Nicolae Gașev

Sfântul Nicolae Gașev (1869-1930) a fost protoiereu al catedralei Sfântul Ilie din Ilinskoe, în eparhia Perm, un preot de țară care a rămas lângă turma lui în vremea prigoanei și a murit în exil, în nordul Uralilor, în 1930. A fost proslăvit de Soborul jubiliar al Bisericii Ruse în august 2000, ca sfânt sfințit mărturisitor, în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, și este numit în popor „făcătorul de minuni din Ilinskoe”. Pomenirea lui este la 26 septembrie.

Viața

S-⁠a născut la 26 noiembrie 1869 în satul Uspenka, gubernia Perm, în familia țăranului Mihail Gașev. A terminat în 1880 școala primară, iar între 1885 și 1890 a fost slujitor la biserica Adormirii din Ciusovaia, în ținutul Perm. În 1890 a absolvit cursurile de psalți de pe lângă Frăția Sfântului Ștefan al Permului și a fost numit psalt la biserica Sfântului Ilie din satul Ilinskoe. La 30 august 1902 a fost hirotonit diacon la aceeași biserică. Între 1905 și 1917 a fost profesor de religie în școlile zemstvei.

În decembrie 1918 a izbucnit la Ilinskoe o răscoală a regimentului 10 de cavalerie al Armatei Roșii cantonat acolo. Când bolșevicii au intrat în 1919 în gubernia Perm, unii, de teama represaliilor pentru împușcarea a 800 de susținători ai puterii sovietice, au plecat cu trupele lui Kolceak în Siberia. Mulți l-⁠au sfătuit pe părintele Nicolae să plece cu albii, cum a făcut preotul bisericii din Ilinskoe, părintele Evgrafi, pentru că roșii nu vor cruța preotul, dar el a rămas. Când unitățile corpului expediționar de nord au intrat cu lupte în sat, părintele Nicolae nici n-⁠a încercat să se ascundă, ci a mers liber și deschis prin sat, în rasă, ca și mai înainte, spre uimirea ostașilor roșii, care priveau pe orice slujitor al altarului drept contrarevoluționar. În 1919 a fost hirotonit preot la biserica din Ilinskoe, o biserică zidită de același constructor care ridicase catedrala din Kazan de la Sankt Petersburg, și a mai slujit în sat zece ani.

Arestarea și exilul

La 6 ianuarie 1930 a fost arestat sub învinuirea de agitație antisovietică (art. 58, p. 10). A fost dus din Ilinskoe la Șabunici, apoi cu trenul la închisoarea „Razgulai” din Perm. La interogatorii martorii au arătat că preotul Gașev „făcea agitație furibundă între credincioși, spunea că trebuie să se apere biserica cu orice preț și chema să se lupte pentru ea cu puterea sovietică până la ultima picătură de sânge, dând pilda primilor creștini care au primit moartea pentru credință”, și că „umbla prin parohie cu icoana Maicii Domnului și spunea părinților să nu-⁠și lase copiii să intre în comsomol, pentru că nu vor învăța nimic bun acolo”.

La anchetă, Nicolae Gașev nu a recunoscut acuzațiile. A spus că, la fel ca orice cetățean, este loial puterii sovietice, dar nu neagă că, în calitate de slujitor al altarului, trebuia să apere cu râvnă credința lui Hristos și să dea pildă parohienilor. De aceea a chemat în biserică pe credincioși să-⁠și întărească credința în Dumnezeu și să se roage mai des, dând pilda primilor creștini care au suferit și au fost prigoniți pentru marea lor credință. Nu a spus nimic împotriva puterii sovietice în predici, a slujit după tipic și a evitat orice conflict cu autoritățile, de aceea nu se recunoaște vinovat. Fiul Vladimir, vizitându-⁠l la închisoarea din Perm, l-⁠a aflat greu bolnav, mergând cu greu. Părintele Nicolae, dimpotrivă, l-⁠a mângâiat și a spus să li se transmită tuturor că se simte bine, că nimeni nu i-⁠a făcut nimic rău și nu poate să-⁠i facă.

La 16 februarie 1930 „troica” Comisiei speciale a OGPU a Uralului l-⁠a osândit la trei ani de exil în nordul Uralilor, socotiți din ianuarie 1930. În exil a stat într-⁠un baraci, în condiții apropiate de cele din lagăr. După un timp, soția lui, Capitolina Andreevna, care l-⁠a vizitat, a fost înștiințată de conducere că el este în stare rea și poate muri curând. După recomandarea primită, ea a luat măsura sicriului, a comandat sicriu și mormânt. După puțin timp, Nicolae Gașev a murit. Data morții și locul înmormântării nu se cunosc.

Familia și cinstirea

Soția lui a fost Capitolina Andreevna Gașeva. Au avut nouă copii, șase fii și trei fiice. Fiul Nicolae a fost comandant roșu în războiul civil, medic pe front în războiul de apărare, medic emerit al RSFSR și decorat cu Ordinul Lenin. Fiul Vladimir a fost pădurar-⁠șef; dintre nepoții lui, Boris Gașev (1939-2000) a fost poet, prozator și jurnalist. Fiul Serghei a fost marinar pe o barjă, iar fiica lui, Rufina Gașeva (1921-2012), a fost navigator în regimentul de bombardiere de noapte, „Vrăjitoarele nopții”, și Erou al Uniunii Sovietice. Cel mai mic dintre fii, Aleșa, s-⁠a împușcat la șaisprezece ani; se spune că fata pe care o iubea a râs de el în fața oamenilor, aruncându-⁠i că nu vrea să aibă nimic de-⁠a face cu „copilul de popă”. Originea de preot a lovit și pe Vladimir în tinerețe: el visa să se facă medic, dar a fost exclus în 1922 din universitatea din Perm cu eticheta „element social străin”. Un nepot, Boris, scrie în amintiri că nu și-⁠a cunoscut bunicul, născut la trei ani după moartea lui, și că până la moartea lui Stalin, în 1953, numele bunicului nu se pomenea în familie, ca și când nu fusese niciodată pe pământ.

Prin hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem din 16 ianuarie 1989, a fost reabilitat de Procuratura regiunii Perm la 12 septembrie 1989. La 20 august 2000, la propunerea eparhiei Perm, a fost canonizat de Soborul arhieresc al Bisericii Ruse. Pe icoana „Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei” este zugrăvit în al treilea rând din stânga, al doilea din dreapta. Troparul lui îl numește luptător pentru mărturisirea adevăratei credințe, biruitor al oștirilor demonice și fluier minunat al pământului Permului și al Ilinskoe, iar condacul spune că cetatea sfântă a Permului se bucură căci a aflat un izvor de bunuri veșnice și un păzitor minunat al scrierilor evanghelice.