Bibiana

Sfânta Muceniță Bibiana (numită și Viviana) a fost o fecioară creștină din Roma, care, după tradiție, a murit pentru Hristos în vremea împăratului Iulian Apostatul, în anii 362 sau 363, fiind în vârstă de numai cincisprezece ani. Biserica o pomenește la 2 decembrie. Istoria sigură despre ea este foarte puțină, dar cinstirea ei la Roma este veche.

Cea mai veche mărturie Prima pomenire a ei se află în Liber Pontificalis, în viața papei Simplicius (468-483), unde se spune că el a sfințit o bazilică a sfintei mucenice Bibiana, în care se afla trupul ei, lângă palatul Licinian. Bazilica Santa Bibiana din Roma îi este închinată. Singurele amănunte despre viața ei se păstrează în Pătimirea Bibianei, scrisă de un autor din veacul al VII-⁠lea, iar martirologiile din veacul al IX-⁠lea au luat povestea de acolo. Se crede că legenda încearcă să explice și nașterea acestei biserici, și faptul că în ea se află moaștele ei și ale rudelor ei.

Pătimirea După tradiție, Bibiana era fiica lui Flavian, cavaler roman și, potrivit unor izvoare, prefect al Romei, și a Dafrozei, ce se trăgea dintr-⁠o familie de consuli; avea o soră, pe Demetria. Când Iulian a urcat pe tron și a reînnoit prigoana asupra creștinilor, Flavian a fost silit să lase prefectura în mâinile lui Apronian, aprig dușman al creștinilor, pus de împărat în fruntea Romei. Tatăl a fost trimis în surghiun la Aquae Taurinae, loc socotit a fi Montefiascone, unde a murit în urma chinurilor, la 22 decembrie 362.

Bibiana, Demetria și mama lor s-⁠au închis în casă, în post și rugăciune, așteptând mucenicia. Au fost prinse și osândite la moarte prin foame, dar prefectul s-⁠a răzgândit. Dafroza a fost decapitată la 6 ianuarie 363, iar Demetria, aruncată iarăși în temniță și pedepsită aspru, a mărturisit credința și a căzut moartă la picioarele tiranului. Pe Bibiana, rămasă singură, Apronian a dat-⁠o în mâna unei femei stricate, pe nume Rufina, care a încercat în zadar s-⁠o ademenească și a bătut-⁠o, dar fecioara a rămas credincioasă lui Hristos.

Mâniat de statornicia ei, Apronian a poruncit s-⁠o lege de un stâlp și s-⁠o biciuiască cu bice având plumb la capete. Sfânta a răbdat chinurile cu bucurie și a murit sub loviturile călăului, iar după unele izvoare a murit la patru zile după începerea chinurilor. Trupul i-⁠a fost lăsat în aer liber, să fie sfâșiat de câini și de fiare, dar niciuna nu s-⁠a atins de el. După două zile preotul Ioan a îngropat-⁠o lângă mama și sora ei, în casa lor, care a fost mai târziu prefăcută în biserică.

Cinstirea Sfânta Bibiana nu trebuie confundată cu Vibiana, sfântă din veacul al III-⁠lea, ocrotitoarea arhidiecezei romano-⁠catolice din Los Angeles. Biserica ei din Roma, Santa Bibiana, rămâne locul principal al cinstirii, iar pomenirea ei se face la 2 decembrie.