Chiril de la Novoezero

Cuviosul Chiril de la Novoezero (în lume din neamul Belîh, 4 februarie 1481 până la 4 februarie 1532) a fost ieromonah și întemeietor al mănăstirii Chiril de la Novoezero, pe lacul Alb, făcător de minuni. Se pomenește (stil vechi) la 4 februarie și la 7 noiembrie, ziua aflării moaștelor. Canonizarea lui a urmat curând după aflarea moaștelor din 1649; ziua lui de pomenire apare întâia dată în a doua ediție completă a Prologului (1659).

Viața

S-⁠a născut la Galici, dintr-⁠un neam de nobili, Belîh. La cincisprezece ani a plecat de acasă la mănăstire, la Cuviosul Corneliu de la Komel, care l-⁠a tuns monah. După un timp a fost găsit de părinții lui, care îl socoteau mort; ei au urmat pilda fiului și au intrat și ei în monahism, dând o parte din avere mănăstirii lui Corneliu. Cu binecuvântarea egumenului, Chiril a părăsit mănăstirea și a început să umble prin alte mănăstiri, să se închine la sfintele locuri; aceste peregrinări au ținut vreo douăzeci de ani. După Viață, la mănăstirea Adormirii din Tihvin s-⁠a învrednicit de arătarea Maicii Domnului, care l-⁠a îndreptat spre malul lacului Alb. Acolo, pe Insula Roșie, a zidit două chilii (pentru el și pentru frații de mai târziu) și două biserici, a Învierii lui Hristos și a Maicii Domnului Călăuzitoarea. Întemeierea mănăstirii se pune în 1517. Curând s-⁠au alăturat lui Chiril alți pustnici și s-⁠a alcătuit mănăstirea Chiril de la Novoezero, care a avut luarea-⁠aminte marilor cneji și a țarilor, care au înzestrat-⁠o cu daruri și moșii. Chiril a fost egumenul mănăstirii pe care a întemeiat-⁠o și a murit la 4 februarie 1532.

Moaștele

La 7 noiembrie 1649, la săparea șanțului pentru temelia unei biserici ce se zidea, au fost aflate moaștele Cuviosului Chiril. În 1652, după isprăvirea zidirii, au fost puse într-⁠o raclă în arcul dintre biserica sobornicească și cea cu hramul Cuviosului Chiril. În 1658 boierul Ilia Miloslavski a acoperit racla cu un acoperământ prețios „întru pomenirea părinților și pentru sufletul lui”. Curând după aflarea moaștelor s-⁠a făcut canonizarea lui Chiril. În 1795 s-⁠a făcut pentru moaștele lui o raclă de argint aurit. La deschiderea moaștelor, din februarie 1919, raportul secției a VIII-⁠a a Comisariatului Poporului pentru Justiție către Congresul Sovietelor le-⁠a descris ca „o păpușă înfățișând un om, cu forma feței omenești și cu toate părțile ei, ca nasul, bărbia etc.; sub acoperământ un maldăr de oase, dintre care unele, ca osul coapsei și partea din spate a craniului, își păstrează forma, iar toate celelalte oase s-⁠au făcut praf; în craniu două monede de aramă din 1740 și 1747”. La 11 iunie comitetul executiv din Belozersk a hotărât ca oasele moaștelor deschise să fie încredințate unui medic ca să fie „făcute nevătămătoare”, puse într-⁠un sicriu de lemn și așezate la locul lor. În 1928 mănăstirea a fost închisă și pângărită, o parte din valori au fost date unui muzeu, iar locul moaștelor rămâne necunoscut. Mănăstirea a fost foarte distrusă, în ea s-⁠a deschis un lagăr, iar din 1994 acolo se află colonia IK-5 („Pătrățica Vologdei”), una din cele cinci colonii pentru condamnați pe viață din Rusia.