Carterie

Sfântul Mucenic Carterie a trăit în vremea împăratului Dioclețian și a guvernatorului Urban al Cezareei Capadociei. Era preot și învățător al creștinilor. A zidit o bisericuță în care se adunau mulți creștini și i-⁠a învățat acolo, pentru care a fost pârât guvernatorului. Pârât, Carterie a fugit, dar, după tradiția creștină, i s-⁠a arătat Dumnezeu și i-⁠a zis: „Mergi, Carterie, și înfățișează-⁠te celor ce te caută, și Eu voi fi cu tine”.

Apoi Carterie s-⁠a dus și s-⁠a înfățișat autorităților. A fost închis îndată și apoi adus înaintea guvernatorului, care i-⁠a poruncit să aducă jertfă lui Serapis. După tradiția creștină, prin rugăciunea lui a căzut statuia. Pentru aceasta, șaisprezece ostași l-⁠au bătut cu toiege, apoi l-⁠au atârnat de un copac, i-⁠au smuls unghiile de la mâini și de la picioare și i-⁠au răzuit trupul cu piepteni de fier. Creștinii cred că un înger l-⁠a ajutat să îndure chinurile și apoi l-⁠a vindecat, dar că după aceea a fost chinuit iar: i-⁠au găurit gleznele cu fier, i-⁠au înfipt un plug înroșit în piept, l-⁠au pus pe un scaun de fier înroșit și l-⁠au băgat din nou în temniță. Dar noaptea Dumnezeu i s-⁠a arătat iar, i-⁠a scos cătușele, l-⁠a vindecat și l-⁠a scos din închisoare. Mulți păgâni au venit atunci la el și el i-⁠a botezat. Pentru aceasta a fost chinuit iar: i-⁠au legat de mâini și de picioare pietre grele și l-⁠au bătut cu toiege pe pântece, l-⁠au ars cu făclii, în timp ce alții îl turnau cu pucioasă și smoală, i-⁠au turnat plumb topit în gură și, la urmă, l-⁠au aruncat într-⁠un cuptor înroșit. După tradiția creștină, a stat în foc nevătămat, aducând lui Dumnezeu slavă și laudă, ceea ce a mâniat un evreu, care i-⁠a străpuns coastele cu sulița; din coaste a curs apă, care a stins focul din cuptor, apoi sânge. Carterie a fost chinuit și omorât în anul 304. Biserica îl pomenește la 8 ianuarie după calendarul vechi (21 ianuarie după cel nou).