Calist Oparin

Sfântul Cuvios Mucenic Calist Oparin a fost monah la mănăstirea Sfântului Nicolae din Verhoturie și a fost împușcat în octombrie 1918, împreună cu monahul Iachint (Pitatelev), pentru că a refuzat să se lepede de Hristos. Este numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.

Calea monahală

Pe numele din lume Cosma Mochievici Oparin, s-⁠a născut în 1864 (după alte date, în 1863) în ținutul Nolinsk, gubernia Viatka, într-⁠o familie de țărani. În primăvara anului 1899, la aproape treizeci și cinci de ani, a intrat ca începător în mănăstirea Sfântului Nicolae din Verhoturie, unde a fost întâi sobar și tencuitor. La 13 februarie 1904 (stil vechi) a fost tuns în monahism cu numele Calist, în cinstea Sfântului Mucenic Calist din Amorion. După șase luni a fost mutat la mănăstirea Adormirii din Dalmatovo, unde a purtat ascultarea de chelar, adică priveghetor al rânduielii, evlaviei și curățeniei în chiliile frăției, și de sobar. În anii 1906-1907, cu binecuvântarea egumenului interimar ieromonahul Maximilian, a făcut un pelerinaj de nouă luni la locurile sfinte. În vara lui 1912 s-⁠a mutat la mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci din Kîrtom, iar în 1913 s-⁠a întors la mănăstirea din Verhoturie, unde s-⁠a nevoit până la moartea mucenicească.

Tulburările revoluției le-⁠a întâmpinat în mănăstirea Sfântului Nicolae. Bolșevicii, luând mănăstirea, i-⁠au mutat pe monahi din corpurile frăției și le-⁠au propus să treacă la schitul Bolșoi Aktai. Cei rămași au trecut în folosul puterii sovietice. Începătorii și monahii erau socotiți mobilizați și au ajuns la dispoziția comandantului regimentului al 4-lea din Ekaterinburg, pentru care trebuiau să muncească. Primeau hrană de la regiment, aveau haine ostășești, pe care refuzau să le poarte, căci li se binecuvântase să lucreze în rase. Monahii primeau aceasta ca pe o ascultare mănăstirească și munceau cu conștiință. Conducerea armatei roșii a trebuit să recunoască că începătorii și monahii lucrează mai bine decât ostașii roșii. Erau puși să sape tranșee aproape de linia frontului și să facă lucrări de pământ. Calist a arătat smerenie și ascultare față de conducerea mănăstirii și s-⁠a străduit să rabde fără cârtire năvala bolșevică, văzând în toate voia lui Dumnezeu.

Mucenicia

În octombrie 1918, conducerea mănăstirii i-⁠a binecuvântat pe monahii Calist și Iachint să păzească schitul Mic Aktai de jaful ostașilor roșii care, retrăgându-⁠se din Verhoturie, se opriseră în apropiere. Frica de jaf nu era zadarnică: ostașii roșii au năvălit în schit în căutare de comori, căci aflaseră că pe teritoriul schitului sunt îngropați bani și odoare ale mănăstirii din Verhoturie. Monahii Calist și Iachint au fost arestați, învinuiți de spionaj. Cei fără Dumnezeu le-⁠au propus să se lepede de Hristos și să-⁠și păstreze astfel viața. Monahii au refuzat să-⁠și cumpere libertatea prin lepădarea de Mântuitorul, crezând în nestrămutatele cuvinte ale Domnului: „Cine vrea să-⁠și scape sufletul îl va pierde, iar cine își va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie îl va mântui” (Marcu 8, 35).

Au fost împușcați cu revolverul în apropiere de stația Korelino, în a patra zi după luarea schitului, adică la 16 sau 17 octombrie (stil vechi, 30 octombrie stil nou) 1918. După spusele martorilor, părintele Calist a fost și înjunghiat cu baioneta, după cum arăta o rană adâncă la gât. Soldații i-⁠au acoperit cu pământ. După retragerea armatei roșii, trupurile au fost găsite și duse la mănăstirea Sfântului Nicolae. La 12 (25) noiembrie, arhimandritul Xenofont (Medvedev) a condus slujba de înmormântare a mucenicilor, care au fost îngropați în cimitirul frăției, lângă biserica Sfântului Neofit (biserica de cimitir a mănăstirii a fost dărâmată în anii treizeci). Mucenicii au fost primii care au murit pentru credință în orașul Verhoturie. Cuviosul Mucenic Calist a fost proslăvit în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei în 2002 de către Eparhia Ekaterinburgului. Moaștele nu au fost încă aflate. Este pomenit la 7 februarie (zi schimbătoare), în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 11 februarie, în Soborul sfinților din Ekaterinburg, și la 30 octombrie, în stil nou.