Dometie

Cuvioșii frați Maxim și Dometie sunt pomeniți la 19 ianuarie (stil nou) în sinaxarul grecesc. Erau tineri dintr-⁠o familie împărătească, crescuți în belșug și cinste, dar cu inima plecată spre viața monahală.

Au venit la Avva Macarie, din pustia Nitriei, și l-⁠au rugat să-⁠i primească ucenici. Privind înfățișarea lor îngrijită, Macarie s-⁠a gândit că nu vor răbda asprimea pustiei, dar nu i-⁠a trimis înapoi. Le-⁠a arătat un loc unde să-⁠și zidească o chilie, le-⁠a dat un topor, o traistă cu pâine și sare și i-⁠a învățat să împletească coșuri din frunze de palmier, ca să-⁠și câștige pâinea de toate zilele. Trei ani s-⁠au nevoit peste putere, tăcând și mergând la biserică doar ca să se împărtășească. Când Macarie i-⁠a vizitat, l-⁠au primit în tăcere, iar în noaptea aceea el a văzut acoperișul deschizându-⁠se și lumină ca ziua, iar pe cei doi frați rugându-⁠se cu mâinile întinse spre cer. Pe cel mai mic îl apăra un înger cu sabie de foc, iar la rugăciunea de dimineață, la fiecare stih de psalm, din gura lor ieșea o flacără ce ajungea la cer.

Câteva zile după aceea a adormit fratele mai mare, iar după alte trei zile cel mai mic. Macarie îi dădea pe cei doi tineri drept pildă de nevoință și arăta locul lor celorlalți monahi. În pustia Nitriei sunt mult cinstiți. Mănăstirea ridicată la locul nevoinței lor se numește azi Baramus, adică Mănăstirea Romeilor.