Avacum

Sfântul Prooroc Avacum este al optulea dintre cei doisprezece prooroci mici ai Vechiului Testament. Prorociile și rugăciunea lui sunt scrise în cartea care îi poartă numele, iar Biserica Ortodoxă îl pomenește la 2 decembrie. Este cinstit de evrei, de creștini și, în felul lor, de musulmani.

Numele și vremea lui

Despre Avacum nu se știe aproape nimic în afară de ce se poate deduce din cartea lui. Ea nu spune nici cetatea lui, nici părinții, nici seminția, ci doar că este prorocul. Numele este scris în ebraică Havaqquq, în Septuaginta Ambakum, de unde la noi Avacum, iar latinii l-⁠au scris Habacuc. Se tâlcuiește de obicei îmbrățișare, cel care îmbrățișează.

Pentru că cartea vorbește de ridicarea caldeilor, Avacum este așezat de obicei la sfârșitul veacului al VII-⁠lea înainte de Hristos, în preajma anului 612, contemporan cu Ieremia și Sofonia, și a lucrat se pare la Ierusalim. Unii cercetători îl coboară spre vremea regelui Ioiachim, în jurul anilor 599 și 598. Sinaxarul ortodox spune că era din seminția lui Simeon și că a prorocit în jurul anului 650, iar Septuaginta, în Codexul Chisian al lui Daniel, îl numește fiul lui Iisus din seminția lui Levi.

Cartea

Cartea are trei capitole scurte. Avacum este printre prooroci omul care îndrăznește să-⁠L întrebe pe Dumnezeu: până când voi striga și nu auzi, de ce lași să se facă nedreptate și silnicie? Domnul răspunde că ridică pe caldei, vrăjmași aprigi, ca pedeapsă pentru păcatele poporului. Proorocul se minunează cum poate Dumnezeu să îngăduie asuprirea celor mai drepți de către cei mai nelegiuiți. Răspunsul este: cel drept prin credința lui va fi viu (Avacum 2, 4). Cuvântul acesta este reluat în Noul Testament, în epistolele către Romani, Galateni și Evrei. Capitolul al doilea cuprinde cinci vaiuri împotriva asupritorilor, iar capitolul al treilea este o rugăciune în chip de cântare.

Rugăciunea începe cu cuvintele: Doamne, am auzit vestea Ta și m-⁠am temut. Prorocul amintește faptele lui Dumnezeu din vechime, venirea Lui din Teman și tremurul pământului, și se încheie cu credință neclintită: chiar dacă smochinul nu va înmuguri și nu va fi rod în vii, el se va bucura de Domnul și se va veseli de Dumnezeu, Mântuitorul lui.

În cântările Bisericii

Rugăciunea din capitolul al treilea stă în Biserica Ortodoxă ca a patra cântare biblică, cântată la Utrenie și pusă la baza celei de a patra cântări din canoane. Sfinții Părinți au văzut în vestirea că Domnul vine din Teman o prevestire a Întrupării. Traducerea greacă a Septuagintei are în versetul al doilea cuvintele: în mijlocul a două viețuitoare Te vei face cunoscut. Tâlcuirea bisericească le înțelege ca pe două Testamente, ca pe cele două firi ale lui Hristos sau ca pe animalele din ieslea Nașterii. Potrivit Doxologiei, Avacum a prorocit și despre întoarcerea poporului din Babilon, despre nașterea Domnului Hristos și despre încetarea legii celei vechi, iar OCA adaugă că a văzut dinainte pustiirea templului din Ierusalim și robia babilonică.

Avacum și Daniel

Cartea Daniel, în partea adăugată numită Istoria lui Bel și a balaurului, povestește că Avacum a gătit o mâncare pentru secerători și a fost întâlnit de un înger al Domnului, care i-⁠a poruncit să o ducă lui Daniel, în groapa cu lei din Babilon. Avacum a răspuns că nu a văzut niciodată Babilonul și nu știe groapa. Îngerul l-⁠a luat atunci de creștetul capului și l-⁠a dus cu puterea Duhului la Daniel, apoi l-⁠a adus înapoi la locul lui (Daniel 14, 33 până la 39).

Potrivit Vieților prorocilor și predaniei bisericești, în timpul războiului cu babilonienii Avacum s-⁠a retras departe, iar după ce războiul s-⁠a sfârșit s-⁠a întors în țară. A murit la adânci bătrâneți.

Moaștele

Istoricul Sozomen povestește că în vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408 până la 450) moaștele lui Avacum au fost găsite lângă Beit Guvrin, atunci Eleuteropolis, la locul numit Chela, când Dumnezeu a descoperit într-⁠un vis episcopului Zebennus unde se află. Au fost găsite împreună cu moaștele prorocului Miheea, pomenit la 14 august. Alte tradiții arată alt loc de înmormântare: una evreiască, în Galileea de Sus, din veacul al XII-⁠lea, și una persană, în orașul Tuyserkan. Cinstirea la mormântul din Iran este făcută de musulmani și de evrei.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Prooroc Avacum la 2 decembrie. În artă este arătat adesea bătrân, cu barba lungă, sau purtat de înger la Daniel. În Apus se prăznuiește la 15 ianuarie. Cinstirea lui este una dintre cele mai vechi: un mozaic din veacul al V-⁠lea de la biserica Hosios David din Salonic îl înfățișează.