David din Alep

Sfântul Mucenic David din Alep a fost un grec-⁠ortodox (rum), căsătorit, cu patru copii și cu o mamă bătrână pe care o ținea, om înstărit, fost perceptor de dări, cunoscut ca drept de toți. Avea un caracter aprig, era statornic în convingeri și spunea adevărul oricât l-⁠ar fi costat. La moarte avea cincizeci de ani.

Locul lui în strângerea dărilor a fost luat de un om nedrept și pizmaș, Iosif, care l-⁠a urât pe David pentru că oamenii îl lăudau pe predecesor. Iosif i-⁠a trimis lui David un agent cu doi martori musulmani, care i-⁠au cerut o dare neplătită, taxa pe fesuri. Creștinii nu aveau voie să poarte decât fesul albastru cu dungi albe. Provocat și lovit cu vergi, David și-⁠a aruncat fesul la pământ și a strigat că a ajuns mai rău decât turcii pentru că e creștin. Acasă a văzut că i se pusese pe cap un fes verde, interzis celor care nu erau turci musulmani; oamenii cadiului au venit cu tobe și fluiere să-⁠l felicite că a trecut la islam și să-⁠l pregătească pentru tăiere împrejur. David a strigat că e creștin, a călcat fesul în picioare și a spus că va muri pe credința lui Hristos.

Dus în lanțuri la cârmuire și la cadiu, și-⁠a respins toate făgăduințele. A stat două luni în temniță, a fost bătut la tălpi, iar mama și soția lui au fost aduse să-⁠l îndemne să cedeze măcar în aparență și să rămână creștin în taină, dar el n-⁠a cedat. Pașa i-⁠a promis cinstire sau moarte. David a spus că nu a primit niciodată religia lui Mahomed. Călăul i-⁠a pus legătura la ochi și a lovit de trei ori cu sabia: întâi în umărul drept, apoi în cel stâng, apoi i-⁠a tăiat capul. Era 28 iulie 1660.

A doua zi, patriarhul Macarie ibn al-⁠Zaim (1647-1672) a condus slujba mucenicului în prezența patriarhilor sirian și armean și a cinci episcopi, iar patru episcopi ortodocși l-⁠au îngropat. Se pomenește la 28 iulie.