Augustin Beleaev

Sfântul Ierarh Mucenic Augustin (în lume Alexandru Alexandrovici Beleaev, 1886-1937) a fost arhiepiscop al Kalugăi și al Borovskului, preot văduv ajuns episcop, apărător al Bisericii Patriarhale împotriva înnoitorilor, trecut prin surghiun și lagăr și împușcat la 23 noiembrie 1937 la poligonul Tesnița, lângă Tula. A fost proslăvit în august 2000. Se pomenește la 23 noiembrie.

Familia și formarea

S-⁠a născut la 28 februarie 1886 în satul Kamenka (azi Kamenniki), ținutul Iurievețk, gubernia Kostroma, în familia protoiereului Alexandru și a Evdochiei, ca cel mai mic dintre cinci copii. A scris mai târziu că orânduiala patriarhală a casei părintești i-⁠a întipărit în minte răspunderea morală pentru fiecare pas, de aceea cere de la alții cât cere de la sine. În 1913 s-⁠a căsătorit cu Iulia Liubimova, fiica unui preot, și au avut două fiice, Iulia (1914) și Nina (1919). Soția a murit de oftică la 22 iunie 1920. A absolvit școala duhovnicească din Kineșma, seminarul din Kostroma și Academia Teologică din Kazan (1911), cu titlul de candidat în teologie. În 1911-1920 a fost învățător la școli de băieți și de fete din Penza.

În 1920 a fost arestat pentru scurt timp pentru „agitație împotriva puterii sovietice”: fiind staroste de biserică, se împotrivise Bisericii populare pro-⁠bolșevice, apărută în gubernia Penza. La 28 august 1920 a fost hirotonit preot la biserica Nașterea din Penza. În 1922 a fost arestat din nou pentru „împotrivire la confiscarea odoarelor”, s-⁠a mutat la Kineșma, a fost ridicat protoiereu și apoi tuns monah.

Episcopul

Patriarhul Tihon l-⁠a numit episcop de Ivanovo-⁠Voznesensk, la cererea reprezentanților a unsprezece comunități ortodoxe ale eparhiei. Episcopul conducător trecuse la înnoitori, iar episcopul vicar Vasili era în surghiun. De la 21 septembrie 1923 a fost episcop de Ivanovo-⁠Voznesensk, vicar al eparhiei Vladimir. A condus împotrivirea față de Biserica Înnoitoare: după hirotonia lui, tot clerul din oraș, în afară de cel al unei biserici, a trecut de partea lui, iar mulți preoți au părăsit înnoirea și s-⁠au întors la Biserica Patriarhală. Slujea adesea, și la țară, și predica. Îi plăcea slujba cu rânduială, cântarea și citirea cu evlavie, fără teatralitate. Cu binecuvântarea lui s-⁠au organizat cercuri religioase.

Între februarie și august 1924 a fost arestat. Din 1925 a trebuit să locuiască la Moscova și la Kineșma, venind la Ivanovo numai pentru slujbe, apoi, la cererea credincioșilor, între care mulți muncitori, a primit voie să se întoarcă. La 8 septembrie 1926 a fost arestat la cererea OGPU local, al cărui șef scria că el a înființat cercuri ilegale de creștini pentru a-⁠i aduce în sânul Bisericii pe copii, mai ales ai comuniștilor, de treisprezece-⁠șaisprezece ani. A fost condamnat la trei ani de surghiun în Asia Centrală, la Hodjent și la Pedjikent, până în martie 1930, unde a făcut o biserică de casă în camera lui. Credincioșii au adunat semnături pentru eliberarea lui și bani pentru episcopul exilat; organizatorii au fost arestați. La 1 octombrie 1929 a fost numit episcop de Alma-⁠Ata, dar autoritățile locale au refuzat înregistrarea, iar după surghiun i s-⁠a interzis întoarcerea în regiunea Ivanovo.

Sîzran, lagărul, Kaluga și mucenicia

Din 1 aprilie 1930 a fost episcop de Sîzran, cu autoritate între credincioși. În 1931 a fost arestat la Sîzran, împreună cu șaisprezece preoți, un monah și treizeci și nouă de mireni. Actul de acuzare spunea că episcopul era un sprijin pentru vechile tradiții și că în jurul lui se strânsese clerul cel mai reacționar. A fost acuzat și de ajutorarea credincioșilor surghiuniți. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. Întrebat despre corespondența cu tineretul credincios din Ivanovo, a răspuns că e rușinos și nestiințific să crezi în materialism. A fost condamnat la trei ani și a fost în lagărul Svirlag, lângă Lodeinoe Pole. La 9 aprilie 1934 a fost numit episcop de Kaluga și Borovsk, a fost iubit de turmă, iar la 2 aprilie 1936 a fost ridicat arhiepiscop.

La 20 septembrie 1937 a fost arestat la Kaluga. A respins acuzațiile de activitate contrarevoluționară. La 19 noiembrie 1937 a fost condamnat la moarte, iar la 23 noiembrie a fost împușcat împreună cu un grup de clerici și mireni la poligonul Tesnița de lângă Tula. În august 2000 numele lui a fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei.