Chiril din Sevastia

Sfântul Mucenic Chiril din Sevastia este unul dintre cei patruzeci de mucenici de la Sevastia Armeniei, ostași creștini originari din Capadocia, care au pătimit pentru Hristos în jurul anului 320. Pagina Azbyka îi cinstește pe toți laolaltă și nu spune nimic deosebit despre el.

În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a dat legea libertății credinței, iar coîmpăratul Liciniu a semnat-⁠o și el. În ținuturile stăpânite de Liciniu, totuși, prigoana a mers mai departe: Liciniu se pregătea de război cu Constantin și, temându-⁠se de trădare, a vrut să curețe oastea de creștini. La Sevastia, în Armenia, căpetenia Agricolau, râvnitor al păgânătății, avea sub el o ceată de patruzeci de capadocieni, viteji ostași biruitori în multe lupte, toți creștini. Când ei au refuzat să aducă jertfă zeilor păgâni, Agricolau i-⁠a închis. Ostașii s-⁠au dat cu osârdie rugăciunii și într-⁠o noapte au auzit un glas: „Cel ce rabdă până la sfârșit, acela se va mântui”.

A doua zi Agricolau a încercat cu lingușiri, lăudându-⁠le vitejia, tinerețea și puterea, dar ei au refuzat iarăși. După șapte zile a sosit la Sevastia dregătorul Lisie, care i-⁠a judecat. Sfinții au răspuns cu tărie că pot să le ia nu numai rangul ostășesc, ci și viața, fiindcă nimic nu le este mai scump decât Hristos Dumnezeu. Lisie a poruncit să fie bătuți cu pietre, dar pietrele treceau pe lângă țintă, iar piatra aruncată de Lisie a lovit în față pe Agricolau. În temniță ostașii au petrecut noaptea în rugăciune și au auzit din nou glasul Domnului: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va învia. Îndrăzniți și nu vă temeți, căci veți primi cununi nestricăcioase”.

Era iarnă și ger mare. Sfinții ostași au fost dezbrăcați, duși la un lac din apropierea cetății și puși sub pază pe gheață toată noaptea. Ca să le frângă voința, pe mal a fost încălzită o baie: cine voia să-⁠și scape viața trebuia să spună temnicerului că s-⁠a lepădat de Hristos. În ceasul întâi al nopții unul dintre ostași n-⁠a mai putut răbda, a alergat spre baie și a căzut mort de îndată ce a trecut pragul. Pe la ceasul al treilea Domnul a trimis mucenicilor mângâiere: s-⁠a făcut lumină, gheața s-⁠a topit și apa lacului a devenit caldă. Paznicii dormeau cu toții, doar unul, numit Aglaie, priveghea. Uitându-⁠se la lac, el a văzut deasupra capului fiecărui mucenic o cunună strălucitoare și a numărat treizeci și nouă; a înțeles că ostașul fugit își pierduse cununa. Aglaie și-⁠a trezit tovarășii, și-⁠a dezbrăcat hainele, a spus „și eu sunt creștin” și s-⁠a alăturat mucenicilor. Stând în apă, s-⁠a rugat: „Doamne Dumnezeule, cred în Tine, în Care cred și ostașii aceștia; alătură-⁠mă și pe mine lor, ca să mă învrednicesc să pătimesc cu slujitorii Tăi”.

Dimineața, chinuitorii au văzut cu mirare că mucenicii sunt vii și că paznicul Aglaie slăvește împreună cu ei pe Hristos. Atunci i-⁠au scos din apă și le-⁠au zdrobit fluierele picioarelor. În timpul acestei morți chinuitoare, mama celui mai tânăr dintre ostași, Meliton, îl îndemna pe fiul ei să nu se teamă și să rabde până la capăt. Trupurile mucenicilor au fost așezate pe care și duse la ardere. Tânărul Meliton mai respira și a fost lăsat pe pământ; mama lui l-⁠a ridicat și l-⁠a purtat pe umeri după car. Când Meliton și-⁠a dat ultima suflare, mama l-⁠a așezat pe car lângă trupurile tovarășilor lui. Trupurile sfinților au fost arse pe rug, iar oasele pe jumătate arse au fost aruncate în apă, ca să nu le adune creștinii.

După trei zile mucenicii i s-⁠au arătat în vis fericitului Petru, episcopul Sevastiei, și i-⁠au poruncit să le îngroape rămășițele. Episcopul, cu câțiva clerici, a adunat noaptea moaștele mucenicilor și le-⁠a îngropat cu cinste. Numele celor patruzeci s-⁠au păstrat: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Heraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Angie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Sever, Hudion, Meliton și Aglaie.

Pomenirea celor patruzeci de mucenici este una dintre cele mai îndrăgite din Biserică. Ea cade la 9 martie pe stil vechi, adică 22 martie pe stil nou, și în această zi se îndulcește rânduiala Postului Mare și se săvârșește Liturghia Darurilor înainte sfințite. Pătimirea lor se află și în Viețile Sfinților ale Sfântului Dimitrie al Rostovului.