Ardalion Ponomarev

Sfântul Cuvios Mucenic Ardalion Ponomarev, arhimandrit (în lume Alexandru Ipolitovici Ponomarev), s-⁠a născut în anii 1870 în familia unui preot de sat. A murit de istovire la 29 iulie 1938, în lagărul Adak de lângă Vorkuta, după ce fusese osândit la cinci ani de lagăr. A fost proslăvit în octombrie 2008. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori. Se pomenește la 29 iulie, la 7 februarie și în Soborurile sfinților din Ekaterinburg și din Komi, la 11 februarie.

Păstorirea

A crescut în cucernicie. La douăzeci și doi de ani a terminat cu succes seminarul din Perm, s-⁠a căsătorit și a fost hirotonit preot. Au urmat mulți ani de slujire în felurite parohii de sat și de oraș. Toată viața a purtat multe ascultări răspunzătoare: a fost învățător de Lege la școlile parohiale și la școlile zemstvei, a condus lucrarea misionară din ținutul Șadrinsk, a condus seminarul de învățători din Șadrinsk, a fost protopop al districtului bisericesc Nevianski. Orice slujire i s-⁠a încredințat, a împlinit-⁠o „dându-⁠i toată energia”, cum se scrie într-⁠una din caracterizările lui oficiale. După revoluție s-⁠a purtat cum se cuvine unui păstor al Bisericii prigonite: în ciuda foametei cumplite din Urali în anii 1920, a prigoanelor și apăsărilor, a împlinit neobosit datoria pastorală, și-⁠a apărat bisericile de închidere, le-⁠a ținut când au vrut să le dea renovaționiștilor, a întărit duhul credincioșilor cu învățătura și cu pilda lui. „Așa trebuie; oamenii aceștia nu lucrează din răutatea lor, ci Dumnezeu vrea prin ei să-⁠mi încerce răbdarea și smerenia. Voi răbda toate pentru Iisus Hristos”, a scris în Evanghelia pe care a dăruit-⁠o fiului său mai mic, Grigorie, mai târziu cunoscut stareț din Urali. Părintele Alexandru nu l-⁠a dat pe Grigorie la școala sovietică, ci l-⁠a învățat el acasă, pe temeiul studiului Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți.

Arestarea și lagărul

La cincizeci și șase de ani i-⁠a murit soția, maica Nadejda, și atunci a primit tunderea și s-⁠a dăruit cu totul slujirii lui Hristos și a Bisericii. Erau anii 1930. Om cu minte sănătoasă, părintele Ardalion nu putea să nu prevadă la ce l-⁠ar duce slujirea lui osârduitoare. A spus nu o dată că statul sovietic, deși proclamă „libertatea cultelor religioase”, duce de fapt o politică de nimicire a Bisericii. Dar fiul credincios al Bisericii nu putea trăi altfel și nu putea lăsa slujirea. În 1937 a fost arestat. În timpul anchetei, făcută de secția NKVD din raionul Ufalei, părintele Ardalion, în vârstă de șaizeci de ani, a fost singurul dintre cei zece acuzați care „a refuzat cu îndărătnicie” să-⁠și recunoască „vina”, nici la interogatorii, nici la confruntări, deși, după statistici, peste nouăzeci la sută din cei anchetați în dosarele bisericești dădeau mărturii de recunoaștere; puțini puteau răbda „metodele de lucru” ale NKVD. Întrebat dacă este membru al organizației contrarevoluționare, a răspuns: „Nu am fost membru al vreunei organizații contrarevoluționare și nu am știut că există una”. I s-⁠a făcut a patra oară o confruntare cu martori; a răspuns: „Socot mincinoase mărturiile martorului”. Arhimandritul neclintit a fost osândit la cinci ani de lagăr de muncă. Mulți ani, câteva decenii, soarta preotului a rămas necunoscută chiar și pentru rudele lui cele mai apropiate.

Căutarea rudelor

Rudele părintelui Ardalion au încercat de mai multe ori să afle ce s-⁠a întâmplat cu el. Nepoata lui, Olga Grigorievna Ponomareva, povestește: bunicul a fost arestat, iar peste numai un an a fost arestat și tatăl ei; mama a rămas singură cu ea, care avea mai puțin de un an; tatăl s-⁠a întors din surghiun, de la Kolîma, și a încercat îndată să afle ceva despre tatăl lui, dar nu a izbutit; în anii optzeci și nouăzeci a căutat, împreună cu sora lui mai mare, Maria Alexandrovna, unde este bunicul și mormântul lui; au scris și la Moscova, fără răspuns; tatăl nu a aflat niciodată ce s-⁠a întâmplat cu tatăl lui. Cu câțiva ani în urmă, surorile Mănăstirii de maici Novo-⁠Tihvin din Ekaterinburg au aflat, scriind la zeci de arhive, unde a fost trimis bunicul: după sentință, arhimandritul Ardalion a fost trimis în regiunea Arhanghelsk, în lagărul de tranzit din Kotlas, care avea faimă deosebit de rea. În colibe de pământ ridicate în grabă, unde iarna temperatura nu urca peste patru grade, puțini deținuți supraviețuiau; mureau atât de mulți, încât abia apucau să-⁠i îngroape, iar gropile comune mari nu erau acoperite cu pământ până nu se umpleau de trupuri. La Kotlas părintele Ardalion a petrecut câteva luni, apoi a fost trimis la Vorkuta. Un răspuns de la o arhivă din Sîktîvkar a spus: „A murit la 29 iulie 1938 de istovire în stațiunea lagărului «Adak». A fost îngropat în cimitirul civil, într-⁠un mormânt aparte. De piciorul drept i s-⁠a legat o tăbliță cu numele, prenumele, patronimicul și data morții”. Viața părintelui a fost trimisă Comisiei sinodale de canonizare, iar în octombrie 2008 arhimandritul Ardalion Ponomarev a fost proslăvit între cuvioșii mucenici.