Gavriil Iviritul

Cuviosul Gavriil Ivirul (Gabriel Iberul) a fost un monah georgian de la Mănăstirea Iviru (Iviron) de pe Muntele Athos, în secolul al X-⁠lea, cinstit ca sfânt. Numele lui arată obârșia din Regatul Iberiei. Nu se cunosc multe amănunte despre viața lui. Pomenirea sa se face la 13 mai la Biserica Română, iar Biserica Georgiană o face la 12/25 iulie; sursele nu se potrivesc asupra Bisericii Grecești: izvorul englez dă 12/25 iulie și pentru ea, cel românesc dă 13 mai.

Viața

Gavriil s-⁠a călugărit la mănăstirea georgiană Iviru și a viețuit acolo în vremea în care obștea era condusă de un alt sfânt georgian, Ioan Ivirul. A dus o viață aspră și aprigă: purta haine din păr de animal, bea numai apă și tăcea aproape tot timpul, ferindu-⁠se să vorbească despre lucruri lumești și vorbind numai despre cele duhovnicești și despre Dumnezeu. Dornic de singurătate, vara se retrăgea în munții sălbatici din jurul mănăstirii, unde trăia într-⁠o peșteră, iar iarna se întorcea la mănăstire.

Izvorul românesc povestește că în acea vreme, de controverse care aveau să ducă la Marea Schismă și de conflict între monahii greci și georgieni, Gavriil s-⁠ar fi împrietenit cu un monah latin, Leon, venit de la Roma la Athos și aflat în vizită la Iviru. Leon a stat câteva zile într-⁠o chilie apropiată de a lui. Nu vorbeau aceeași limbă, dar noaptea ieșeau împreună la rugăciune și apoi stăteau de vorbă în limba comună a rugăciunii.

Aflarea icoanei Portărița

Cel mai cunoscut eveniment din viața lui este aflarea icoanei Maicii Domnului Portărița (Panaghia Portaitissa), pe care, după Viață, a scos-⁠o din mare când era deja bătrân. Viețile sfântului spun că mai mulți monahi athoniți au văzut icoana plutind în picioare pe apele mării, „într-⁠un stâlp de foc”, iar când s-⁠au apropiat cu barca, icoana s-⁠a depărtat de ei. Monahii s-⁠au rugat Maicii Domnului, ocrotitoarea Athosului, iar după trei zile de rugăciune, monahul Gavriil a avut o vedenie în care Maica Domnului i-⁠a spus că el este singurul monah vrednic să scoată icoana din apă. Ascultând porunca ei, Gavriil a coborât la țărmul mării și „a pășit pe apă ca pe uscat”, aducând icoana la mal și apoi la mănăstirea Iviru.

Monahii iviriți au dus icoana cu mare cinste în mănăstire și au pus-⁠o în altar, dar a doua zi icoana a fost aflată pe zidul porții. Crezând că vreun frate a scos-⁠o din biserică, au adus-⁠o iarăși în altar, dar în ziua următoare a fost aflată în același loc, deasupra porții, și lucrul s-⁠a repetat de mai multe ori. Maica Domnului i s-⁠a arătat iarăși lui Gavriil și i-⁠a spus să nu aducă icoana în biserica mănăstirii, cum era obiceiul, ci s-⁠o așeze deasupra porții de intrare în mănăstire. Izvorul românesc adaugă că aceasta arată ocrotirea ei deosebită față de monahii acelei mănăstiri. De aceea icoana se numește „Portărița” (cea care păzește poarta).

Gavriil a murit la sfârșitul secolului al X-⁠lea și a fost cinstit ca sfânt de monahii georgieni și de alți monahi ortodocși. Un acatist al cuviosului a fost scris de un monah georgian din mănăstire la începutul secolului al XIX-⁠lea. În 1985 s-⁠a amenajat o capelă în peștera în care a viețuit.