Bogolep de la Cerni Iar

Sfântul cuviosul Bogolep de la Cerni Iar (în lume Boris Iakovlevici Ușakov, 2 mai 1647 - 1 august 1654) a fost un copil schimonah, cinstit ca sfânt cu cinstire locală în Biserica Rusă, în ceata cuvioșilor. Este pomenit la 24 iulie (stil vechi) și în a doua duminică după Rusalii, în soborul tuturor sfinților din pământul rusesc. Anul morții este dat în unele versiuni ale Vieții ca 1654 sau 1659; prima dată este socotită mai potrivită cu povestea hagiografică.

Viața

S-⁠a născut la Moscova în vechea și înrâuritoarea familie a Ușakovilor (fiind, așadar, rudă îndepărtată cu doi sfinți de mai târziu, ieromonahul Teodor și amiralul Fiodor Ușakov), din boierul Iakov Lukici Ușakov și din Ecaterina Vasilieva Ușakova. La botez a primit numele Boris, în cinstea cneazului Boris Vladimirovici. În 1651 tatăl său a fost numit voievod la Cerni Iar (azi în regiunea Astrahan). Viața spune că de mic copilul era foarte cucernic: ca prunc ținea posturile de miercuri și vineri și plângea la sunetul clopotului, arătând că trebuie dus la biserică.

Boris era foarte bolnăvicios: la șapte ani i s-⁠a ivit o rană la picior, care a trecut curând, dar a început o nouă boală, numită „cecui” (răni pe față). Într-⁠o zi a văzut un monah rătăcitor și a rămas uimit de veșmintele lui. Boris a cerut părinților să-⁠l tundă în schimă, spunând că după aceea se va vindeca. Părinții au primit, iar Boris a fost tuns în schimă cu numele Bogolep (traducerea rusă a numelui grecesc Teoprepie). Potrivit Vieții, a doua zi după tundere s-⁠a vindecat, iar peste încă o zi s-⁠a îmbolnăvit de „ogneviță” (friguri) și a murit. A fost îngropat lângă biserica Învierii Domnului, iar mai târziu s-⁠a zidit deasupra mormântului lui o capelă.

Cinstirea

Cinstirea lui a apărut curând după moarte. Ziua pomenirii este trecută în calendarul Kaidalov (sfârșitul secolului al XVII-⁠lea) și în „Descrierea sfinților ruși” (cunoscută din copii din secolele XVII-⁠XVIII). I se atribuia salvarea cetății Cerni Iar de oștile lui Stenka Razin, de tătarii din Kuban (1689, 1711) și de ciuma din 1717. Prima icoană a sfântului copil a fost pictată în 1695 de iconarul Ioan, preot la biserica Nașterii Maicii Domnului din Astrahan, care, după tradiție, s-⁠a vindecat după aceea de o boală de ochi.

În 1722 Petru cel Mare a vizitat Cerni Iar, a cercetat mormântul copilului, a oprit slujbele de pomenire la mormânt și a poruncit să se dărâme capela. Atunci a fost nimicită și icoana lui Bogolep pictată de Ioan. În 1723 episcopul Ioachim (Vladimirov) al Astrahanului a fost scos din scaun printr-⁠un ucaz imperial, cu porunca să fie trimis „într-⁠o eparhie potrivită, ca vicar”; faptul este pus în legătură cu răscoala din Astrahan din 1705-1706, când, la apropierea oștilor țarului de Cerni Iar, schismaticii răsculați au răspândit zvonul că micul Bogolep îi va scăpa de țarul antihrist. Cu toate acestea, Ioachim a ținut în eparhia lui cinstirea cuviosului Bogolep. Tradiția locală spune, dimpotrivă, că țarul s-⁠a interesat de povestea copilului și a îngăduit slujbele la mormântul lui.

În 1731-1732 Savva Tatarinov, împlinindu-⁠și o făgăduință făcută după eliberarea din robia calmâcilor, a scris viața cuviosului Bogolep. În 1736, în locul bisericii de lemn a Învierii, pe cheltuiala negustorului moscovit I. P. Krasnoselov, a început zidirea unei biserici de piatră la Cerni Iar. În 1741, în timpul zidirii, mormântul lui Bogolep a fost cuprins într-⁠un paraclis închinat Sfântului Ioan Ostașul. Canonizarea locală a avut loc în a doua jumătate a secolului al XVIII-⁠lea. Pe la mijlocul secolului al XIX-⁠lea malul Volgăi pe care se afla biserica Învierii fusese mult subminat; din biserică au fost scoase toate lucrurile sfinte, iar în 1848, din porunca arhiepiscopului Evghenie (Bajanov), s-⁠a încercat aflarea moaștelor cuviosului Bogolep, dar nu au fost găsite. În primăvara lui 1849 partea bisericii sub care se afla mormântul s-⁠a prăbușit în Volga. Soborul local din 1917-1918 a întărit canonizarea locală existentă, trecându-⁠i numele în soborul tuturor sfinților din pământul rusesc.