Eutimie din Nicomidia

Sfântul Mucenic Eutimie din Nicomidia a pătimit în vremea prigoanei împăraților Diocletian și Maximian (284-305), împreună cu episcopul Antim, cu diaconul Teofil și cu ceilalți mucenici ai orașului: Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis, Gorgonie, Zinon și fecioara Domna.

După izbucnirea unui incendiu în palatul imperial din Nicomidia, păgânii i-⁠au învinuit pe creștini de incendiere voită și s-⁠au purtat cu ei cu cruzime neauzită: într-⁠o zi de Crăciun, într-⁠un singur lăcaș, au fost arși până la douăzeci de mii de credincioși. Creștinii nu s-⁠au înfricoșat, ci și-⁠au mărturisit credința și au murit pentru Hristos. Eutimie și fecioara Domna, fostă preoteasă păgână, au purtat grijă ca trupurile mucenicilor să fie îngropate, și au fost uciși de păgâni.

Episcopul Antim s-⁠a ascuns, la cererea turmei, într-⁠un sat din apropiere și le scria de acolo creștinilor, întărindu-⁠i în credință. O scrisoare dusă de diaconul Teofil a căzut în mâna lui Maximian; Teofil a murit în chinuri fără să dea pe față locul. Maximian a aflat totuși ascunzătoarea și a trimis ostași, pe care Antim i-⁠a ospătat și apoi le-⁠a spus cine este; ei au crezut și au fost botezați, dar episcopul i-⁠a pus să-⁠și împlinească porunca. A fost chinuit și tăiat cu sabia, în 302.

Sinaxarul îl pomenește pe Eutimie la 10 ianuarie și la 16 septembrie (stil nou).