Macarie Telegin

Sfântul Cuvios Mucenic Macarie (în lume Pavel Nikolaevici Telegin, 1876-1922) a fost ieromonah al Mănăstirii Ciudov din Moscova, apoi cleric al metocului patriarhal al Treimii. A fost arestat la 3 aprilie 1922 pentru că, în timpul rechiziționării valorilor bisericești, i-⁠a numit în față pe membrii comisiei „tâlhari și asupritori”. Osândit la moarte la procesul din Moscova, a fost împușcat la 26 mai 1922 (13 mai după calendarul vechi). Biserica Rusă l-⁠a canonizat în anul 2000.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut la 28 august 1876 în satul Letnikovo, ținutul Buzuluk, gubernia Samara, în familia țăranilor Nikolai Karpovici și Evdokia Feofanovna Telegin. În copilărie, spun izvoarele, i s-⁠a întâmplat o arătare minunată, după care a dorit să se facă monah. Cele lumești nu l-⁠au mai interesat; încă adolescent, a găsit o peșteră și se retrăgea în ea să se roage. A primit învățătură la școala cu două clase din Letnikovo.

La al șaptesprezecelea an a făcut un pelerinaj la Kiev, unde, la sfintele odoare ale Lavrei Peșterilor, a hotărât definitiv să intre în mănăstire. A trebuit totuși să amâne împlinirea gândului: la 1 ianuarie 1898 a fost chemat în armată, unde a slujit până la 29 noiembrie 1902.

Viața monahală

În 1905 a intrat în Mănăstirea-⁠catedrală Ciudov din Moscova și a stat cinci ani ca frate de mănăstire (novice). În 1910, când s-⁠a cerut decretul de înscriere a lui Pavel între novicii cu act, starețul a scris despre el în caracterizare: „Având în vedere viața lui fără prihană, înclinarea vădită și atracția sufletească spre viața monahală, mereu gata să împlinească cu râvnă ascultările variate ce i se dau… cutez să cer… cu toată smerenia… să fie rânduit între novicii cu act ai Mănăstirii Ciudov”. La 8 octombrie 1910 a fost înscris oficial în mănăstire ca novice; ascultarea lui de bază a fost la strană. A absolvit școala mănăstirii.

La 22 ianuarie 1911 a fost tuns în monahism cu numele Macarie. La 1 februarie același an a fost hirotonit ierodiacon, iar la 6 septembrie 1913 ieromonah. La izbucnirea Primului Război Mondial a fost trimis în armata de campanie și a slujit ca preot la spitalul mobil nr. 400. S-⁠a întors la Ciudov din misiune la 12 octombrie 1915. La 29 iunie 1917 a primit cruce pectorală pentru osteneala din timpul luptelor. În 1919, după închiderea Mănăstirii Ciudov, a început să slujească în biserica Sfântul Serghie de la metocul patriarhal al Treimii.

Arestarea și procesul

La 3 aprilie 1922 a venit la biserica Sfântul Serghie a metocului Treimii o comisie pentru rechiziționarea valorilor bisericești. Membrii comisiei s-⁠au purtat intenționat grosolan. Ieromonahul Macarie, numindu-⁠i în față tâlhari și asupritori, a fost arestat pe loc și închis în închisoarea GPU din Moscova. A fost unul dintre cei cincizeci și patru de arestați în cauza rechiziționării valorilor bisericești și a fost judecat la procesul din Moscova, care a avut loc între 26 aprilie și 8 mai în Tribunalul Revoluționar din Moscova. Era acuzat că „la rechiziționarea valorilor din biserica de casă a metocului patriarhal, în fața mulțimii, a numit comisia de rechiziție tâlhari și asupritori”. La interogatoriu a recunoscut faptele, i-⁠a numit pe membrii comisiei tâlhari și asupritori, dar, în ciuda eforturilor de ore ale anchetatorului, nu a văzut în aceasta vreo vină și nu s-⁠a recunoscut vinovat.

La 8 mai 1922, Tribunalul Revoluționar din Moscova, conform directivei Biroului Politic al CC al PC(b)R din 4 mai, a pronunțat sentința de execuție împotriva a unsprezece persoane acuzate de împotrivire la rechiziția valorilor bisericești din Moscova. Cei osândiți la moarte au fost opt preoți și trei mireni: protoiereii Alexandru Zaozerski, Alexandru Dobroliubov, Hristofor Nadejdin, Anatolie Orlov și Vasili Sokolov; preoții Vasili Vișneakov, Serghie Friazinov; ieromonahul Macarie (Telegin); mirenii V. I. Brusilova, S. F. Tihomirov și M. N. Rohanov. În aceeași zi a fost mutat, cu ceilalți osândiți din același proces, în celula condamnaților la moarte de la închisoarea Butîrki. Acolo le spunea preoților închiși cu el: „Abia aștept întâlnirea cu Domnul meu Hristos”.

