Constantin Kahai

Sfântul mucenic Constantin Kahai (Kostanti-⁠Kakhay, 768 până la 10 noiembrie 853) a fost un nobil georgian creștin din Kartli, prins în 853 de generalul abasid Buga cel Mare în expediția lui în Caucaz și omorât, la optzeci și cinci de ani, pentru că a refuzat să primească islamul. A fost trecut între sfinți de Biserica Ortodoxă Georgiană, care îl pomenește la 10 noiembrie (stil vechi; fișa noastră are 23 noiembrie). Prinderea lui este întărită de o inscripție georgiană din biserica Sioni din Ateni, iar moartea lui mucenicească este pomenită de cronicarul armean Toma Artsruni.

Izvoarele

Viața lui se cunoaște mai ales din lucrarea hagiografică „Viața și pătimirea lui Kostanti-⁠Kakhay”, al cărei titlu întreg este „Viața și pătimirea sfântului mucenic Constantin Georgianul, care a pătimit de la Ghiafar, regele babilonenilor”. Autorul ei, anonim, un monah după toate semnele, se arată contemporan cu Constantin, spunând că mucenicul „a trăit în vremea noastră”, când împărătea împărăteasa bizantină Teodora, „roaba lui Dumnezeu”, adversară a iconoclasmului, pomenind și pe fiul ei, Mihail al III-⁠lea (842-867). Lucrarea arată urcarea influenței culturale și politice bizantine și a naționalismului georgian; cuprinde multe alte povestiri și mai multe aluzii biblice. Cele dintâi fraze sunt o traducere literală din Viața Sfântului Ioan Gură de Aur a lui Gheorghe al Alexandriei, necunoscută altfel în georgiană până în 968; ecouri se află și din scrieri georgiene mai vechi, ca Pătimirea lui Eustatie din Mțheta (anii 570) și Pătimirea lui Abo din Tbilisi (în jur de 790). Cel mai vechi manuscris păstrat este de la începutul secolului al XVIII-⁠lea; a fost publicat întâi de Mihail Sabinin în 1882 și tradus în latină (P. Peeters, 1925), rusă (1978) și engleză (2004).

Viața

După Viață, s-⁠a născut în 768 într-⁠o familie nobilă din Kartli; „Kahai” este porecla, ce arată obârșia lui din Kahetia. A strâns avere mare și a mărturisit creștinismul în văzul tuturor, într-⁠o vreme când hegemonia abasidă se simțea puternic în țările georgiene și la Tbilisi, odinioară capitala Kartliei, ședea un emir arab. Era respectat pentru darnicie, pentru pelerinaje și daruri la Ierusalim. Avea optzeci și cinci de ani când a fost prins, ca „un conducător și cel mai ales om din toată Kartlia”, de Buga, comandantul turc al oastei abasidă din Caucaz, și trimis la curtea califului al-⁠Mutawakkil, la Samarra. Bătrânul încercat a respins și ofertele de avere în schimbul lepădării și amenințările cu chinuri, rămânând neclintit. Doi nobili (eristavi) din Somkhiti, care primiseră islamul, l-⁠au vizitat în închisoare, întâi ca să-⁠l convingă, apoi ca să-⁠i taie capul, dar au dat greș amândouă dăți. Atunci califul a trimis un slujitor al lui, care a pus capăt vieții prizonierului neclintit.

Dovezi istorice

O inscripție în piatră din biserica Sioni din Ateni, lângă Gori, adeverește povestirea: „La 5 august, sâmbătă, în anul 73 al koronikonului, 239 al anului islamic, Buga a ars cetatea Tbilisi, a prins pe emirul Sahak și l-⁠a ucis. Tot în august, la 26, sâmbătă, Zirak i-⁠a prins pe Kaha și pe fiul lui, Tarhuji.” Faptele s-⁠au petrecut în expediția lui Buga în Caucaz, în care a jefuit Tbilisi și l-⁠a ucis pe emirul răzvrătit Ishaq ibn Ismail („Sahak”), iar nobilii georgieni care îl sprijiniseră au fost pedepsiți în atacuri de răzbunare ale lui Buga și ale locotenentului lui, Zirak. Istoricul armean din veacurile IX-⁠X Toma Artsruni povestește aceleași întâmplări și pomenește mucenicia lui Kahai, „din țara de sus”, și a însoțitorului său Sevordi. Alt istoric armean, Ioan Draskhanakertți, vorbește de șapte bărbați uciși sub Buga în anul 302 al erei armene, care corespunde anului morții lui Constantin.