Auspiciu de Toul

Auspiciu a fost episcop al orașului Toul, în Galia, în secolul al V-⁠lea, al cincilea dintre episcopii cunoscuți, și poet, pomenit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică. Sursele noastre nu arată un act ortodox de canonizare. Se pomenește la 8 iulie, în Martirologiul Roman.

Viața

Făcea parte din aristocrația galo-⁠romană și număra printre strămoșii săi pe generalul roman de neam franc Arbogast, vestit sub Teodosie cel Mare. S-⁠a născut probabil la începutul secolului al V-⁠lea și i-⁠a urmat lui Gelsim ca episcop de Toul în jurul anului 478. După mai bine de cinci sute de ani în Imperiul Roman, orașul Toul, capitala leucilor, ajunsese sub puterea francilor, deci Auspiciu a fost primul episcop de Toul care a slujit sub franci. Sidoniu a murit în jurul anului 485, iar Auspiciu probabil după câțiva ani, poate în jurul anului 490. Urmaș i-⁠a fost Sfântul Ours. A fost îngropat în cimitirul Sfântului Mansuy, unde trupul lui a fost găsit în 1070.

Scrierile

Talentele și virtuțile lui rare i-⁠au câștigat stima oamenilor însemnați. A fost prieten cu poetul Sidoniu Apolinarie, episcopul Clermont-⁠ului, și cu contele Arbogast, guvernatorul Trierului sub Childeric I, iar cei trei au purtat corespondență. Arbogast i-⁠a scris lui Sidoniu cerând povățuire în îndatoririle lui și lămuriri asupra cărților sfinte, dar Sidoniu s-⁠a scuzat și l-⁠a trimis la Sfântul Lup, episcopul Troyes, sau la Auspiciu, ambii vestiți pentru adânca lor cunoaștere și rangul înalt. Contele s-⁠a adresat lui Auspiciu, care i-⁠a trimis un răspuns foarte elogios, în versuri, scris între 460 și 475. În el îl laudă pe Arbogast pentru stăpânirea limbii latine și face aluzie la sfârșitul stăpânirii romane: cât timp trăiești și vorbești, deși stăpânirea latină a căzut la frontieră, cuvintele latine nu se clatină. Îi laudă obârșia înaltă și firea nobilă. Era mai mare decât strămoșul său cu același nume, pentru că acela a murit păgân, iar Arbogast era creștin. Îl previne împotriva lăcomiei și îl vede ca viitor episcop, poate de Chartres. Îl îndeamnă să-⁠l vadă pe episcopul Iamblichus al Trierului.

Poemul are 164 de dimetre iambice și este un exemplu timpuriu de versificație ritmică, în care accentul cuvântului domină, iar autorul a fost, ca poet, cel dintâi apusean care a primit ritmul iambic derivat din metrul saturnian, metrul preferat al poeziei populare și laice latine. Se păstrează într-⁠o culegere alcătuită în 585, în Austrasia, într-⁠un singur manuscris din secolul al IX-⁠lea. Breviarul eparhiei Toul i-⁠a dat întotdeauna titlul de sfânt.