Atanasie de la Pentashinos

Sfântul Atanasie de la Pentashinos a fost un tânăr din Cipru, din satul Pentashinon, aflat lângă Amatunda, pe coasta de sud a insulei, la sud de actualul sat Aghios Theodoros din districtul Larnaca. Satul nu mai există, iar sfântul este pomenit la 10 iulie.

Cele mai vechi știri despre el le dă Sfântul Anastasie Sinaitul, originar din Amatunda, care a trăit nu mult după faptele povestite și a cinstit moaștele sfântului la Pentashinon. După el, Atanasie era fiul unui bătrân cucernic; mama îi murise când el era mic, iar tatăl s-⁠a recăsătorit. Tatăl l-⁠a crescut în frica de Domnul și l-⁠a învățat iubirea de aproapele. La douăzeci de ani a fost învinuit pe nedrept de mama vitregă că ar fi furat din hambarele tatălui. Atanasie a răspuns că n-⁠a risipit nimic, afară de a socoti risipă ospitalitatea pe care chiar tatăl îl învățase s-⁠o arate: dăduse săracilor din hambare. Totuși, ca să-⁠i arate tatălui că fapta îi era plăcută lui Dumnezeu, a umplut din nou, minunat, ulciorele de untdelemn și de vin și coșurile cu grâu. Când tatăl a venit să vadă, a găsit depozitele pline.

Curând după aceea, Atanasie a murit tânăr, cu puțin înainte de prima năvălire arabă în Cipru, din anul 649. Apoi s-⁠a vestit că o corabie aflată în largul coastei, iarna, se găsise într-⁠o primejdie grea. Echipajul a fost scăpat de intervenția la timp a unui tânăr care a spus că este Atanasie din Pentashinon și a dispărut. Ajunși la țărm, marinarii au crezut că e un sfânt local și au mers în sat să dăruiască untdelemn bisericii izbăvitorului lor. Li s-⁠a spus că nu există niciun lăcaș de felul acesta; întrebând de Atanasie, au fost duși la mormântul lui chiar de tatăl său. Acolo tatăl a întrebat: „Atanasie, tu ai fost?” Iar cel din mormânt a răspuns: „Da; Domnul m-⁠a trimis la ei ca să știe că nu este nici un rău în ținutul nostru.” Tatăl a zis: „Dormi iarăși, copilul meu, până vei învia în Hristos.” Sfântul Anastasie Sinaitul adaugă că faptul a avut mulți martori, între care mitropolitul Damascului, care vizitase de curând satul.

Puțin după moartea lui și după această minune s-⁠a ridicat o biserică mare, în care i se puteau cinsti moaștele. Cronicarul cipriot Leontios Machairas, care a scris pe la 1458, arată că moaștele săvârșeau încă vindecări, așa că cinstirea lui a durat opt secole. Moaștele au fost probabil furate nu mult după aceea, iar azi nu se știe să se păstreze vreo părticică. Din secolul al XIII-⁠lea sfântul este zugrăvit adesea ca diacon, ceea ce arată cât de iubit a fost. Nu se știe sigur dacă a fost mucenic, mirean, nebun pentru Hristos, monah sau pustnic; pe o icoană din satul Aghios Theodoros este înfățișat ca un păstor tânăr, fără barbă.

Biserica lui, azi în ruine, a fost cercetată de Departamentul de Antichități: prima fază de construcție se datează în secolele al VIII-⁠lea și al IX-⁠lea, a fost reparată după marele cutremur din 24 aprilie 1491 care o prăbușise și a rămas în folosință în epoca otomană, poate până în secolul al XVII-⁠lea. Sub podeaua naosului s-⁠a găsit o încăpere funerară cu cel puțin două morminte, dintre care unul, decorat cu panouri de marmură și cruci pictate, ar putea fi mormântul inițial al sfântului. Satul a dispărut în secolul al XVIII-⁠lea. Obștea din Aghios Theodoros îl prăznuiește la 10 iulie, în biserica principală, cu litie și purtarea icoanei sale.