Dimitrie Cistoserdov

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Cistoserdov, preot, a fost protoiereu la biserica Semnului din Ivangorod, lângă Narva, și a primit cununa muceniciei prin împușcare la 8 ianuarie 1919, împreună cu preotul Alexandru Volkov. Cei doi preoți au fost împușcați la Narva, în a doua zi a Crăciunului, în sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, din porunca stăpânirii Comunei Muncitorești a Estoniei. Este pomenit la 8 ianuarie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 11 iulie, în Soborul sfinților din Petersburg, și la 1 decembrie, în Soborul sfinților pământului Estoniei.

Cei doi păstori

Cei doi păstori, care au murit umăr la umăr, au slujit împreună și au avut etape asemănătoare în viață. Au slujit în biserici vecine din Narva, pe partea Ivangorodului: părintele Alexandru la biserica Adormirii din cetate, părintele Dimitrie la biserica Semnului, lângă drumul Petersburgului. Alexandru Volkov s-⁠a născut la Narva în 1873, în familia unui preot, Pavlin Alexeevici Volkov, protoiereu și paroh al Adormirii din Ivangorod, care a slujit în parohie timp de patruzeci și șapte de ani. A terminat seminarul din Petersburg în 1893, în primul rang. La douăzeci de ani a fost învățător la școala parohială din Merrekiul, iar după trei ani s-⁠a mutat la Școala duhovnicească Alexandru Nevski, unde a muncit zece ani ca supraveghetor, profesor de limba rusă și de istorie sfântă și econom. La 6 noiembrie 1901, episcopul Constantin al Gdovului l-⁠a hirotonit diacon. În 1904 a primit ordinul Sfânta Ana, treapta a treia, iar la 6 noiembrie 1904 episcopul Chiril al Gdovului l-⁠a hirotonit preot. În 1907, după ce tatăl lui s-⁠a retras la pensie, la vârsta de șaptezeci și unu de ani, el a primit locul la biserica Adormirii din Ivangorod, ridicată în 1507-1509. Aproape șaizeci de ani, neamul preoțesc al Volkovilor a slujit aici. A fost și învățător de religie la trei școli din Narva.

Dimitrie Cistoserdov s-⁠a născut la 14 octombrie 1861 în gubernia Petersburg, în familia unui diacon. A terminat seminarul din Petersburg în 1882, în primul rang, și a lucrat la Școala Alexandru Nevski ca supraveghetor. La 3 februarie 1889 a fost hirotonit preot la biserica Semnului din Ivangorod, ridicată în 1750, cu trei altare: icoana Semnului Maicii Domnului, Sfântul Proroc Ilie și Înălțarea Sfintei Cruci. A slujit acolo treizeci de ani, ca paroh, până la moartea mucenicească. A fost protopop al două districte, al bisericilor din Narva și al primului district din ținutul Iamburg, președinte al secției Iamburg a consiliului școlar eparhial și supraveghetor al școlilor parohiale din ținut, și a predat religia în trei școli. Cuvântul rostit de protoiereul Ioan Kocurov la douăzeci și cinci de ani de la hirotonia lui îl descrie ca păstor râvnitor și neobosit și sădițor de lumină printre locuitorii ținutului Narovei. Autoritatea lui era atât de mare, încât chiar în 1917, când mulți enoriași erau cuprinși de spiritul revoluției și clerul era înlăturat din conducerea parohiilor și frățiilor, a fost ales în consiliul secției Narva a Frăției Maicii Domnului; niciun alt preot din Narva și Ivangorod nu a intrat în consiliu.

Prigoana

În noiembrie 1918, stăpânirea militară germană din Estonia a fost înlocuită cu dictatura bolșevicilor, care au proclamat Estonia Comună Muncitorească. Primul lucru a fost curățarea țării de otrava religioasă. La 10 decembrie 1918, Consiliul Comunei a dat un decret de alungare din țară a tuturor celor de rang duhovnicesc. După două zile a ieșit o hotărâre care oprea slujbele, iar la 30 decembrie toate clădirile de cult au fost puse la dispoziția comitetelor locale. În temeiul acestor decrete, tot clerul din Narva a fost arestat, iar preoților li s-⁠a dat poruncă să părăsească țara în douăzeci și patru de ore. Nu au fost expulzați decât trei: părintele Alexandru Volkov și părintele Dimitrie Cistoserdov, care au fost împușcați, și părintele Vladimir Bejanițki, preotul bisericii Învierii din Krengolm, care a fost batjocorit. Nu s-⁠a făcut nicio anchetă; listele erau făcute dinainte, iar rezoluția președintelui comisiei narvene pentru lupta cu contrarevoluția, Oskar Ellek, era de ajuns ca un om să fie împușcat. Preoții au fost împușcați ca membri ai Sutelor Negre, deși nu s-⁠au amestecat în politică. Ca păstori, probabil nu puteau să nu spună turmei părerile și convingerile lor în acel timp tragic. Doar pentru aceasta, pentru sinceritate și dreptate păstorească, pentru credincioșia față de Patria și Biserica care îi crescuseră, au fost osândiți la moarte. La 8 ianuarie 1919 au fost scoși dincolo de oraș și au primit moartea mucenicească.