Diodor de la Muntele lui Gheorghe

Sfântul Cuvios Diodor de la Muntele lui Gheorghe a fost egumen al mănăstirii Sfintei Treimi de la Muntele lui Gheorghe (Iuriegorsk), lângă Oloneț, în nordul Rusiei, și a adormit în Domnul la 27 noiembrie 1633.

S-⁠a născut în satul Turceasovo, pe râul Onega, între Arhanghelsk și Kargopol, din părinții Ierotei și Maria, care l-⁠au numit Diomid. La cincisprezece ani a mers în pelerinaj la mănăstirea Solovki și a rămas acolo ca novice. La nouăsprezece ani a fost tuns monah de egumenul Antonie, cu numele Damian, și a fost dat spre îndrumare unui bătrân cercat, ieromonahul Iosif din Novgorodul cel Mare. Iubind singurătatea, pleca adesea din mănăstire într-⁠o insulă pustie, unde stătea câteva zile. Odată a rămas acolo patruzeci de zile fără mâncare și fără altă ajutorare și s-⁠a istovit atât de mult, încât frații l-⁠au găsit abia viu. După ce a fost adus la mănăstire, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine și s-⁠a însănătoșit. A trăit apoi printre sihaștrii din insulele pustii, iar în cele din urmă s-⁠a așezat la lacul Vodla, unde a petrecut șapte ani cu ucenicul Prohor.

Hotărând să întemeieze o mănăstire cu hramul Sfintei Treimi pe Muntele lui Gheorghe, la aproape șaptesprezece verste de Oloneț, a mers la Moscova, unde a primit o diplomă de la țarul Mihail (1613-1645) și ajutor bănesc de la mama țarului, monahia și starița Marta. Mitropolitul Chiprian al Novgorodului i-⁠a dat un antimis pentru altar, bani și cele necesare drumului de întoarcere, plus o scrisoare de scutire de dări pentru mănăstire și un preot care să slujească în biserica ei. Odată, pe când se întorcea din Novgorod cu milostenii pentru mănăstire, a întâlnit un om cucernic, Ioan din satul Amdoma, care avea o fiică logodită și i-⁠a spus că vrea s-⁠o mărite. Diodor a tăcut puțin și a răspuns: „Slujitorule al lui Dumnezeu, mai așteaptă, apoi lucrează cum e plăcut lui Dumnezeu." După patruzeci de zile fata a murit fecioară.

Cu puțin timp înainte de moarte a trebuit să meargă la Kargopol cu treburile mănăstirii. Și-⁠a luat rămas-⁠bun de la ieromonahul Ioasaf și de la bătrânul Prohor, încredințându-⁠le conducerea mănăstirii, și i-⁠a spus lui Prohor că moartea se apropie: „Nu ne vom mai vedea. Dacă este plăcut Domnului, ne vom întâlni în viața viitoare." A adormit la 27 noiembrie 1633 și a fost îngropat la Kargopol. După doi ani trupul lui nestricat a fost mutat la mănăstirea Sfintei Treimi și îngropat lângă zidul de sud al bisericii mari. Moaștele lui odihnesc într-⁠un loc ascuns din fosta lui mănăstire (azi biserică de parohie). Există o slujbă manuscrisă în cinstea lui. Pomenirea lui este mutată la 20 noiembrie, fiindcă ziua adormirii lui cade în ziua praznicului icoanei Maicii Domnului „a Semnului".