Cosma și Damian

Sfinții Cosma și Damian sunt frați doctori fără de arginți, care îi vindecau pe bolnavi în numele lui Hristos fără să primească vreo plată, și sunt printre cei mai iubiți sfinți ai întregii creștinătăți. Biserica Ortodoxă cinstește trei perechi de sfinți cu aceste nume, care au trăit, după tradiție, în vremuri și locuri diferite: Sfinții Cosma și Damian din Asia, prăznuiți la 1 noiembrie, cei din Roma, la 1 iulie, și cei din Arabia, mucenicii din Cilicia, la 17 octombrie. Biserica Romano-⁠Catolică îi prăznuiește pe cei din Arabia la 26 septembrie.

Numele lor, „anarghiri”, adică „fără de arginți”, vine din grecește și arată că ei împlineau porunca Mântuitorului: în dar ați luat, în dar să dați. Prin această dragoste neinteresată pe mulți i-⁠au adus la credință.

Cei din Asia

Cei dintâi s-⁠au născut în Asia, în Asia Mică, și au trăit cel mai târziu în secolul al IV-⁠lea. Tatăl lor, grec și păgân, a murit când erau mici, iar mama lor, Cuvioasa Teodotia, i-⁠a crescut în credința creștină. Au învățat apoi meșteșugul doctoriei, iar Dumnezeu le-⁠a dăruit harul vindecărilor, așa că la ei veneau mulțime de bolnavi. Nu luau plată de la nimeni, iar faima lor s-⁠a dus în tot ținutul.

Viața lor spune că odată au fost chemați la o femeie greu bolnavă, pe nume Paladia, pe care toți doctorii o lăsaseră. Prin credința ei și prin rugăciunea fraților, s-⁠a vindecat. Plină de recunoștință, a venit la Damian și i-⁠a adus trei ouă, rugându-⁠l să le primească în numele Sfintei Treimi. Auzind numele Treimii, Damian nu a îndrăznit să refuze. Cosma s-⁠a întristat, crezând că fratele său și-⁠a călcat făgăduința, și a cerut, când i-⁠a venit sfârșitul, să nu fie îngropat Damian lângă el.

După o vreme a murit și Damian, iar oamenii nu știau unde să-⁠l îngroape. Atunci, spune viața, a venit o cămilă, pe care sfinții o vindecaseră cândva de turbare, și a grăit cu glas omenesc, cerând să fie pus Damian lângă Cosma, pentru că nu de dragul plății primise darul femeii, ci pentru Dumnezeu. Așa au fost așezați împreună, la Fereman, în Mesopotamia. Aceștia au murit în pace, iar după moarte au săvârșit multe minuni.

Cei din Roma

A doua pereche erau frați din Roma, doctori, crescuți de părinți creștini în evlavie, care duceau o viață curată și aveau darul vindecării. Fiindcă îi tratau pe bolnavi fără plată, erau numiți „doctori fără de arginți”, și pe mulți i-⁠au adus la Hristos.

După viața lor, aceasta a atras atenția autorităților romane, în vremea împăratului Carinus (283-285). Când au aflat că vin ostașii, creștinii i-⁠au rugat să se ascundă, de dragul bolnavilor care aveau nevoie de ei. Negăsindu-⁠i, ostașii au prins alți creștini din satul lor. Atunci frații au ieșit singuri din ascunziș și s-⁠au predat, cerând să fie eliberați cei luați în locul lor.

La Roma au fost închiși, apoi duși la judecată. Au mărturisit deschis credința în Hristos, au refuzat să aducă jertfă idolilor și au spus că nu au făcut rău nimănui, că nu sunt vrăjitori, ci vindecă bolile cu puterea lui Iisus Hristos, fără să ia plată. Împăratul a stăruit, dar, după viață, la rugăciunea lor a fost lovit de o boală năprasnică, iar cei de față strigau că mare este Dumnezeul creștinilor. Împăratul însuși i-⁠a rugat să-⁠l vindece, făgăduind să creadă, iar ei l-⁠au vindecat și au fost eliberați.

Dar bătrânul doctor de la care învățaseră meșteșugul i-⁠a pizmuit pentru faima lor. I-⁠a chemat, chipurile, să culeagă ierburi de leac, i-⁠a dus departe în munți și i-⁠a ucis cu pietre, aruncându-⁠le trupurile într-⁠un râu.

Cei din Arabia

A treia pereche erau frați din Arabia, aproape contemporani cu cei din Roma, care practicau medicina în portul Egeea, în Cilicia, apoi în provincia romană Siria. Vindecau orbirea, frigurile și paralizia și, după tradiție, au scos un șarpe dintr-⁠un om. În vremea prigoanei lui Dioclețian, guvernatorul Ciliciei, Lisias, a poruncit să fie prinși. Întrebați de credință, de nume și de patrie, au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să jertfească idolilor.

