Ghedeon

Dreptul Ghedeon, numit și Ierubaal, a fost judecător al lui Israel în veacul al XII-⁠lea înainte de Hristos, ales de Dumnezeu să izbăvească poporul de sub asuprirea madianiților. Povestea lui se află în Cartea Judecătorilor, capitolele 6-8, iar Epistola către Evrei îl numără printre cei care au cucerit împărății prin credință (Evrei 11, 32). Biserica Ortodoxă îl pomenește la 26 septembrie.

Ghedeon era din seminția lui Manase, din neamul Abiezer, fiul lui Ioaș din Ofra. În vremea aceea Israel făcea iarăși rău înaintea Domnului, iar Dumnezeu l-⁠a dat în mâna Madianului șapte ani. Madianiții, amalecitenii și alți fii ai Răsăritului năvăleau în țară la vremea recoltei, strângeau roadele și răpeau vitele, iar israeliții se ascundeau prin peșteri și locuri întărite.

Într-⁠o zi, pe când Ghedeon bătea grâu în teasc, ca să-⁠l ascundă de madianiți, i s-⁠a arătat îngerul Domnului și i-⁠a zis: „Domnul este cu tine, viteazule”. Ghedeon a răspuns cu smerenie că neamul lui este cel mai mic din Manase, iar el cel mai mic din casa tatălui său. Dumnezeu i-⁠a făgăduit însă: „Eu voi fi cu tine”. Ca să se încredințeze, Ghedeon a cerut o dovadă: a pus o jertfă pe o stâncă, iar focul care a ieșit din stâncă a mistuit-⁠o. Apoi, noaptea, a dărâmat altarul lui Baal al tatălui său, a tăiat stâlpul sacru de lângă el și a ridicat un jertfelnic Domnului. Oamenii cetății au vrut să-⁠l omoare, dar tatăl lui l-⁠a apărat, iar de atunci i s-⁠a zis Ierubaal.

Înainte de luptă, Ghedeon a mai cerut un semn: a pus pe arie o lână de oaie și a rugat ca numai lâna să fie acoperită de rouă, iar pământul să rămână uscat. Așa s-⁠a făcut. În noaptea următoare a cerut contrariul: lâna să rămână uscată, iar pământul să fie plin de rouă. Și acest semn s-⁠a împlinit. Scriitorii bisericești și cântările au văzut în rouă pogorâtoare pe lână o prefigurare a Nașterii lui Hristos din Fecioară: Dumnezeu S-⁠a pogorât în pântecele Fecioarei fără vătămare pentru Ea, precum roua cade în tăcere pe lână. În cântările Bisericii, Maica Domnului este numită „lâna lui Ghedeon”.

Din oastea de treizeci și două de mii de oameni, Dumnezeu a lăsat doar trei sute, ca poporul să vadă că izbânda este de la Domnul. Noaptea, Ghedeon a împărțit oamenii în trei cete și a dat fiecăruia o trâmbiță și un urcior gol, cu o făclie înăuntru. La semn, ei au sunat din trâmbițe, au spart ulcioarele și au strigat: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon”. Madianiții, speriați, s-⁠au lovit între ei și au fugit. Ghedeon i-⁠a urmărit dincolo de Iordan și a prins pe cei doi regi, Zebah și Țalmuna.

Israeliții au vrut să-⁠l facă rege, dar Ghedeon a răspuns: „Nu voi stăpâni eu peste voi și nici fiul meu nu va stăpâni peste voi; Domnul va stăpâni peste voi”. Din aurul pe care l-⁠a primit a făcut o efod, care a ajuns însă o capcană pentru popor. Țara a avut liniște patruzeci de ani. A murit la adânci bătrâneți și a fost îngropat în Ofra, în mormântul tatălui său. A avut mulți fii, iar după moartea lui poporul s-⁠a întors iarăși la Baal (Judecători 8, 32-33).

Biserica îl pomenește la 26 septembrie ca drept al Vechiului Testament, iar împreună cu ceilalți drepți ai Vechiului Testament este pomenit în Duminica Sfinților Strămoși, dinaintea Nașterii Domnului. În cântările Bisericii, lâna lui Ghedeon este una din cele mai iubite chipuri ale Maicii Domnului și ale Întrupării.