Cleopa de la Sihăstria

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, pe numele de mirean Constantin Ilie, a fost arhimandrit, stareț și duhovnic al Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț, unul dintre cei mai iubiți părinți duhovnicești ai Ortodoxiei românești din veacul al XX-⁠lea. S-⁠a născut în 1912 și a trecut la Domnul în 1998, după aproape șapte decenii de viață monahală. Biserica îl cinstește pentru smerenia și blândețea sa, pentru râvna cu care a propovăduit dreapta credință și pentru răbdarea cu care a îndurat prigoana comunistă.

Copilăria și ucenicia

Constantin Ilie s-⁠a născut la 10 aprilie 1912, în satul Sulița din județul Botoșani, într-⁠o familie de țărani credincioși. Era al cincilea dintre cei zece copii ai lui Alexandru Ilie. A urmat școala primară în satul natal, iar copilăria și-⁠a petrecut-⁠o mai ales păscând oile familiei.

O înrâurire hotărâtoare asupra lui a avut-⁠o schimonahul Paisie Olaru, pustnic la Schitul Cozancea și duhovnic al familiei. Timp de trei ani, tânărul Constantin a fost ucenicul lui. Legătura dintre cei doi a rămas pentru toată viața, iar astăzi Biserica îi pomenește împreună.

Monah la Sihăstria

În decembrie 1929, împreună cu fratele său mai mare, Vasile, a venit la Schitul Sihăstria. După unele surse au venit acolo și alți frați ai lor. Cei doi au fost primiți oficial în obște la 12 decembrie 1932, de praznicul Sfântului Ierarh Spiridon.

Ascultarea lui a fost multă vreme aceea de cioban al schitului. Păzind oile în munții din jur, se ruga, tăcea și citea mult. Așa a ajuns să știe pe de rost mari părți din Sfânta Scriptură, din viețile sfinților și din scrierile Sfinților Părinți, precum și hotărârile sinoadelor, acatiste și canoane.

În 1935 a fost chemat la armată, la Botoșani, iar în 1936 s-⁠a întors la schit. La 2 august 1937 a fost tuns în monahism și a primit numele Cleopa.

Egumen al schitului

În iunie 1942, pentru că starețul Ioanichie Moroi era grav bolnav, monahul Cleopa, încă nehirotonit, a fost numit locțiitor de egumen. La 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 ieromonah, de către episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Curând după aceea a fost numit oficial egumen al Sihăstriei.

În anii aceia a ridicat chilii noi, o biserică de iarnă și a refăcut clădirile vechi, făcând și câteva călătorii misionare. Obștea a crescut simțitor. În 1947 schitul a fost ridicat la rang de mănăstire, iar părintele Cleopa a fost hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu.

Prigoana și munții

În același an s-⁠a instaurat în România puterea comunistă, care a început lupta împotriva credinței. Predicile părintelui Cleopa întăreau credința oamenilor, iar autoritățile au început să-⁠l urmărească. După unele surse, în 1948 a fost arestat și ținut câteva zile fără hrană și fără apă. În același an, căutat de Securitate, s-⁠a retras pentru șase luni în pădurile din jurul mănăstirii, unde trăia într-⁠o colibă și slujea Liturghia pe un trunchi de copac.

La 30 august 1949, prin hotărârea patriarhului Justinian Marina, a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina din județul Suceava, unde s-⁠a mutat împreună cu 30 de călugări din Sihăstria. Acolo a întemeiat o obște de peste 80 de viețuitori. La el veneau după sfat bătrâni și tineri, țărani și oameni învățați, bolnavi și sănătoși, iar cu binecuvântarea ierarhului a îngrijit duhovnicește și alte mănăstiri din regiune.

Între 1952 și 1954 a fost din nou urmărit de Securitate și s-⁠a retras în Munții Stânișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Trăia acolo în condiții foarte grele, printre fiarele pădurii, cu hrană puțină și adăpost improvizat. După doi ani a fost readus în mănăstire, din dispoziția patriarhului Justinian.

În octombrie 1954 a scris obștii de la Vladimirești, apărând canoanele și dogmele Bisericii împotriva unor rătăciri apărute acolo.

A treia retragere

În 1956 părintele Cleopa s-⁠a întors la mănăstirea de metanie, Sihăstria. Curând a început o nouă prigoană: prin decretul din 1959, mii de monahi, bărbații sub 55 de ani și femeile sub 50, au fost scoși cu sila din mănăstiri. În primăvara anului 1959 s-⁠a retras pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde a stat cinci ani.

