Antinoghen

Sfântul sfințit mucenic Antinoghen (în greacă Atenoghen), preot și horepiscop în Pedahtoe, a murit mucenic pe vremea persecuției lui Dioclețian, în jurul anului 303. Se pomenește la 16 iulie, pe stil vechi (29 iulie pe stil nou). Izvoarele nu se potrivesc în toate: izvorul sârb îl face episcop la Sevastia din Armenia, spune că a pătimit în 311, împreună cu zece ucenici, uciși toți de sabie; izvorul englez, pe baza vechilor texte, îl arată ca horepiscop, mort prin foc, cel mai probabil în 303 (unii cred 304).

Viața

După spusele despre el, s-⁠a născut într-⁠o familie creștină din regiunea Mării Negre a Turciei de azi, într-⁠un sat neînsemnat numit Epiklesoi, în apropiere de Sevastopolis (azi Sulusaray) sau de Sevastia (azi Sivas). Era căsătorit și a avut un fiu, Patrofil. Vechile lui vieți îl arată ca om sfânt făcător de minuni. Cultul lui s-⁠a format destul de devreme, căci scriitori de la doar câteva zeci de ani după moartea lui, ca Vasile cel Mare, îl pomenesc.

Mucenicia

Povestea mucenicească s-⁠a închegat între secolele al IV-⁠lea și al VI-⁠lea, și are loc în primul sau al doilea an al persecuției lui Dioclețian. Cea mai veche relatare spune că doi creștini, Ariston (citeț) și Severian (psalt), dintr-⁠un sat mic de lângă Pedahtoe, au fost arestați la Sevastia de Agricolaus, guvernatorul provinciei Armenia romană (se pare același cu acuzatorul din povestea celor Patruzeci de Mucenici din Sevastia), pentru incendiere și pentru răspândirea unor scrieri creștine împotriva tetrarhiei. Ariston n-⁠a vrut să colaboreze și a fost osândit să fie ars. Severian a spus sub chinuri că Antinoghen este autorul cărții răspândite și instigatorul faptelor lor. Atunci Antinoghen a fost arestat și dus la Sevastia, unde el și Severian au fost interogați și în cele din urmă osândiți la moarte prin foc. Versiuni mai târzii schimbă unele amănunte, de pildă lasă la o parte pe Severian; după unele predanii, zece dintre ucenicii lui Antinoghen au fost uciși cu el. Cercetătorii pun începutul procesului la 12 iulie 303, cu oarecare încredere, și moartea la 17 iulie, dar alții cred că faptele s-⁠au petrecut în 304.

Viața scrisă și moaștele

Povestirile despre minunile lui amintesc de cele ale lui Grigorie Taumaturgul din cetatea vecină Neocezareea: avea putere asupra animalelor, reale și închipuite (între ele un balaur), și asupra apelor. Cercetătorii cred, ca la multe alte vieți, că autorul a țesut în ele amănunte din povești mai vechi despre mucenici. Cea mai veche viață păstrată este o scriere a lui Anisie, „Patima lui Antinoghen din Pedahtoe”, păstrată într-⁠un manuscris din secolul al X-⁠lea, Codex Sabaiticus 242, aflat azi în Biblioteca Patriarhală din Ierusalim; cercetătorii socotesc că a fost scrisă pe la secolul al VI-⁠lea. Se spune că este neobișnuită între vieți, fiindcă dă o relatare destul de realistă a procesului lui Ariston, Severian și Antinoghen, probabil alcătuită după un proces-⁠verbal vechi păstrat, nu doar o născocire literară. Unii scriitori de mai târziu i-⁠au atribuit imnul de seară „Lumină lină”, pe care ar fi cântat-⁠o în drum spre moarte, dar cercetătorii de azi socotesc că aceasta nu este adevărat, iar chiar în vechime Vasile cel Mare tăgăduia că ar fi scris-⁠o el.

Pe vremea când s-⁠a scris viața veche exista o biserică pe locul unde a fost ucis, iar la Pedahtoe un sanctuar, zidit deasupra unei cripte octogonale subterane pe care o făcuse el ca să adăpostească rămășițele unor mucenici și unde, se pare, fuseseră aduse și ale lui de la Sevastia. În secolul al IV-⁠lea Grigorie Luminătorul, căpetenia creștinilor armeni, a adus din Pedahtoe o părticică din moaștele lui la Vagharșapat, unde a fost așezată în catedrala Etchmiadzin.