Teofil din Adana

Teofil din Adana (Teofil Penitentul, Teofil din Cilicia) a fost un cleric din Biserica secolului al VI-⁠lea, mort în jurul anului 538, despre care povestirea spune că ar fi făcut o înțelegere cu diavolul ca să dobândească o treaptă bisericească. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică; Biserica Catolică îl pomenește la 4 februarie, iar Biserica Ortodoxă la 23 iunie (după calendarul iulian, în Mineiul lui Dimitrie al Rostovului). Fișa dă ziua de 4 februarie, care este ziua catolică. Povestirea despre el este apocrifă, deși el este socotit o persoană istorică; istoria lui este una dintre cele mai vechi povestiri populare despre un pact cu diavolul și a fost o sursă de inspirație pentru legenda lui Faust. Eutihian din Adana, care pretindea că fusese martor al întâmplărilor, a fost cel dintâi care i-⁠a pus povestea în scris.

Fiind arhidiacon al Adanei (azi în Turcia), Teofil era iconom al episcopului. După moartea episcopului a fost ales în unanimitate episcop, dar, din smerenie, a refuzat treapta. În locul lui a fost ales altul. După ce noul episcop l-⁠a lipsit pe nedrept de slujba de iconom, Teofil și-⁠a regretat atât de mult smerenia, încât a căutat un vrăjitor evreu, care l-⁠a ajutat să se pună în legătură cu însuși satana. În schimbul ajutorului necurat, satana a cerut ca Teofil să se lepede de Hristos și de Fecioara Maria; Teofil a făcut-⁠o, iar diavolul l-⁠a răsplătit cu înalta treaptă pe care o dorea.

După ani, temându-⁠se pentru sufletul lui nemuritor, Teofil s-⁠a pocăit și a început să roage pe Fecioara Maria să-⁠l ierte. După patruzeci de zile de post, Maica Domnului i s-⁠a arătat și l-⁠a mustrat. Teofil a cerut iertare, iar Fecioara a făgăduit să mijlocească înaintea lui Dumnezeu. Apoi a postit încă trei zile, timp în care Maica Domnului i s-⁠a arătat iarăși și i-⁠a dat dezlegarea. Trei zile mai târziu Teofil s-⁠a trezit și a aflat pe piept înscrisul cel sinistru. L-⁠a luat și l-⁠a dus la episcopul legiuit, mărturisindu-⁠i tot ce făcuse. Episcopul a ars înscrisul, iar Teofil a fost eliberat de povara legământului cu diavolul.

Povestea a stat la baza legendei în versuri „Căderea și întoarcerea lui Teofil” a călugăriței germane Hroswitha din Gandersheim, poetă a „renașterii otoniene”, iar pe același subiect s-⁠a alcătuit, în jurul anului 1450, prima dramă duhovnicească în limba germană, în genul minunilor Maicii Domnului. În Rusia, istoria lui Teofil a fost cunoscută din secolul al XVII-⁠lea. În traducerea rusă a povestirii „Despre pocăința lui Teofil, iconomul bisericesc din cetatea Adana” (secolul al VII-⁠lea), Teofil o numește în rugăciune pe Maica Domnului „căutarea celor pierduți”. Cinstirea icoanelor cu acest nume a început în Rusia în secolul al XVIII-⁠lea; fiindcă din povestire nu se cunoaște iconografia chipului înaintea căruia s-⁠a rugat Teofil, icoanele cinstite sunt legate de această istorie doar prin numele dat Maicii Domnului.