Acești ani de pustie au fost pentru el ani de rugăciune și de scris. Atunci a alcătuit, între 1961 și 1962, cele cincizeci de cuvinte pentru monahi, tipărite mai târziu de Mitropolia Moldovei și Sucevei și traduse în limba greacă la Tesalonic. Despre traiul din munți spunea mai târziu că a trăit ca un împărat, deși suferise foame și frig.

Duhovnicul Sihăstriei

În toamna anului 1964 s-⁠a întors la Sihăstria ca duhovnic al întregii obști. Timp de 34 de ani a povățuit neîncetat monahi și mireni. La chilia lui veneau oameni simpli, dar și politicieni și oameni de afaceri, pe care îi primea laolaltă, fără deosebire.

Propovăduia blândețea, pocăința, spovedania și împărtășirea deasă, rugăciunea și milostenia față de săraci. Îi îndemna pe credincioși să cunoască bine Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, ca să rămână tari în dreapta credință. Mulți bolnavi fără nădejde au primit vindecare prin rugăciunile lui.

Vorbea despre sine ca despre un om fără nicio valoare și își micșora mereu faptele și suferințele. Cuvântul lui, plin de citate din Scriptură și din Părinți, ajungea totuși la inima oamenilor simpli. Vorbea adesea despre frumusețea lumii create și despre datoria omului de a ocroti natura ca pe o lucrare a lui Dumnezeu.

Scrierile

Din 1965 a început să scrie predici, povățuiri și scrisori pentru monahi și mireni, unele apologetice, împotriva sectelor care se răspândeau în țară, altele pentru copii. Dintre cărțile sale s-⁠au tipărit „Despre credința ortodoxă” (1981), reeditată ca „Călăuza în credința ortodoxă”, „Predici la praznice împărătești și sfinți de peste an” (1986), „Predici la Duminicile de peste an” (1990), „Valoarea sufletului” (1991), „Urcuș spre înviere” (1992) și „Despre vise și vedenii” (1993).

Convorbirile lui au intrat și în cărțile de „Convorbiri duhovnicești” ale arhimandritului Ioanichie Bălan, care i-⁠a scris și viața. Împreună cu părintele Paisie Olaru a alcătuit acatiste. Scrierile lui au fost traduse în multe limbi, iar în Serbia au apărut mai multe volume cu învățăturile sale.

Ultimii ani și trecerea la Domnul

În ultima parte a vieții, ziua lui era împărțită în trei: rugăciunea și puțină odihnă, citirea Părinților și scrisul, primirea ucenicilor și a credincioșilor. În ultimii douăzeci de ani se ruga câte 14 sau 15 ore pe zi și adăuga la pravilă trei sau patru sute de metanii.

Arestările și anii de pustie și-⁠au pus amprenta asupra sănătății lui, iar din 1985 l-⁠au încercat boli grele. În ultimele luni spunea adesea că va pleca în curând la Dumnezeu, iar cu o zi înainte i-⁠a spus unui ucenic că a doua zi va trece în cealaltă lume. A trecut la Domnul la 2 decembrie 1998, la Sihăstria, iar la înmormântarea lui au venit mii de credincioși.

Ucenicii și moștenirea

Părintele Cleopa a fost un apărător statornic al vieții ortodoxe tradiționale și a înrâurit mult viața Bisericii Ortodoxe Române de după 1989. Printre ucenicii lui s-⁠au numărat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și mai mulți ierarhi. Blândețea lui, unită cu o mare cunoaștere a credinței, l-⁠a făcut un simbol al renașterii bisericești de după căderea comunismului.

Canonizarea și cinstirea

La 12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea lui în rândul sfinților, împreună cu duhovnicul său, Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, și cu alți părinți duhovnicești și mărturisitori. Canonizarea a fost proclamată la 4 februarie 2025, în Catedrala Națională din București, în prezența întregului Sinod. La 7 august 2025, la Sihăstria, peste 20.000 de pelerini și un sobor de 24 de ierarhi au luat parte la proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie.

Sfântul Cuvios Cleopa este prăznuit la 2 decembrie, împreună cu Sfântul Cuvios Paisie. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, unde vin neîncetat pelerini. Troparul îi numește pe cei doi luceferi ai Moldovei și stâlpi ai smereniei.