Iacob Maskaev

Sfântul Sfințit Mucenic Iacov Maskaev a fost arhiepiscop al Barnaulului, preot de țară timp de douăzeci și doi de ani, apoi episcop în anii de prigoană, care a trecut prin închisori și surghiunuri și a primit cununa muceniciei în 1937, la Barnaul. Biserica Rusă l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori în anul 2000.

Familia și tinerețea

Pe numele de mirean Iacov Ivanovici Maskaev, s-⁠a născut la Uralsk, azi în Kazahstan, într-⁠o familie de oameni simpli: tatăl, Ivan Silantievici, țăran din regiunea Simbirsk, era zugrav, între altele de biserici, iar mama, Calería Grigorievna, era orășeancă din Uralsk. Familia avea o mică pensiune, cu camere de închiriat și o spălătorie, din care s-⁠a putut da copiilor învățătură. Iacov, cel dintâi născut, a primit numele în amintirea apostolului Iacov al lui Alfeu; după el s-⁠au născut Pavel (1884), Evdochia (1888) și Agripina (1894). În august 1891 a intrat la școala duhovnicească din Uralsk, pe care a absolvit-⁠o cu distincție în 1895, apoi a urmat seminarul din Orenburg, pe care l-⁠a absolvit în 1901.

În ultimul an de seminar s-⁠a căsătorit cu Valentina Petrovna Nikolskaia, fiica unui preot, rămasă la unsprezece ani fără mamă și, peste un an, fără tată, crescută în casa unchiului ei, preotul Alexei Nikolskii, care a făcut-⁠o cunoscută lui Iacov. În 1902 s-⁠a născut fiul lor, Boris. Copilul s-⁠a îmbolnăvit grav, iar tânărul Iacov s-⁠a rugat fierbinte către toți sfinții, mai ales către Cuviosul Serafim de Sarov, și a făcut făgăduință că, dacă pruncul se vindecă, va merge în pelerinaj la moaștele Sfântului Serafim, abia proslăvit. Copilul s-⁠a vindecat, iar el și-⁠a împlinit făgăduința. Au avut nouă copii, dintre care patru au murit mici; ceilalți au fost Boris, Alexandra, Nina, Constantin (dispărut pe front în 1942) și Zoia. Soția a murit în 1918, la scurtă vreme după nașterea ultimului copil, care a murit și el.

Preotul din Zobovo

A fost hirotonit diacon și apoi preot de episcopul Vladimir (Sokolovski-⁠Avtonomov) la biserica Maicii Domnului de la Kazan din satul Zobovo, eparhia Orenburg, unde a slujit douăzeci și doi de ani. A fost un lucrător neobosit în via Domnului, a predicat mult și, prin osteneala lui, în 1902-1906, în satul aflat la o sută șaptezeci de verste de capitala guberniei s-⁠a zidit o biserică nouă de piatră, în locul celei vechi de lemn. Deși avea familie mare și lipsuri, era unul dintre cei mai darnici donatori ai eparhiei, un binefăcător al societății de ajutor pentru elevii săraci ai seminarului și a strâns bani pentru nevoile armatei și flotei în timpul războiului ruso-⁠japonez. În 1909 a zidit o școală parohială în satul Voronino. Pentru osârdie a primit brâul, apoi camilafca și rangul de protoiereu în 1915 și a făcut parte din conducerea eparhială a Orenburgului. În anii războiului civil a salvat de mai multe ori pe sătenii din Zobovo de la împușcare de către gărzile albe. Între 1920 și 1922 a fost ales în conducerea eparhială, apropiat al episcopului Aristarh (Nikolaevski). Era atât de respectat, încât, când s-⁠a întemeiat vicariatul de Orsk, în ianuarie 1923 adunarea clerului și a mirenilor l-⁠a ales candidat la episcop de Orsk.

