Ciprian și Iustina

Sfinții Sfințiți Mucenici Ciprian și Iustina au pătimit la Nicomidia, în persecuția lui Dioclețian, după datarea cea mai răspândită în anul 304. Povestea lor, despre un vrăjitor din Antiohia întors la Hristos de o fecioară, este cunoscută de Biserică din veacul al IV-⁠lea și se pomenește la 2 octombrie în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Catolicii tradiționaliști îi cinstesc la 26 septembrie.

Ciprian vrăjitorul După tradiție, Ciprian a primit în tinerețe o educație aleasă, s-⁠a dedicat mai ales astrologiei și a călătorit prin Grecia, Egipt, India și alte țări. A ajuns un vrăjitor vestit în Antiohia, cinstit și temut de păgâni, și slujea puterilor demonice. Pentru a-⁠l deosebi de Sfântul Ciprian al Cartaginei, i se spune și Ciprian Magul.

Iustina Iustina era o tânără din Antiohia, fiica unui preot păgân după unele izvoare, care a auzit despre Hristos, s-⁠a botezat și a făcut creștini și pe părinții ei. Ea a făcut în taină făgăduință de feciorie. Un tânăr păgân, numit în unele izvoare Aglaid, s-⁠a îndrăgostit de ea și, nereușind s-⁠o câștige, a cerut ajutorul lui Ciprian. Vrăjitorul a trimis asupra ei demoni, apoi pe însuși mai-⁠marele demonilor, ca s-⁠o ademenească și să-⁠i frângă voința. Iustina a învins toate atacurile prin rugăciune, post și semnul Crucii.

Întoarcerea lui Ciprian Uimit de puterea Iustinei și văzând neputința demonilor înaintea lui Dumnezeu cel adevărat, Ciprian s-⁠a pocăit și a făcut și el semnul Crucii, prin care s-⁠a izbăvit de uneltirile diavolului. Și-⁠a ars cărțile de vrăji înaintea episcopului și a credincioșilor și a primit Botezul. După povestirea ucraineană, dorea atât de mult Botezul, încât la Sfânta Liturghie n-⁠a vrut să iasă din biserică la glasul diaconului „Cei chemați, ieșiți” și a spus că nu va fi izgonit până nu va fi creștin deplin. A ajuns, pe rând, diacon, preot și episcop, urmând după Antim la scaunul Antiohiei, iar Iustina a devenit stareța unei mănăstiri. Catolicii observă totuși că niciun episcop al Antiohiei n-⁠a purtat numele Ciprian.

Mucenicia În vremea persecuției lui Dioclețian, Ciprian și Iustina au fost prinși și duși la Damasc, unde au fost chinuiți. Cum credința lor nu s-⁠a clintit, au fost aduși la Nicomidia, înaintea împăratului, și acolo au fost decapitați, după unele izvoare pe malul râului Gallus. Același sfârșit l-⁠a avut și Teoctist, care, văzând statornicia lui Ciprian, s-⁠a mărturisit creștin. Trupurile sfinților au rămas șase zile neîngropate, apoi niște corăbieri creștini le-⁠au dus în taină la Roma, unde au fost așezate pe moșia unei femei de neam ales numite Rufina și mai târziu în bazilica lui Constantin. Izvorul ucrainean spune că dregătorul care i-⁠a osândit a fost căpetenia Eutolmiu, că au fost aruncați într-⁠un cazan cu smoală încinsă fără să sufere vătămare și apoi trimiși la împăratul Claudiu, la Nicomidia.

Neîncredere istorică și cinstire Izvoarele nu se pun de acord asupra timpului: sinaxarele românești îi așază „pe vremea lui Deciu” (249-251), dar amintesc și un împărat Claudiu, iar tradiția răsăriteană pomenește 2 octombrie 268. Tradiția romano-⁠catolică dă ziua de 26 septembrie 304, sub Dioclețian. Toate izvoarele sunt de acord asupra locului, Nicomidia, azi Izmit în Turcia. Nu trebuie confundat cu Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, mucenicit la 14 septembrie 258.

Grigorie Teologul și Prudențiu pomenesc povestea încă din veacul al IV-⁠lea, dar ambii l-⁠au încurcat pe Ciprian cu episcopul Cartaginei. Legenda a fost povestită în versuri de împărăteasa Eudochia și mai târziu a inspirat o dramă a lui Calderón de la Barca. Calendarul romano-⁠catolic a scos sărbătoarea lor în 1969, din lipsa dovezilor istorice, iar numele lor au fost scoase și din Martirologiul Roman în 2001. În Biserica Ortodoxă ei sunt cinstiți mai ales ca ocrotitori împotriva vrăjilor și a influențelor rele; în Biserica Ortodoxă Bulgară acatistul lor, numit Rugăciunile lui Ciprian, se citește pentru izbăvire de farmece.