Filip, Sever și Hermes

Sfinții Sfințiți Mucenici Filip, Sever și Hermes au fost trei clerici, episcop, preot și diacon, din Răsăritul apropiat, martirizați sub Dioclețian și pomeniți la 22 octombrie. La începutul prigoanei lui Dioclețian, în 304, stăpânirea romană a închis bisericile deschise în vremurile de pace. Martiriul lui Filip, episcopul Heracleei, e dovedit de izvoare scrise vechi, iar relatările hagiografice de mai târziu au completat datele și au descris mucenicia lui și a tovarășilor. După ele, Sever era preot, iar Hermes diacon. Filip și Hermes au fost arestați după o liturghie de duminică. Guvernatorul Iustin poruncise închiderea bisericilor și predarea vaselor și cărților sfinte. Episcopul ar fi refuzat, spunând că nu se cuvine nici ca episcopul să le dea, nici ca guvernatorul să le primească. Când șeful poliției a venit să pună sigiliile la ușile bisericii, Filip i-⁠ar fi spus: „Om lesne crezător, te închipui că Dumnezeul Atotputernic locuiește mai degrabă în ziduri de piatră decât în inimile oamenilor.” Episcopul și diaconul au fost aruncați în temniță, biciuiți și apoi arși de vii, în 303 sau 304.

Trupurile lor au fost aruncate în râu, dar creștinii le-⁠au scos și le-⁠au îngropat la douăsprezece mile de cetate, într-⁠un loc numit Ogetistiron. Preotul Sever, tot din Heraclea, ar fi murit mucenic în altă zi, la Adrianopol. Martirologiul sirian și cel ieronimian pomenesc pe Filip și Hermes la 22 octombrie, iar pe Sever a doua zi.