Eftimie Athonitul

Cuviosul Eftimie Athonitul, numit și Eftimie Ivirul, Eftimie cel Nou sau Eftimie Aghioritul, a fost un monah, filosof și învățat georgian, egumen al mănăstirii Iviron de pe Muntele Athos. Biserica îl pomenește ca pe unul dintre cei mai mari teologi și traducători ai veacului al XI-⁠lea.

S-⁠a născut în jurul anului 955 într-⁠o familie nobilă georgiană, ca fiu al comandantului Ioan Varazvache (cunoscut mai târziu ca Ioan Ivirul) și nepot al generalului Tornike Eristavi. Bizantinii numeau neamul lui „iberi”. Încă din copilărie a fost luat ca ostatic politic la Constantinopol, a primit acolo o învățătură aleasă și a fost eliberat la cererea tatălui. După Patericul atonit, în tinerețe ar fi omorât un evreu care îl batjocorise pe Hristos, apoi s-⁠a îmbolnăvit greu și, socotind boala o pedeapsă dumnezeiască, s-⁠a făcut monah la Marea Lavră întemeiată de Sfântul Atanasie Athonitul. Mai târziu a ajuns în fruntea mănăstirii georgiene Iviron, ctitorită de tatăl său în jurul anilor 978-980, și a condus obștea paisprezece ani, apoi a lăsat egumenia ca să se dedice traducerilor.

Vorbea georgiana, greaca și alte limbi și a tălmăcit o seamă de scrieri religioase și filosofice, după viața sa chiar întreaga Sfântă Scriptură. Între lucrările lui mari este traducerea cărții Înțelepciunea lui Balahvari, o variantă creștinată a unor episoade din viața lui Buddha, devenită foarte populară în Evul Mediu european ca povestea lui Varlaam și Ioasaf. La fel de însemnate sunt traducerile lui în georgiană ale unor tratate filosofice, bisericești și juridice grecești. Monahii de la Iviron l-⁠au numit „noul Hrisostom” pentru lucrarea lui de tălmăcire.

A murit în jurul anului 1028 (după unele izvoare, 1024), aproape de Constantinopol, când catârul pe care călărea s-⁠a speriat de un cerșetor și l-⁠a aruncat. Moaștele sale sunt îngropate în biserica Sfântului Ioan Botezătorul de la Iviron, pe Athos. Se pomenește la 13 mai.