Egil de Prüm

Egil de Prüm (Eigil, Egilo) a fost egumen al Prümului din 853 până în 860, egumen al Flavigny-⁠ului din 860 sau 863 până în 865 și arhiepiscop al Sens-⁠ului din 865 până la moarte, la 29 mai 870 sau 871. Este cinstit ca sfânt în Biserica din Apus; ziua lui este 27 mai.

Era, după Gallia Christiana, dintr-⁠o familie aristocratică din arhidieceza Utrecht. A fost elev la mănăstirea Saint-⁠Pierre-⁠le-⁠Vif din Sens, ucenic al arhiepiscopului Aldric, ca și Ludovic, nepotul lui Carol cel Mare, și Lupus de Ferrières. La Prüm era monah în august 843, când a primit două scrisori de la Lupus de Ferrières, cu care colabora la colaționarea textelor clasice; într-⁠o scrisoare către egumenul Marcuvard, Lupus scrie că „Eigil, tălmaciul credincios al treburilor mele” va lămuri ce voia cu Suetonius și Iosif Flaviu. În vara lui 847, după ce s-⁠a vindecat de o boală grea, a vizitat cu alți monahi din Prüm mănăstirea Ferrières. I-⁠a urmat lui Marcuvard ca egumen în 853. S-⁠a certat cu regele Lothar al II-⁠lea din pricina divorțului acestuia de Teutberga. A rămas egumen până la sinodul de la Aachen din 9 ianuarie 860, apoi a demisionat de bunăvoie și s-⁠a mutat în Francia apuseană, poate pe motiv de boală. Regele Carol cel Pleșuv i-⁠a dat mănăstirea Flavigny, pe care a restaurat-⁠o și unde a așezat în 864 o chilie de doisprezece monahi la Corbigny. A mutat la Flavigny moaștele Sfintei Regina.

În 865 a urmat lui Wenilo pe scaunul Sens-⁠ului. A pus capăt rivalității lui Wenilo cu Hincmar. A primit pallium de la papa Nicolae I; papa a cerut însă să se numească episcopi din regiune, nu străini. A condus sinodul de la Soissons din 866 pentru chestiunea clericilor sfințiți de Ebbo, și a trecut Alpii ca să ducă papei scrisoarea sinodului și să facă pe solul regelui Carol în pricina divorțului lui Lothar al II-⁠lea. La 20 mai 867 a adus lui Carol scrisori ale papei către Lothar și către episcopii regatului lui, cu porunca ca Waldrada să fie trimisă la Roma.