea verde. În căldura lunii iulie, două săptămâni a ieșit din sicriu o mireasmă subțire; mulți s-⁠au rugat și s-⁠au închinat; o femeie s-⁠a vindecat de boală. Cu binecuvântarea episcopului Mihail (Raskovalov) al Kurganului, mormântul a fost din nou acoperit cu pământ. A fost proslăvit de Soborul jubiliar la 20 august 2000, iar la 17 iulie 2002 a fost trecut de Sfântul Sinod în soborul noilor mucenici și mărturisitori. Lucrările pentru aflarea sfintelor moaște au început la 6 iunie 2007. La 10 iunie, în duminica Soborului tuturor sfinților din pământul rusesc, după liturghia condusă de episcopul Mihail, a avut loc procesiunea la locul înmormântării. Sub cântare solemnă, sicriul a fost deschis. Moaștele sfântului sfințit mucenic au fost îmbrăcate în veșminte roșii de Paști și puse într-⁠un sicriu nou, apoi preoții le-⁠au dus în procesiune în biserică.

Familia

Tatăl a fost preotul Nicolae Alexeevici Gariaev, din 1887 paroh al bisericii Acoperământului Maicii Domnului din Gornîi Șcit și protopop. Mama se numea Maria Ivanovna. Avea frați și surori: Maria, Ana (educatoare la școala eparhială de fete), Elisaveta, Xenia, Zinaida și Victor. Soția lui, Agripina Evgheenievna (născută în jurul lui 1883), a lucrat ca învățătoare la școala din Borovskoe, apoi a plecat cu familia unuia dintre fii. Fiii: Mihail și Nicolae. Troparul lui spune că slujirea lui s-⁠a înnoit ca a vulturului, că a slujit lui Hristos cu fapta și cu cuvântul și că luminează marginile Uralului.