Iulia din Corsica

Sfânta Mucenică Iulia din Corsica a fost o fecioară de neam cartaginez, ucisă pentru credința ei în Corsica, cel mai probabil în anul 439 sau puțin după aceea. Este cinstită mai ales în Apus și este ocrotitoare a Corsicăi, împreună cu Sfânta Devota. Biserica Ortodoxă o prăznuiește la 16 iulie, iar Apusul la 22 mai.

Izvoarele Cea mai veche mărturie despre ea vine de la Victor din Vita, episcop al Africii, care a scris istoria prigoanei vandalilor din vremea regilor Genseric și Hunerik. În 429 Genseric a trecut din Spania în Africa, iar în 439 a luat prin surprindere Cartagina și a încercat să-⁠i atragă pe creștini la arianism, săvârșind fapte pe care episcopii nu le puteau uita sau ierta. Povestirea despre Iulia este păstrată doar în ediția învățatului benedictin Thierry Ruinart. Victor spune că a cercetat întâmplarea întrebând pe bătrânii care auziseră de la părinții lor despre ea, deci mucenica era cunoscută în popor ca atare.

Povestea Iulia era o fată din Cartagina, prinsă când a fost luat orașul și ajunsă în slujba unui om pe nume Eusebiu, probabil vândută ca sclavă după cucerirea vandală. Trăia ca slujitoare a unui stăpân după trup, dar slujea lui Hristos. Eusebiu era păgân, dar prețuia o virtute atât de mare. Când își termina treburile, își petrecea timpul liber citind sau stăruind în rugăciune. Slăbise și se îngălbenise de post, în pofida amenințărilor și momelilor stăpânului, iar mintea ei, ațintită spre cer, se hrănea zilnic cu cuvintele lui Dumnezeu.

Eusebiu, un negustor sirian din Palestina, călătorea spre Galia cu o încărcătură de preț. A ancorat peste noapte la Capul Corse, unde păgânii se pregăteau să aducă jertfă: în ziua aceea tăiau un taur pentru zeii lor. Eusebiu s-⁠a dus să ia parte la sărbătoare, dar Iulia nu a vrut să se închine idolilor și a rămas pe corabie. Aflând, Felix, guvernatorul locului, l-⁠a îmbătat pe Eusebiu care nu voia să o aducă pe fată, iar când acesta a adormit a poruncit să fie adusă Iulia și a cerut-⁠o să jertfească zeilor.

Fiindcă a refuzat, și mai ales pentru răspunsul ei îndrăzneț, fecioara a fost osândită la moarte. Au lovit-⁠o peste față până a sângerat, au tras-⁠o de păr, au bătut-⁠o, apoi a fost răstignită. Potrivit tradiției, din gura ei a ieșit un porumbel, semn al curăției și al sfințeniei. Monahii din insula Gorgona au venit după trupul ei și l-⁠au îngropat în mănăstirea lor. Mai târziu moaștele au fost duse la Brescia, în Italia de nord, unde s-⁠a răspândit cinstirea sfintei.

Tradiția corsicană După tradiția locală, Iulia era din Nonza și trăia în vremea lui Dioclețian, împreună cu Sfânta Devota. Pentru că a refuzat să aducă jertfă zeilor, a fost chinuită; călăii i-⁠au tăiat pieptul și l-⁠au aruncat pe stâncile de sub sat, iar acolo au țâșnit două izvoare. Înfuriați de minune, au legat-⁠o de un smochin și au lăsat-⁠o să moară de durere, iar din gura ei a ieșit un porumbel. Această versiune este socotită uneori mai puțin verosimilă decât cea dintâi. Iconografia o înfățișează răstignită, uneori cu pieptul tăiat, ca pe un tablou din secolul al XVI-⁠lea din biserica din Nonza.

Cinstirea Cinstirea sfintei la Nonza a început curând după moartea ei. Sub sat a fost zidit un sanctuar, distrus în 734, iar la izvoarele care nu seacă, numite Fântâna sânilor, vin pelerini din toată Corsica, mulți desculți; apele lor sunt socotite vindecătoare și ajută mamele care nu au lapte. Sfânta Iulia a fost declarată ocrotitoare a Corsicăi la 5 august 1809, iar sărbătoarea ei se ține în fiecare an în toată insula. Moaștele ei, câteva fragmente de oase, se află la Brescia, în fosta biserică Santa Giulia, azi parte a muzeului orașului.