Episcopul și încercarea reînnoirii

După izbucnirea schismei reînnoitoare în 1922, episcopul Aristarh a declarat supunere deplină față de Patriarhul Tihon și, înainte să plece la Moscova, a convocat un congres eparhial care l-⁠a ales ca vicar pe Iacov Maskaev, trimis la Moscova pentru sfințire. La Moscova, la 19 martie 1923, după tunderea în monahism cu numele Iacov, după apostolul Iacov, fratele Domnului, a primit hirotonia episcopală, săvârșită de episcopul reînnoitor Antonin Granovski, împreună cu arhiepiscopul Vladimir Sokolovski, aflat la odihnă. După istoricul Damaschin, Vladimir i-⁠a spus că se află sub ascultarea Patriarhului Tihon și nu a rupt niciodată comuniunea cu el. Întors la Orenburg, ca episcop de Orsk, vicar al eparhiei, a fost lăsat de Aristarh să-⁠și exercite temporar îndatoririle, dar fără dreptul de a hirotoni. La 10 mai 1923, plecând la Moscova, Aristarh i-⁠a lăsat conducerea eparhiei. În iulie 1923, preoții din Orsk l-⁠au rugat să meargă la Moscova pentru a primi îndreptare în rangul episcopal și binecuvântare. La 16 septembrie a scris Patriarhului Tihon o cerere în care a spus: „Cer cu smerenie să nu fiu socotit arivist... dacă am făcut ceva din lipsa de experiență, fără răutate, vă rog să mă iertați, mărturisesc credință «până la moarte» unicei Biserici Sfinte, Sobornicești și Apostolești... nu simpatizez cu nicio grupare reînnoitoare și nu voi aduce niciodată reforme. Am plecat la Sfinția Voastră, dar am fost arestat în vagon la Orenburg; ... am pus asupra mea ca pe o cruce oprirea de a sluji.”

Episcop ortodox

La 22 septembrie 1923, după ce adunarea arhiereilor a cercetat cazul, Patriarhul Tihon i-⁠a comunicat că îl primește în comuniune de rugăciune, cerând o declarație scrisă că nu are nimic comun cu reînnoitorii, iar la 28 septembrie a semnat un certificat prin care îl primea în comuniune canonică și îl numea temporar conducător al parohiilor ortodoxe ale eparhiei Orenburg. În acea vreme era chemat adesea la poliția politică, amenințat cu arestarea, i se propunea să colaboreze și nu i se îngăduia să părăsească orașul. A trebuit să se prefacă mai puțin ferm față de reînnoitori. La 13 august 1924 Patriarhul Tihon l-⁠a numit episcop de Orenburg și Turgai, unde a continuat să se opună schismei. Poliția politică nota în 1924 că „în privința poporului domină popularitatea stâlpilor bisericii tihoniene”, iar el a refuzat categoric colaborarea secretă și trecerea la schismă.

La 19 martie 1925 a fost arestat la Orenburg și eliberat pe cuvânt la 22 august; eliberarea lui a fost întâmpinată de credincioși cu bucurie, iar un martor ostil spunea că clerul „fanatic” îl arăta mulțimii ca mucenic. La 13 noiembrie 1925 a fost condamnat la doi ani de izgonire din gubernia Orenburg pentru „activitate antisovietică”, executată la Samara până în 1927. La 2 ianuarie 1928 a fost numit episcop de Kurgan, apoi de Ostașkov, vicar al Tverului, iar din 6 februarie 1929, episcop de Balașov, vicar al Saratovului; poliția politică nota că „este încăpățânat, stăruitor și a refuzat categoric să împlinească însărcinările noastre”. La 12 februarie 1930 a fost arestat la Balașov împreună cu paisprezece clerici, monahii și mireni, în procesul unei „organizații bisericești contrarevoluționare”, învinuiți de activitate antisovietică, și nu s-⁠a recunoscut vinovat. Un martor a spus că episcopul a spus într-⁠o predică că pentru credincioși a venit un timp greu, că puterea îi apasă peste tot și că, închizând bisericile, îi lasă fără o bucată de pâine.

Mucenicia

După alte arestări și surghiunuri, în care a rămas credincios Bisericii, a ajuns arhiepiscop al Barnaulului și a primit cununa muceniciei în 1937 la Barnaul. A fost trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Soborul Arhieresc din 2000.