Vasile Zelențov

Sfântul sfințit mucenic Vasile (în lume Vasili Ivanovici Zelențov, 1876-1930) a fost episcop de Priluki, vicar al eparhiei Poltava, un teolog și misionar care a criticat deschis declarația de loialitate a mitropolitului Serghie și a fost împușcat la Moscova la 7 februarie 1930. Biserica Ortodoxă Ucraineană l-⁠a canonizat la 11 iunie 1997, cu pomenirea la 22 martie/4 aprilie, iar în august 2000 Soborul jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a trecut în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Soborul arhieresc al Bisericii Ruse din Străinătate l-⁠a cuprins în 1981 în canonizarea nenominală a noilor mucenici, fără zi proprie. Este pomenit și la 4 februarie.

Tinerețea și misiunea

S-⁠a născut la 8 martie 1876 în satul Zimarovo, ținutul Ranenburg, gubernia Reazan, în familia unui preot. A absolvit școala teologică din Ranenburg (1889), seminarul teologic din Reazan (1896) și Academia Teologică din Moscova, cu titlul de candidat în teologie (1900). A fost ajutor de inspector, bibliotecar și profesor de liturgică, Sfânta Scriptură și istoria schismei ruse la seminarul din Krasnoiarsk (1901), membru al conducerii și trezorier al societății Alexandru Nevski, apoi profesor de rusă și latină la școala teologică din Mariupol (1904), misionar de district al eparhiei Ecaterinoslav (1912), profesor la seminarul din Ecaterinoslav (1913), misionar de district la Mariupol (1914). A fost ales în 1917 delegat al mirenilor din eparhia Reazan la Soborul local al Bisericii Ruse din 1917-1918, a luat parte la toate cele trei sesiuni și a fost membru în comisia pentru prigonirile Bisericii și în mai multe secții. În discuția despre raportul dintre Biserică și stat a susținut nevoia independenței Bisericii și a criticat poziția unor membri ai Soborului, care voiau să obțină de la stat întreținere în schimbul libertății bisericești. În 1918 a fost misionar în eparhia Poltava. Nu era căsătorit.

În 1919 a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Teofan (Bîstrov). Din 1920 a fost al doilea preot, apoi paroh al bisericii Sfintei Treimi din Poltava. A predicat mult, a învățat turma rugăciunea cu luare-⁠aminte, a introdus cântarea de obște la slujbe și a ținut convorbiri duhovnicești în duminici. A luat în grija sa patru copii orfani ai unui preot mort. A întemeiat societatea creștină a tineretului Acoperământul Maicii Domnului, văzută ca alternativă la comsomol, și s-⁠a împotrivit predării valorilor bisericești către autorități. A fost arestat la 30 mai 1922 la Poltava, iar într-⁠un proces demonstrativ, la 12 august 1922, tribunalul revoluționar al guberniei l-⁠a osândit la moarte. Datorită protestului trimis lui Lenin de muncitori credincioși, pedeapsa a fost schimbată în cinci ani de închisoare. A stat la închisoarea din Harkov și a fost eliberat în 1925, prin amnistie, după o cerere de grațiere în care a scris că, respectând dreptul poporului de a-⁠și alege și organiza singur guvernul suprem, caută acum pace cu puterea sovietică. A luat cu el copilul unei cerșetoare moarte în fața închisorii și l-⁠a crescut împreună cu ceilalți patru.

Episcop

În august 1925 a fost tuns monah și ridicat la rangul de arhimandrit de arhiepiscopul Grigorie (Lisovski) al Poltavei. La 25 august, în biserica Sfintei Treimi, a fost hirotonit episcop de Priluki, vicar al eparhiei Poltava, de arhiepiscopul Grigorie și de episcopul Damaschin (Țedrik) al Glukhovului, venit în taină la Poltava. În septembrie 1926 a fost arestat la Harkov (la Poltava autoritățile se temeau să o facă, de teama răscoalei poporului, mai ales a muncitorilor) și osândit la trei ani de lagăr, pe care i-⁠a ispășit în lagărul de la Solovki. În lagăr a osândit „Declarația mitropolitului Serghie”, care cerea loialitate deplină față de puterea sovietică. În toamna lui 1927 a izbutit să alcătuiască și să trimită două documente: o „Scrisoare deschisă din Solovki către locțiitorul de locțiitor al patriarhului, mitropolitul Serghie, cu privire la mesajul său din 16/29 iulie 1927” și „Îndreptările canonice necesare la mesajul mitropolitului Serghie”. Ideea centrală a primului era că Biserica nu poate lua asupra ei față de stat, oricare ar fi forma lui de guvernare, obligația de a socoti „toate bucuriile și izbânzile statului bucuriile și izbânzile Sale, iar toate nereușitele nereușitele Sale”. Documentul al doilea arăta, între altele, că Soborul local din 15 august 1918 hotărâse să nu mai tragă pe nimeni la judecata bisericească pentru fapte politice, ca atare. La începutul lui 1928 a scris „Testamentul meu”, cu critică aspră la adresa Declarației, și a fost unul din autorii Mesajului episcopilor de la Solovki, care chema să se spună deschis guvernului bolșevic că „Biserica nu poate să se împace cu amestecul în domeniul raporturilor pur bisericești al unui stat dușman religiei”.

În noiembrie 1928 a fost eliberat din lagăr și trimis în exil în regiunea Irkutsk. A trăit în satul Piianovo, raionul Bratsk, lucrând la scrieri teologice. În august 1929 a scris o amplă lucrare, „În ce constă credincioșia față de Hristos în viața bisericească”, cu critică a activității mitropolitului Serghie, în care se vorbea și despre nevoia de a lupta împotriva puterii sovietice prin toate mijloacele posibile. Manuscrisul a fost multiplicat de credincioși și s-⁠a răspândit larg. Curând după aceea, la 9 decembrie 1929, a fost arestat și dus la Moscova, la închisoarea Butîrka. La 3 februarie 1930 colegiul OGPU l-⁠a osândit la moarte, iar la 7 februarie a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună la cimitirul Vagankovo din Moscova.

Cinstirea

La 1 noiembrie 1981 Soborul arhieresc al Bisericii Ruse din Străinătate a canonizat soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, dar fără o canonizare nominală, iar apoi episcopul Vasile a fost inclus între ei, fără zi proprie. La 11 iunie 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a hotărât trecerea lui între sfinți, cu pomenirea la 22 martie/4 aprilie. Serbările proslăvirii au avut loc la Poltava la 4 aprilie 1998. În august 2000 a fost trecut de Soborul jubiliar între noii mucenici și mărturisitori pentru cinstirea în toată Biserica.