Viața lor spune că Lisias a poruncit să fie bătuți și aruncați legați în mare, dar un înger i-⁠a dezlegat și i-⁠a scos sănătoși la mal. Au fost aruncați în foc, dar focul nu i-⁠a atins. Spânzurați, au fost loviți cu pietre și cu săgeți, dar pietrele și săgețile se întorceau și îi răneau pe chinuitori. În cele din urmă au fost decapitați, împreună cu alți trei creștini, Leonție, Antim și Eutropie (în tradiția apuseană, frații lor mai mici Antim, Leonțiu și Euprepiu). Toți cinci au fost îngropați împreună, la sfârșitul secolului al III-⁠lea sau începutul celui de-⁠al IV-⁠lea.

O tradiție apuseană, răspândită în Evul Mediu, povestește că sfinții i s-⁠au arătat în vis unui bolnav cu piciorul cangrenat și i-⁠au înlocuit piciorul cu cel al unui etiopian mort de curând, iar omul s-⁠a trezit vindecat. Scena a fost zugrăvită de mulți artiști medievali.

Trei perechi sau una singură

Vechile vieți slavone și Mineiul de citiri al Sfântului Dimitrie al Rostovului arată limpede că sunt trei perechi deosebite: cei dintâi, fiii Teodotiei, au murit în pace și au fost îngropați la Fereman; cei de-⁠al doilea, din Roma, au fost uciși de dascălul lor pizmaș; cei de-⁠al treilea, din Arabia, au fost mucenici. Și vechile erminii îi zugrăvesc diferit: cei din Asia cu bărbi de mijloc, cu condeie și cutiuțe de leacuri, cei din Roma tineri, cu cruci și vase de leacuri, cei din Arabia asemenea Sfinților Flor și Lavru. Slujbele lor sunt și ele diferite, cea de la 1 noiembrie fiind cea mai sărbătorească.

Totuși, în viețile și icoanele lor poveștile perechilor se amestecă adesea. Pe fresca „Înmormântarea Sfinților Cosma și Damian” a lui Fra Angelico (1438-1440), din biserica San Marco din Florența, sunt îngropați cinci oameni, ca în viața celor din Arabia, dar apare și cămila de la înmormântarea lui Damian din Asia.

Moaștele și bisericile

Încă din secolul al IV-⁠lea li s-⁠au zidit biserici la Ierusalim, în Egipt și în Mesopotamia. Moaștele lor, socotite făcătoare de minuni, erau la Cyrrhus (Kir), în Siria. Patriarhul Proclu al Constantinopolului le-⁠a ridicat o biserică, iar împăratul Iustinian I (527-565), vindecat prin rugăciunile lor după tradiție, a refăcut orașul Cyrrhus și a zidit la Constantinopol o biserică a lor, devenită loc de pelerinaj. La Roma, Papa Felix al IV-⁠lea (526-530) a prefăcut o clădire din forul lui Vespasian în bazilica Sfinților Cosma și Damian, unde au fost aduse moaște ale lor, aflate și astăzi în criptă, și unde se păstrează un mozaic din secolul al VI-⁠lea care îi înfățișează.

Capetele lor sunt cinstite la mănăstirea clariselor din Madrid, dăruite în 1581 împărătesei Maria, fiica lui Carol Quintul, după ce în secolul al X-⁠lea fuseseră duse de la Roma la Bremen; și biserica Sfântului Mihail din München păstrează o raclă cu capete ale lor, făcută la Bremen pe la 1400 și adusă acolo în 1649 de ducele elector Maximilian I al Bavariei. Alte moaște se află în tezaurul catedralei din Essen, aduse de la Roma de episcopul Altfrid de Hildesheim (mort în 874), ale cărui ocrotitori sunt.

Cinstirea în popor

Sfinții Cosma și Damian sunt ocrotitorii medicilor și ai chirurgilor și apar uneori pe emblemele medicale. În Brazilia sunt socotiți ocrotitorii copiilor, care primesc la 27 septembrie dulciuri cu chipul lor. La slavii de răsărit, numele lor s-⁠au unit foarte devreme într-⁠unul singur, „Kuzmodemian”, folosit deja într-⁠un înscris pe scoarță de mesteacăn din Novgorod, din secolul al XI-⁠lea. Poporul îi socotea ocrotitori ai vitelor și mai ales ai păsărilor de curte, iar ziua de 1 noiembrie se numea „ziua găinilor”: la Moscova gospodinele veneau cu găini la biserica sfinților și le trimiteau apoi în dar cunoscuților. Copiii li se rugau ca să li se deschidă mintea la învățătura cărții.

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Asia la 1 noiembrie, pe cei din Roma la 1 iulie și pe cei din Arabia la 17 octombrie.