Eulalia din Merida

Sfânta Mucenică Eulalia din Merida a fost o tânără creștină romană, mucenicită la Augusta Emerita, capitala Lusitaniei (azi Mérida, în Spania), în prigoana lui Dioclețian, la 10 decembrie 304. Alte păreri pun moartea ei în vremea lui Deciu Traian (249 până la 251). Izvoarele noastre o arată cinstită în Biserica Catolică, cu pomenirea la 10 decembrie, și nu arată o glorificare ortodoxă. Există o dispută dacă Sfânta Eulalia din Barcelona, a cărei poveste este asemănătoare, este aceeași persoană.

După poetul roman Prudențiu, Eulalia se deosebea prin chibzuință și înfrânare. Când a început prigoana creștinilor sub Dioclețian, în 303, Eulalia, care nu împlinise 13 ani, a fost trimisă de părinți într-⁠un sat. Ea a fugit la judecata guvernatorului din Emerita, s-⁠a declarat creștină, a ocărât zeii păgâni și pe împăratul Maximian și a cerut autorităților mucenicia. Încercările judecătorului de a o înduplecă prin lingușiri și mită nu au izbutit. După Prudențiu, autorul cărții „Peristephanon” (Despre mucenici), Eulalia ar fi spus la judecată că Isis, Apollo și Venus nu sunt nimic și nici Maximian nu e mai mult decât ei, toți sunt nimic, făcuți de mână, iar voi vă închinați unor lucruri făcute de mână.

Eulalia a fost osândită la chinuri cu cârlige și făclii, apoi la ardere, după ce fusese dezbrăcată. Ea își bătea joc tot timpul de chinuitorii ei. După Prudențiu, cei de față au văzut sufletul mucenicei ieșind din trup în chip de porumbiță albă. Trupul Eulaliei a fost dezgolit și lăsat fără îngropare. Deodată a căzut zăpadă, care a acoperit trupul mucenicei și nu s-⁠a topit nici de flăcările rugului de alături.

Cinstirea Eulaliei s-⁠a răspândit din mijlocul secolului al IV-⁠lea între creștinii din Spania și a devenit larg cunoscută în secolul al V-⁠lea prin poemul lui Prudențiu. În 560 episcopul Meridei a zidit o bazilică în cinstea Eulaliei. În 780 moaștele ei au fost mutate de regele asturian Silo în orașul Oviedo. Până la proclamarea lui Iacob al lui Zevedeu, Eulalia a fost chemată ca ocrotitoare a oștilor creștine în Reconquista și a ocrotit teritoriile Spaniei în vremea formării lor. I-⁠a fost închinat un scurt text hagiografic de la sfârșitul secolului al IX-⁠lea, „Secvența Sfintei Eulalia”. Eulalia din Merida este uneori confundată cu Eulalia din Barcelona, căreia îi este închinată catedrala din Barcelona. Izvoarele mai pomenesc pe Sfânta Iulia din Merida, care apare în hagiografie totdeauna laolaltă cu Eulalia și a primit mucenicia în 304 la Merida.