Procopie de la Ustia

Procopie de la Ustia (sau Procopie Usianski), cinstit în Biserica Rusă drept sfânt drept, este un caz deosebit. Nu se cunoaște nimic sigur despre viața lui, nici măcar cine a fost. Cinstirea lui a început în secolul al XVII-⁠lea, în ținutul Vaga, pe malul râului Ustia, când în apropiere de biserica parohială a satului Veriuga a fost găsit trupul nestricat al unui necunoscut, iar el a apărut în vis unui sătean și și-⁠a spus numele. Nu a fost niciodată canonizat în chip oficial, cinstirea lui a fost oprită de Sfântul Sinod în 1801, dar numele lui a rămas în calendarele Bisericii Ruse. Pomenirea lui este la 8 (21) iulie.

Aflarea trupului

La mijlocul secolului al XVII-⁠lea (anul nu se știe, dar nu mai devreme de 1641), în ținutul Vaga, pe malul râului Ustia, lângă biserica parohială a satului Veriuga, a fost găsit trupul nestricat al unui bărbat necunoscut, din care se simțea miros bun. Sicriul, făcut din nuiele de salcie, ieșise la suprafața pământului. Nimeni dintre localnici nu știa cine și când fusese îngropat acolo. Deasupra sicriului, sătenii au pus o capelă. În vis, mortul s-⁠a arătat localnicului Savelii Ontropov (Antropov), și-⁠a spus numele, Procopie, și i-⁠a poruncit să facă un sicriu nou. Sătenii, care îl cinsteau ca sfânt, au desfăcut sicriul vechi nuia cu nuia. Savelii a făcut sicriul nou, după care moaștele au fost așezate în biserica Intrării în biserică a Maicii Domnului, lângă zidul de sud. Un sătean a alcătuit într-⁠o cărticică o slujbă bisericească pentru Procopie, și oamenii au început să se roage după ea, săvârșind în biserică slujbe închinate mortului.

La cererea negustorului din Solvîcegodsk Ivan Ermolaev, zugravul Onisim Karamzin a pictat în 1652 prima icoană a lui Procopie de la Ustia. Ivan Ermolaev spunea că chiar Procopie i s-⁠ar fi arătat și i-⁠ar fi dat îngăduința să-⁠i picteze chipul. E. E. Golubinski scrie că sărbătoarea a fost stabilită înainte de 1739. Procopie nu a fost canonizat.

Oprirea cinstirii

Rugăciunea către Procopie a fost oprită de episcopul Arsenie Todorski al Vologdei și Marii Perm (1796-1802), până la sfârșitul lui 1801, pe temeiul că, la a doua cercetare, moaștele nu au fost găsite nestricate, ci lipseau multe părți din trupul acestui cinstit ca sfânt. La 16 decembrie 1801 Sfântul Sinod a întărit hotărârea episcopului. Potrivit acesteia, din cercetările din 1696 și 1739 lipseau multe părți ale trupului, nu se aflase nicio știre sigură despre data aflării, despre cine și de unde era, iar descrierea minunilor, de unde a pornit recunoașterea deplină ca sfânt și slăvirea moaștelor, era cu totul nepotrivită, așa că moaștele trebuiau lăsate în starea lor de acum, fără proclamare generală.

În 1818, episcopul Onisifor (Boroviki) al Vologdei și Ustiugului a încercat să restabilească sărbătoarea lui Procopie și a înaintat o cerere, dar Sfântul Sinod a respins-⁠o, invocând hotărârea din 1801. În ciuda hotărârii, Procopie a continuat să fie cinstit ca sfânt de localnici. Preotul Ioan Veriujski mărturisește cântarea de moliftă lângă moaște, și a continuat să circule zvonul că moaștele sunt un trup întreg. Golubinski, invocând trei cercetări ale moaștelor, din 1696, 1739 și 1818, scrie că nu este așa, lipseau multe părți.

Numele în calendare

Cu toată interdicția Sinodului, scriitorii bisericești au trecut numele lui în listele sfinților. Serghie (Spasski) l-⁠a trecut în 1876 în „Calendarul complet al Răsăritului”, numindu-⁠l nebun pentru Hristos. M. V. Tolstoi l-⁠a trecut în 1887 în „Cartea numită Descrierea sfinților ruși”. Cele mai multe știri despre moaștele lui le-⁠a dat preotul Ioan Veriujski, mai târziu egumen la Chiril-⁠Novoezersk (1886-1901). În 1880 a scris cartea „Povestiri istorice despre viața sfinților care s-⁠au nevoit în eparhia Vologda, slăviți de toată Biserica și cinstiți local”, în care a trecut pe Procopie ca sfânt și i-⁠a închinat un capitol întreg, și o broșură, „Sfântul drept Procopie Usianski făcătorul de minuni” (1879, 1889). Ioan Veriujski arată 20 de vindecări petrecute lângă sicriul cu moaștele lui și spune că pomenirea locală era la 8 iulie și că mulți localnici posteau o săptămână întreagă înainte. Până în 1903 nu a existat o canonizare oficială. După revoluție, la 6 martie 1919, în campania de deschidere a moaștelor, sicriul cu trupul lui Procopie a fost deschis și, după raportul secției a VIII-⁠a a Comisariatului Poporului pentru Justiție, în raclă s-⁠a aflat un trup mumificat.

În prezent numele lui Procopie de la Ustia este trecut în calendarele Bisericii Ruse. În unele calendare s-⁠au strecurat informații greșite: că este nebun pentru Hristos și că în 1818 s-⁠ar fi stabilit pomenirea lui în toată Biserica (citându-⁠se scrisoarea episcopului Onisifor ca dovadă, deși tocmai după ea Sinodul a refuzat cinstirea). Aceste date nu corespund celor de mai sus.