Procopie din Ustiug

Sfântul Procopie din Ustiug, numit și Procopie din Lübeck, a fost un nebun pentru Hristos și făcător de minuni, fost negustor din Lübeck, care a trăit în Velikii Ustiug și a murit la 8 iulie 1303. Este pomenit la 8 iulie. Este socotit întâiul sfânt proslăvit de Biserica Rusă în rândul nebunilor pentru Hristos.

Viața Numele din lume, numele de familie, data și locul nașterii nu sunt cunoscute cu siguranță. După viața lui, era „dintre varegi”. Cercetătorul bisericesc Ștefan Leșevski îl socotește din vechea familie de negustori patricieni din Lübeck, iar un publicist din Arhanghelsk îl identifică pe temeiul acestei cercetări cu negustorul hanseatic din Lübeck Jacob Potharst, dintr-⁠o veche familie prusacă, dar aceasta nu este întărită cu siguranță. A fost catolic și s-⁠a întors la Ortodoxie în călătoriile sale. După moartea tatălui său, căzut într-⁠o luptă a prusacilor cu germanii, a trebuit să părăsească Prusia. Și-⁠a încărcat averea pe corăbii și a plecat la Marele Novgorod, drum obișnuit atunci al negustorilor hanseatici, unde era sucursala Hansei, Curtea Germană.

Ajuns în jurul anului 1243, a rămas uimit de mulțimea și frumusețea bisericilor și mănăstirilor, de glasul plăcut al clopotelor, de evlavia poporului și râvna lui la slujbe, lucruri pe care nu le întâlnise la credincioșii supuși Scaunului roman. A vizitat catedrala Sfânta Sofia și alte biserici și mănăstiri, a ascultat corul și a hotărât să treacă la Ortodoxie. Dorind să urmeze nevoința monahilor, și-⁠a împărțit toate bunurile și moștenirea de la tatăl lui săracilor din oraș și a dăruit o parte mănăstirii Varlaam de la Hutîn, întemeiată cu puțin timp înainte, în 1192. Acolo a avut îndrumător pe starețul Varlaam Prokșinici, care îl urma în toate pe întemeietorul mănăstirii, Varlaam de la Hutîn († 1192). Când novgorodenii au început să-⁠l cinstească pentru viața lui dreaptă, a început să se poarte ca un nebun pentru Hristos: ziua umbla ca un smintit, iar noaptea veghea și se ruga neîncetat Domnului. Mai târziu a plecat din Novgorod, unde era lăudat pentru lipsa lui de agoniseală, la Velikii Ustiug, unde a locuit în pridvorul bisericii Adormirii Maicii Domnului. A trăit din pomană, îmbrăcat în zdrențe, dormind de obicei pe pământ umed, pe un morman de gunoi sau pe pietre. Mângâierea lui a fost cuplul drept alcătuit din Ioan Buga (un perceptor tătar care primise Ortodoxia) și soția lui Maria, iar prieten și tovarăș de vorbă i-⁠a fost Fericitul Ciprian, întemeietorul mănăstirii Ustiug în cinstea Arhanghelului Mihail.

Minunea din 1290 În 1290, după viață, Procopie a prevăzut o nenorocire: o furtună puternică cu fulgere, incendii în păduri și o vijelie cumplită, urmare a căderii unui meteorit la douăzeci de verste de Velikii Ustiug. Cu o săptămână înainte de căderea meteoritului, Fericitul Procopie a început să umble prin oraș, chemând cu lacrimi pe locuitori la pocăință și rugăciune, ca Domnul să scape orașul de soarta Sodomei și Gomorei. O săptămână a vestit judecata apropiată a lui Dumnezeu, dar nimeni nu l-⁠a crezut. Când a izbucnit furtuna, oamenii au alergat la cea mai întărită și mai sigură clădire din oraș, catedrala, și l-⁠au găsit pe Procopie rugându-⁠se pentru ei și pentru mântuirea orașului. Tradiția bisericească spune că se ruga în fața vechii icoane a Bunei Vestiri, dusă mai târziu la Moscova. În cinstea acestei icoane, numită „Buna Vestire din Ustiug”, Biserica Rusă prăznuiește la 8 iulie „Semnul de la icoana Maicii Domnului Buna Vestire din cetatea Ustiug”. Datele istorice nu confirmă însă că icoana s-⁠ar fi aflat atunci la Ustiug. Sursa sârbă spune că trupul i-⁠a fost aflat mort pe stradă, acoperit de zăpadă.

Proslăvirea și moaștele Procopie a trăit în nebunie pentru Hristos șaizeci de ani. Proslăvirea Bisericii a fost făcută la Sinodul de la Moscova din 1547, cu pomenirea la 8 iulie după calendarul iulian, dar după Evgheni Golubinski cinstirea locală datează din anii 1470 și în 1547 a fost numai legiuită; după V. O. Kliucevski, povestirile despre el au început să fie scrise în a doua jumătate a veacului al XV-⁠lea, când s-⁠a zidit la Ustiug biserica lui, în 1471. În anii 1550 fiul egumenului mănăstirii din Solvîcegodsk, Dionisie, a scris „Povestea nevoințelor și minunilor lui Procopie din Ustiug, nebunul pentru Hristos”, cu douăzeci și una de minuni de după moarte, iar spre mijlocul secolului al XVII-⁠lea s-⁠a alcătuit forma finală a vieții, cu douăzeci și opt de minuni, între care izbăvirea Ustiugului de năvălitorii polono-⁠lituanieni în Vremea Tulburărilor. Moaștele lui neputrezite au fost aflate în secolul al XVIII-⁠lea lângă biserica Intrării în Biserică a Maicii Domnului din Velikii Ustiug și așezate în biserică, unde au rămas la vedere două sute de ani și s-⁠au făcut izvor de numeroase vindecări. În anii 1960, Biserica Rusă din Afara Rusiei a zidit la Hamburg biserica Sfântul Prokop. În anul 1818 s-⁠a stabilit pomenirea lui pentru întreaga Biserică.