Cristina

Sfânta Mare Muceniță Hristina (Cristina) din Tir, numită și Hristina din Bolsena, este cinstită ca fecioară mucenică din veacul al III-⁠lea, atât în Răsărit, cât și în Apus. Este pomenită la 24 iulie. Existența ei este slab atestată, iar viața ei, scrisă în veacul al IX-⁠lea, are multe variante și are caracter de legendă.

Izvoarele

Unele variante o pun la Tir, în Fenicia, altele la Bolsena, în Italia centrală, unde au fost găsite catacombe cu o biserică veche și mormântul unei mucenițe cu numele Hristina. Inscripțiile de acolo arată că obștea o cinstea ca sfântă încă din veacul al IV-⁠lea, iar la Tir, săpături arheologice au arătat că era cinstită în veacul al IV-⁠lea. Un mozaic din veacul al VI-⁠lea, din bazilica Sant'Apollinare Nuovo din Ravenna, înfățișează o procesiune de fecioare, între care o sfântă Hristina cu cununa mucenicilor. Calendarul roman din 1969 a scos-⁠o, „pentru că despre această fecioară și mucenică nu se știe nimic în afară de nume și de îngroparea ei la Bolsena”, dar a rămas în Martirologiu.

Viața după tradiție

După povestire, Hristina s-⁠a născut într-⁠o familie bogată, fiica lui Urban, guvernatorul Tirului (după tradiția apuseană, a unui neam roman). La unsprezece ani era neobișnuit de frumoasă, iar mulți o cereau de soție. Tatăl, vrând să o facă preoteasă a idolilor, a pus-⁠o într-⁠o casă cu multe idoli de aur și de argint și a poruncit să ardă tămâie înaintea lor, cu două slujnice. Se spune că un înger i s-⁠a arătat și a învățat-⁠o credința creștină, numind-⁠o mireasa lui Hristos și vestindu-⁠i pătimirile. Atunci Hristina a sfărâmat idolii și i-⁠a aruncat pe fereastră, după unii a vândut bucățile și a dat banii săracilor. Tatăl, întrebând ce s-⁠a făcut cu idolii, a aflat adevărul de la slujnice. Mama a rugat-⁠o să se poarte omenește, dar Hristina a spus că, de acum, este numai „copilul lui Dumnezeu”.

Urban a pus-⁠o la chinuri, dar Dumnezeu i-⁠a zădărnicit străduința. Chinurile diferă după izvor: cârlige de fier, foc, cuptor, roată, șerpi, săgeți, aruncarea în mare sau în lac, o piatră de moară; ea a scăpat din toate. Tatăl a murit în noaptea în care voia să o omoare, iar urmașii lui, Dion și apoi Iulian, au continuat chinurile; Dion a murit pe loc, în fața mulțimii. După sinaxar, trei mii de oameni din Tir au crezut văzând minunile. Iulian a pus să i se taie sânii și limba; mucenica a luat limba în mână și a aruncat-⁠o în ochii lui, după care el a orbit. În cele din urmă a fost tăiată cu sabia (după alte variante, ucisă cu săgeți sau înecată în lacul Bolsena).

Moaștele și cinstirea

Moaștele ei se păstrează, după unele izvoare, la Toffia, lângă Rieti, la Santa Cristina Gela, lângă Palermo, al cărui ocrotitor este, și la biserica San Francesco della Vigna din Veneția, care se spune că are trupul nestricat. Minunea de la Bolsena, din 1263, când un preot din Praga, Petru, care se îndoia de Prezența reală, a văzut Sfântul Sânge picurând din Hostie în timpul Liturghiei în bazilica Santa Cristina, a fost un impuls pentru sărbătoarea Trupului Domnului. Rugăciunea ei: „Mielușeaua Ta, Iisuse, Hristina, strigă cu glas puternic: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și, căutându-⁠Te, pătimesc.”