Eusebiu

Sfântul Eusebiu a fost episcop al Romei câteva luni, între 18 aprilie 309 și exilul său din 17 august 310. A murit în surghiun, în Sicilia, la 21 octombrie 310. Scurta lui păstorire a fost tulburată de certurile despre primirea înapoi în Biserică a celor ce își tăgăduiseră credința în timpul prigoanei.

Despre tinerețea lui se știe puțin. Se crede că era de neam grec, deși unele izvoare îl fac sardinian. A fost ales după Sfântul Marcel I, care fusese și el trimis în exil. Eusebiu a ținut rânduiala Bisericii Romei: cei căzuți nu trebuiau opriți pentru totdeauna de la împărtășire, dar puteau fi primiți înapoi numai după o pocăință potrivită. Împotriva acestei rânduieli s-⁠a ridicat o parte a credincioșilor, în frunte cu un oarecare Heraclie, probabil căpetenia celor căzuți, care cereau să fie primiți îndată. Neliniștile au izbucnit în oraș, iar împăratul Maxențiu i-⁠a trimis pe amândoi în surghiun.

Eusebiu a adormit în Sicilia după puțin timp. Trupul lui a fost adus înapoi la Roma și îngropat în catacomba Sfântului Calist, aproape de mormântul papei Caius. Cronograful din anul 354 notează înmormântarea la 26 septembrie, zi în care a fost mult timp pomenit.

Despre el știm mai ales din epitaful în versuri pus la mormânt de papa Damas I. Acesta spune că Heraclie nu voia ca cei căzuți să se pocăiască, iar Eusebiu îi învăța pe cei nefericiți să plângă păcatele lor. Spune de asemenea că a suferit surghiunul cu bucurie, din dragoste pentru Domnul, și că a lăsat viața pe stâncile Siciliei. Damas îl numește episcop și mucenic. Fragmente din inscripția originală și o copie de marmură din secolul al VI-⁠lea au fost găsite în capela papală din catacomba Sfântului Calist.

Biserica Romano-⁠Catolică îl pomenește la 17 august. În calendarul sfinților occidentali ai Ortodoxiei, el apare la aceeași zi.