Macarie de la Kaniv

Cuviosul Mucenic Macarie de la Kaniv (Macarie Tokarevski, 1605-1678) a fost arhimandrit de Pinsk, Ovruci, Kaniv și Pereiaslav, apărător al Ortodoxiei în ținuturile belaruse și ucrainene și mucenic, ucis de tătari la 7 septembrie 1678, când a apărat vasele mănăstirii. Este cinstit în soboarele sfinților belaruși și volhinieni. Se pomenește la 7 septembrie, ziua mucenicii, și la 13 mai, ziua mutării moaștelor.

Viața

S-⁠a născut în 1605 la Ovruci, în Volhinia, într-⁠o familie nobilă, după unele izvoare Tokarevski, după altele Torski, cunoscută pentru râvna față de Ortodoxie. Între 1614 și 1620 a învățat pe lângă mănăstirea Adormirea din Ovruci. După moartea părinților a primit monahismul la aceeași mănăstire, la vârsta de aproximativ douăzeci și cinci de ani. A fost trimis la mănăstirea Introducerii din Kupiatiți și a fost hirotonit ierodiacon, în jurul anului 1630, apoi ieromonah. În 1638 mitropolitul Petru Movilă l-⁠a numit egumen al mănăstirii Învierea din Kamenets, în vremuri de atacuri ale uniaților asupra ortodocșilor, iar pe parcursul a nouă ani mănăstirea a fost atacată de mai multe ori de uniați și de dominicani, care au furat averea bisericească. Între 1656 și 1659 a condus mănăstirea Boboteaza din Pinsk. Din 1660 a fost arhimandrit și egumen al mănăstirii Adormirea din Ovruci. În 1671, după jefuirea Ovrucilor de tătari, a părăsit mănăstirea și a mers la Lavra Peșterilor din Kiev.

Cu binecuvântarea autorităților bisericești a fost numit egumen al mănăstirii Adormirea din Kaniv, pe Nipru, într-⁠o zonă de graniță expusă atacurilor. Acolo a fost povățuitor duhovnicesc și gospodar al vieții monahale. După tradiție, a făcut minuni, a vindecat un orb și a avut vedere înainte: cu doi ani înainte de moarte a prevăzut distrugerea mănăstirii și mucenicia lui, ca și foamea și năvălirea poloneză și tătară.

Mucenicia

În septembrie 1678, în asediul Kanivului, mănăstirea a fost atacată de cete de tătari din Crimeea și turci care voiau să-⁠i fure comorile. Arhimandritul Macarie le-⁠a ieșit în cale în pridvorul bisericii, cu crucea în mână, și a refuzat să le dea obiectele de valoare. După izvorul sârb, ei au început să-⁠l bată și l-⁠au întrebat unde este aurul mănăstirii, iar el a răspuns că aurul lui este în ceruri, nu pe pământ. Tătarii l-⁠au chinuit, atârnându-⁠l de mâini și de picioare între doi stâlpi, apoi, la 7 septembrie 1678, după trei zile de chinuri după unele izvoare, i-⁠au tăiat capul. Mănăstirea a fost arsă. Trupul a fost aflat neatins și îngropat sub altar.

Moaștele

Din pricina primejdiei unor noi atacuri, în 1688, la zece ani după mucenicie, moaștele au fost găsite nestricate și mutate, la 13 (26) mai, în biserica mănăstirii Mihailovski din Pereiaslav. În 1942 au fost duse la biserica Sfânta Treime din Cerkasî, iar din 1965 se află în biserica Nașterea Maicii Domnului din Cerkasî, unde sunt loc de pelerinaj. Un monument al lui stă în fața catedralei Sfântul Gheorghe din Kaniv și altul la Ovruci. Se pomenește la 13 mai, la 7 septembrie și în soboarele sfinților belaruși și volhinieni.