La 9 mai 1922 Patriarhul Tihon a fost chemat la GPU, unde i s-⁠a comunicat hotărârea Tribunalului și hotărârea de a fi tras la răspundere judiciară. Tot acolo sfântul Tihon a scris o scrisoare către președintele CEC al întregii Rusii, M. I. Kalinin, cu cererea de grațiere a condamnaților, dar scrisoarea a rămas la GPU. Apărătorii condamnaților au făcut imediat recurs la Colegiul de casație al Tribunalului Suprem. Rudele, tolstoiștii, sectanții și reprezentanții comunităților evreiești au depus cereri și declarații de anulare a sentinței, în timp ce parohiile ortodoxe, din pricina avertismentelor confidențiale din cercurile guvernamentale privind urmări grele ale unor asemenea demersuri, au hotărât să tacă.

În aceeași zi a sosit la Moscova un grup de trei clerici „progresiști” din Petrograd: Alexandru Vvedenski, Evgheni Belkov și Ștefan Stadnik. Acestora li s-⁠au adresat cereri de mijlocire pentru cei osândiți la moarte, ca unora cunoscuți pentru loialitatea lor față de putere. Opozanților nu le trebuia un pretext mai bun ca să-⁠și facă un nume și influență în societatea bisericească. Considerând posibil să unească într-⁠un singur document cererea de grațiere și anunțul existenței grupului lor, au alcătuit îndată o „Cerere preaplecată” de grațiere a tuturor condamnaților, adresată președintelui CEC. Grupul a hotărât să o transmită prin M. V. Galkin, care a pus condiția să se redacteze, din partea opozanților, un apel separat și mai hotărât; Krasnițki a primit ușor cerința și, în prezența lui Galkin, aproape sub dictarea lui, a scris apelul „Către fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse”. La 11 mai 1922, Galkin a trimis apelul și cererea conducătorului său tainic în organizarea schismei bisericești, L. D. Troțki, cu o scrisoare secretă în care propunea grațierea condamnaților, folosirea acestui act pentru adâncirea dezbinării în rândul clerului, amânarea publicării apelului în ziare ca să devină un document „impunător” și trimiterea clericilor opozanți la întâlnire cu Patriarhul. Pentru a scăpa viețile condamnaților, preoții loiali aveau să devină și mai maleabili și, cerând Întâistătătorului să renunțe la conducerea Bisericii, vor duce la un act public cu mare însemnătate politică separarea planificată.

La 11 mai propunerea lui Kamenev „despre popii moscoviți” a revenit pe ordinea de zi. Documentele primite de la Galkin i-⁠au permis lui Troțki să prezinte Biroului Politic propria propunere de a folosi viitoarea schimbare a sentinței față de unele persoane pentru sprijinirea opoziției bisericești. A cerut suspendarea executării sentinței și timp până seara de 12 mai. Cererea a fost acceptată. La ora 19, în aceeași zi de 11 mai, principalul îndrumător al schismei a convocat o ședință urgentă a Comisiei pentru rechiziția valorilor, care a adoptat mai multe directive, între care pregătirea unui răspuns guvernamental pentru preoții loiali despre posibilitatea grațierii „infractorilor mai puțin responsabili” numai în caz de rupere deschisă a ierarhiei bisericești și de publicare imediată a unei declarații clare, ca început al acțiunilor hotărâte de înlăturare a „clicii” conducătoare. „Declarația corespunzătoare trebuie semnată mâine de Antonin și Trifon”; documentul pregătit să fie publicat la 13 mai 1922, iar adunarea semnăturilor în rândul clerului să continue cu sprijinul comitetelor guberniale și să fie folosit în agitația „pentru pregătirea doborârii patriarhului”.

La 13-14 mai, Bek, Unșliht și Krasikov au stabilit candidații la execuție. După concluzia lor din 14 mai 1922, la care s-⁠a alăturat Troțki, sentința cu moartea trebuia menținută pentru cinci persoane: protoiereii Hristofor Nadejdin, Vasili Sokolov, Alexandru Zaozerski, ieromonahul Macarie (Telegin) și mireanul Serghie Tihomirov. După părerea comisiei, această hotărâre corespundea pagubei celei mai mici aduse dreptății sentinței și celei mai mari ținute în seamă a cererilor clerului „progresist”. La 18 mai 1922, Biroul Politic al CC al PC(b)R, reexaminând problema „popilor moscoviți”, a aprobat concluzia lui Troțki privind împușcarea a cinci din cei unsprezece osândiți de Tribunal la moarte. În hotărâre, despre Telegin se spune: „ca dușman activ și neîmpăcat al guvernului muncitoresc-⁠țărănesc și al întregii orânduiri sovietice, monarhist înfocat… care și-⁠a confirmat neîmpăcarea la proces”. Ceilalți șase au primit mai târziu, prin hotărârea Prezidiului CEC din 27 mai 1922, care a dat formă sovietică deciziei secrete de partid, pedepse de cinci ani de privare de libertate.

Moartea și canonizarea

A fost împușcat la 26 mai 1922 la Moscova. Slujitorii bisericești erau împușcați împreună cu un grup de alți deținuți. Ca să nu poată fi recunoscuți ca oameni ai Bisericii, au fost tunși și bărbieriți. Groparii au povestit că trupurile au fost aduse la cimitirul Kalitnikovo și acolo îngropate.

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, ca sfânt cuvios mucenic. Pomenirea lui se face la 13 (26) mai, în ziua morții, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și în Soborul sfinților moscoviți.